Cand nazistii au ocupat Varsovia, in septembrie 1939, aici au fost imediat promulgate legi antievreiesti. Printre acestea se numarau unele care limitau accesul la carti. Bibliotecile de imprumut au fost inchise in cartierul evreiesc, iar evreilor li s-a interzis sa foloseasca bibliotecile publice poloneze.
In toamna anului 1940 a fost infiintat un ghetou, care a inchis aproape jumatate de milion de evrei polonezi intr-o zona de doar cativa kilometri patrati, inconjurata de ziduri de caramida inalte de 3 metri. In timp ce multi lideri evrei si organizatii de ajutorare din ghetou erau preocupati in primul rand de furnizarea de hrana, haine si adapost ca raspuns la supraaglomerare, foamete si iernile aspre ale Poloniei, au existat unii care s-au ocupat de o altfel de foame: de cultura.
Basia Berman s-a numarat printre putinii bibliotecari evrei angajati de Biblioteca Publica din Varsovia inainte de razboi. Inainte ca ghetoul sa fie inchis, ea a creat o biblioteca ambulanta intr-o valiza, livrand carti din colectia ei copiilor fara adapost.
Cand ghetoul din Varsovia a fost inchis, in noiembrie 1940, o filiala a Bibliotecii Publice din Varsovia de pe strada Leszno nr. 67 a fost inclusa in granitele acestuia, ceea ce a fortat evacuarea bibliotecii. Berman a reusit sa obtina permisiunea de a folosi cladirea in numele CENTOS, o organizatie de protectie a copiilor, si a infiintat acolo, la sub-solul cladirii, o biblioteca clandestina pentru copii, fiind ajutata de Lejb Szur, un editor care a salvat mii de carti de la distrugere, trimitandu-le pe ascuns lui Berman.
Pentru a masca tezaurul de carti idis si poloneze, femeia a decorat camerele cu jucarii, papusi, decupaje din hartie si carti ilustrate simple, inofensive, dandu-le un aspect prietenos pentru copii. Berman i-a incurajat pe copiii din ghetou sa citeasca carti in idis, pentru a se cufunda in propria literatura, limba si identitate culturala, ca o modalitate de a rezista anihilarii culturii idis.
Ea le imprumuta copiilor doua carti, una in poloneza si cealalta in idis. Pentru multi, aceasta a fost prima lor experienta de citire a limbii idis si de invatare a alfabetului ebraic. „Setea de cunoastere de care dadeau dovada copiii in acele vremuri teribile era cu adevarat minunata”, scria Berman in cartea sa de memorii, Orasul de sub oras (2012).
„Cartea a devenit o nevoie vitala, aproape ca painea”. Multe carti nu s-au mai intors niciodata in biblioteca Basiei, fiind luate de copiii trimisi in lagarele mortii. O supravietuitoare a ghetoului din Varsovia, Rachel Auerbach, isi amintea ca, la un moment dat, a vazut un baietel in curtea de pe strada Leszno nr. 67.
Mama lui strangea lucrurile, pentru ca familia tocmai urma sa fie deportata, dar „baiatul de doisprezece ani, cufundat in lumile sale nou descoperite, statea intr-un colt al curtii, fara sa auda sau sa vada haosul si disperarea din jurul lui, si citea o carte ferfenita, cu o coperta rosie”, nota Auerbach in memoriile sale, publicate in 1974.
Basia Berman si sotul ei, Adolf, au evadat din ghetou in septembrie 1942 si au gasit ajutor in partea „ariana” a Varsoviei, unde au devenit lideri ai rezistentei evreiesti. Au fost activisti clandestini, dandu-se drept polonezi si asumandu-si misiuni periculoase pentru a salva alti evrei din ghetou.
Dupa razboi, Berman a colectionat carti din bibliotecile evreiesti distruse din Polonia; unele dintre acestea au ramas in Varsovia, in timp ce altele au fost trimise la Biblioteca Nationala din Israel.
GABRIEL TUDOR
Comentarii