Dorinta apriga a omului, din toate timpurile si de pretutindeni, de a se imbogati, a dus de-a lungul vremii la nenumarate razboaie sângeroase, in care aurul a reprezentat miza cea mai de pret. Atunci când n-au mai avut de unde fura sau jefui pretiosul metal, regii au dat ordin magicienilor sa apeleze la cunostiintele lor oculte si sa-l fabrice. Asa s-a nascut alchimia, bizara stiinta ce incerca, printre altele, transmutatia metalelor si prefacerea lor in aur sau argint. Desigur ca eforturile alchimistilor medievali n-au fost incununate de succes si ei au platit chiar cu capul tentativele nereusite de a-si umple de aur suveranii. Multi dintre acestia din urma insa s-au implicat in studiul si practica alchimiei, printre ei numarându-se si enigmatica regina a Suediei, Christina.
O printesa ce se voia print
Nascuta pe 8 decembrie 1626, in timpul unei conjunctii astrologice extrem de rare, ce o recomanda drept o personalitate deosebita, regina Christina a fost singurul copil legitim care i-a supravietuit regelui Gustav II Adolf, dupa ce fiii acestuia murisera, la vârste fragede. Inca de mica, ea a fost crescuta ca un baiat, fiind pregatita pentru a mosteni tronul si de aceea si preocuparile sale au devenit strict masculine, din punctul de vedere al epocii: purta doar vesminte baietesti, era interesata de arme, vânatoare, stiinta, singurul domeniu mai „sensibil” in care s-a manifestat pasiunea sa fiind arta.
In plus, dupa câte se pare, manifesta o atractie cu totul deosebita fata de stirpea femeiasca, motiv pentru care inca din timpul vietii e considerata lesbiana… Ajunsa pe tron la doar 6 ani, Christina a primit o educatie aleasa si s-a aratat preocupata de cele mai noi descoperiri ale stiintei si tehnologiei. Ca regina, când avea doar 23 de ani, l-a invitat la curte pe filosoful Rene Descartes, pentru a-i fi tutore; de altfel, n-ar fi exclus ca moartea acestuia, dintr-o pneumonie galopanta, sa se fi datorat obiceiului reginei de a-l chema in apartamentele ei când inca nu se lumina de ziua, in frigul noptilor scandinave…
Jocul cu focul
Mai multi printi din Europa i-au cerut mâna, dar regina nici nu a vrut sa auda. Faptul ca ar fi putut ramâne insarcinata ii repugna total; ea insasi venise pe lume cu mare greutate si mama ei fusese la un pas de a muri, la nastere, iar Christina nu dorea sa repete experienta aceasta nefericita. Pentru a descuraja tentativele de alianta matrimoniala, regina, despre care se credea ca jurase sa ramâna virgina, desi se zvonea despre aventurile ei erotice cu alte femei, l-a numit drept succesor pe varul ei, Carol X Gustav si, in 1654, la doar 32 de ani, a renuntat la tron, pentru ca se convertise in secret la catolicism si nu mai dorea sa fie regina unei tari protestante.
Dupa aceasta masura, si-a luat numele de Maria Christina Alexandra si a plecat la Roma, unde bogatia si faima ei au transformat-o intr-un subiect de atractie generala. Insusi Papa Alexandru VII a fost cucerit de farmecul fostei regine si timp de sapte luni, splendide spectacole baroce s-au desfasurat, in cinstea ei. Din aceasta perioada dateaza, se pare, si pasiunea ei pentru alchimie, desi fara indoiala ca o femeie atât de culta avea deja solide cunostinte de chimie si fizica. Se stie ca inca din 1643, bibliotecarul regal din Stockholm, Johannes Bureus, ii daruise o carte despre originea mistica a runelor, Adulruna Rediviva si o alta lucrare, despre posibilitatea transformarii metalelor in aur, Fama e Scanzia Redux.
Pe de alta parte, era prietena cu alchimistul german Johannes Franck, care o considera regina ce va implini profetiile lui Paracelsus, privind intoarcerea unei fabuloase regine, Helias Artista, si viziunea lui Sendivogius, referitoare la aparitia unui „monarh metalic” in Nord. Franck i-a cerut reginei sa inceapa cautarea pietrei filosofale, dar, ocupata cu treburile statului, Christina a refuzat. Acum, insa, ajunsa la Roma, ea si-a dedicat toate eforturile acestei lucrari, care avea sa-i aduca bani, bani de care avea atâta nevoie. Intr-un fel, actiunea ei era riscanta si poate ca insasi frumoasa suverana nordica se temea sa o intreprinda, chiar daca se bucura de simpatia Papei.
Ea stia ca Inchizitia vegheaza si ca puterea acestei institutii este practic nelimitata, nici macar suveranul pontif neputându-se opune in fata ei. Sa nu uitam ca atunci când dorise sa colaboreze cu alchimistul Giuseppe Francesco Borri, apropiatul ei, influentul cardinal Azzolino ii scrisese sa de distanteze de acesta, intrucât se afla in vizorul Inchizitiei.
Visul imposibil
In biblioteca ei de la Vatican, Christina adapostea peste 2000 de manuscrise, multe lucrari interzise oficial de Biserica Catolica, printre care si operele unor alchimisti si ocultisti de renume: Geber, Johan Scotus, Arnold de Villa Nova, Raimund Lull, Albertus Magnus, Bernard Trevisano, George Ripley, Paracelsus, George Anrach d'Argentine, Johan Grasshof. Prin intermediul bibliotecarului ei personal, Isaac Vossius, ea a cumparat o parte a colectiei de carti a lui Rudolf II, imparat de asemenea preocupat de ocultism.
Atunci când Hennig Brandt a descoperit, cu totul accidental, fosforul, ea a fost prima care l-a felicitat. De departe, insa, personalitatea care a fascinat-o cel mai mult a fost alchimistul italian Palombara, in cinstea caruia a ridicat, in gradinile palatului, asa-numita Porta Magica. Pe toate laturile portii, simbolurile oculte abunda: o cruce deasupra unui cerc in care se afla o hexagrama, cu inscriptia „Centrum in trigono centri”; descrierea unor procese tinând de alchimie si inscrisuri in latina sau greaca. Poarta se mai poate vedea inca, in Piazza Vittorio Emanuele din Roma si despre ea s-a spus, la vremea respectiva, ca ar fi celebrat de fapt reusita unei transmutari de plumb in aur, in apartamentele Christinei, de catre Palombara.
Ca alchimistul si fosta regina au fost foarte apropiati o dovedeste si faptul ca, dupa moartea lui, Christina i-a sprijinit financiar familia. A fost Christina un adept cooptat de Palombara in cercul sau mistic sau doar un patron al acestuia? Cu certitudine, fosta regina nu s-a multumit doar sa supravegheze lucrarile alchimice, ci s-a implicat direct in ele, considerând ca transmutatia metalelor poate avea si o corespondenta umana – preschimbarea ei deplina in barbat, obsesie care nu a parasit-o toata viata. La Roma, a cunoscut si pe o tânara italianca, numita Sibylla, despre care se zvonea ca ar fi avut puteri magice, si se pare ca a avut o relatie furtunoasa cu ea.
Intr-o scrisoare trimisa cardinalului Azzolino, Christina noteaza „la natura perfettera l'opera” si face aluzie la o veche legenda, despre aparitia unui tânar, pe nume Alexandru, care va elibera Constantinopolul de turci si va restaura imperiul Macedoneanului. Cum in acea perioada, Christina a inceput sa-si semneze scrisorile Christina Alexandra, nu incape nici o indoiala ca ea se identificase deja cu personajul legendar…
Inmormântata alaturi de papi
Dar cheltuielile facute pentru a obtine piatra filosofala, capabila sa transforme totul in aur, au irosit curând averea reginei. Aceasta i-a cerut gazduire suveranului francez Ludovic XIV si bunul „Rege Soare” i-a acordat tot sprijinul sau. Aflata la Paris, ea a socat inalta societate franceza, mai ales doamnele de la Curte, intrigate de aparenta ei masculina si limbajul ei indraznet. In acest timp, pasiunea ei pentru alchimie s-a mai domolit, lasând loc celeilalte mari patimi a vietii sale – politica.
Eternul intrigant care a fost cardinalul Mazarin a implicat-o intr-o conjuratie vizând cucerirea tronului regatului Neapole, ce apartinea pe atunci spaniolilor. Cu ajutor francez, Christina ar fi fost instalata ca regina aici, având obligatia de a face politica Frantei. Conspiratia a esuat dupa ce un italian din anturajul fostei suverane a Suediei, Monaldeschi, a dezvaluit amanuntele sale. Nefericitul a fost asasinat, la ordinul Christinei si, compromisa, aceasta a trebuit sa paraseasca Franta. Refuzata de fostii ei supusi – Carol Gustav murise in 1660 si tronul Suediei era vacant – Christina s-a inapoiat la Roma, continuându-si cercetarile „stiintifice” si corespondenta cu capetele luminate ale Europei.
In Cetatea Eterna ea isi va afla si sfârsitul, in 1689, daruind cu limba de moarte vasta ei biblioteca Vaticanului, cu conditia sa fie inhumata in basilica San Pietro, alaturi de papi. Si astfel, fosta suverana, care avusese visul imposibil de a se transforma in barbat, a ajuns dupa moarte sa fie considerata asemenea barbatilor – ea se numara printre cele doar patru femei care-si dorm somnul de veci in catedrala urmasilor Sfântului Petru…
GABRIEL TUDOR
Comentarii