Multi au numit-o „Doamna Moarte”; pentru soldatii lui Hitler, ea a fost „cateaua ruseasca din iad”, in vreme ce istoricii o considera cea mai temuta femeie-lunetist din istorie – ea a ucis 309 militari inamici, in Al Doilea Razboi Mondial.
Nascuta langa Kiev, in Ucraina, in 1916, Liudmila s-a angajat ca muncitoare, intr-o fabrica de munitii, cu cativa ani inainte de izbucnirea razboiului, in paralel alaturandu-se unui grup de voluntari care practicau tirul sportiv. Se pare ca ea a luat aceasta decizie in urma unui pariu – fiul unor vecini s-a laudat cu abilitatile sale de tragator, iar Liudmila, vrand sa-i demonstreze ca si fetele tintesc bine, s-a inscris in clubul de tir.
Ulterior, a urmat facultatea de istorie din Kiev si, in paralel, un curs pentru lunetisti. Cand in iunie 1941 trupele Axei au patruns in Uniunea Sovietica, tanara a fost printre primii care s-au oferit voluntari sa intre in Armata Rosie. Initial, a fost acceptata ca sora medicala si niciuna dintre solicitarile sale insistente de a fi incorporata ca lunetist nu a dat rezultate. Dar sansa i-a suras: in timpul luptelor grele duse in apropierea Odessei, unde rusii se aparau cu disperare, Pavlicenko a cerut sa i se dea o pusca cu luneta pentru a impusca doi ofiteri romani, care pareau sa se afle la comanda trupelor de asalt.
In cele din urma, cererea i-a fost indeplinita si ea i-a ucis pe amandoi, cu o precizie uimitoare, in ciuda distantei foarte mari la care se aflau. „Cand i-am impuscat pe acei ofiteri, am fost acceptata pe loc in Armata Rosie”, isi amintea ea.
In prima zi de lupta, ca soldat, ea a fost, dupa propriile marturisiri, „paralizata de frica”. Timp de doua luni si jumatate, Pavlicenko a actionat in apropierea Odessei, unde a ucis 187 de militari inamici, germani si romani. Apoi, unitatea ei a fost trimisa la Sevastopol, in Peninsula Crimeea, unde a mai luptat opt luni. Aici, Liudmila Pavlicenko s-a acoperit de glorie, devenind cea mai eficienta dintre cele 2.000 de femei-lunetist din Armata Rosie, cu un total de 309 inamici doborati (confirmati), dintre care 36 de lunetisti.
La un moment dat, germanii au ajuns atat de disperati sa o opreasca incat au inceput sa emita mesaje radio: „Liudmila Pavlicenko, vino la noi. Iti vom da tone de ciocolata si te vom face ofiter german.” In iunie 1942, tanara a fost ranita si retrasa de pe front. Ea a fost trimisa in America, pentru a sustine cererea deschiderii „unui al doilea front” in Europa, menit sa imparta fortele germane si sa usureze presiunea exercitata de acestea asupra sovieticilor.
Vizitandu-l pe presedintele Roosevelt, Pavlicenko a devenit primul cetatean sovietic primit cu bucurie la Casa Alba. Apoi a fost invitata intr-un turneu prin 43 de orase, pentru a le vorbi americanilor despre experientele sale de lupta. La Chicago, le-a spus multimilor adunate sa o aclame: „Am 25 de ani si am ucis 309 fascisti. Domnilor, nu credeti ca ati stat ascunsi in spatele meu de prea multa vreme?” Intrebata cum se simtea cand ucidea, ea a raspuns: „Fiecare soldat german care va ramane in viata va continua sa ucida femei, batrani si copii sovietici, ca si pana acum. Un german mort nu mai poate ucide pe nimeni. Prin urmare, ucigand germani salvez, de fapt, vieti.”
Dupa razboi, Liudmila si-a incheiat studiile universitare si a devenit asistent de cercetare in cadrul Marinei Militare a URSS, incetand din viata in 1974, la varsta de 58 de ani, afectata, se pare, de sindromul de stres posttraumatic.
GABRIEL TUDOR
Comentarii