Generatiile mai in varsta au fost captivate de aventurile lui Papillon, ocnasul care, in urma unor intamplari extraordinare, reuseste sa evadeze din infernul Guyanei. Tinerii din ziua de azi sunt innebuniti dupa „Prison Break” – povestea detinutilor dintr-o inchisoare americana care pun la cale o evadare „ca-n filme”, ghidandu-se dupa un plan super inteligent. Putini stiu insa ca in realitate au existat evadari mult mai spectaculoase, dovada ca viata bate filmul… Una dintre aceste evadari, la randul sau devenita subiect de filme si de romane, a fost celebra „Mare Evadare” din lagarul german Stalag Luft III, petrecuta in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Un plan indraznet
Lagarul Stalag Luft III s-a aflat langa orasul polonez Zagan, la circa 160 km sud-est de Berlin si aici au fost tinuti, in timpul ultimilor ani de razboi, aviatori britanici si americani, dar si de alte nationalitati, ce luptasera pentru cauza Aliatilor. In 1944, lagarul a ajuns sa gazduiasca peste 10.000 de aviatori luati prizonieri. Locul nu fusese ales intamplator, caci avea o serie de caracteristici ce faceau orice tentativa de evadare foarte dificila: baracile prizonierilor se aflau pe ridicaturi de pamant iar tabara fusese construita pe un sol nisipos.
Daca la suprafata, pamantul era de culoare aproape neagra, dupa doar cativa centimetri se transforma intr-un nisip aproape galben, vizibil imediat ce ar fi scos deasupra solului. In fine, pe perimetrul taberei fusesera instalate seismografe, care ar fi detectat orice zgomot suspect din pamant. Nici una din toate aceste masuri de siguranta nu l-a impiedicat pe ofiterul Roger Bushell sa puna la cale un indraznet plan de evadare.
Planul viza saparea a trei tunele, numite codificat Tom, Dick si Harry, fiecare construite in asa fel incat sa nu atraga atentia (sub paturi, sobe, dulapuri grele). Pentru a nu fi detectate de seismografe, tunelele au fost sapate foarte adanc, la circa 9 metri de la suprafata solului! De asemenea, erau foarte inguste, desi din loc in loc s-au sapat camere mai largi, de aerisire. Pentru a impiedica prabusirea peretilor nisiposi, detinutii au folosit bucati de lemn gasite prin tabara.
O alta sursa importanta de lemn au fost stinghiile de sub paturi. Fiecare pat era sustinut de circa 20 de asemenea scanduri. In momentul evadarii, nu ramasesera decat opt stinghii la fiecare pat! De asemenea, prizonierii au folosit orice obiect de mobilier pe care l-au gasit prin tabara, facandu-l sa „dispara” prin cele mai ingenioase metode.
Nevoia te invata
De mare folos au fost si cutiile de aluminiu pentru lapte praf. Metalul lor a fost prelucrat in asa fel incat sa fie transformat in lopatele si harlete, destinate extragerii pamantului din galerii. De asemenea, tot din cutiile de lapte s-au facut opaite, grasimea provenind din oalele cu supa (bucatarii, alesi dintre detinuti, culegeau cu polonicul grasimea de la suprafata oalei si o trimiteau celor ce puneau la cale evadarea. Fitilele s-au facut din sireturile bocancilor. Pe masura ce tunelurile avansau, au aparut si o serie de inovatii tehnice care au facut munca mai usoara si mai sigura. Una dintre ele a fost asigurarea unei cantitati de oxigen suficiente pentru lucratori din galerie si pentru arderea lampilor. Din bucati de lemn, crose de hockey si alte ustensile a fost improvizata o pompa care ventila permanent tunelurile. In cele din urma, a fost tras si un fir de curent electric, care asigura iluminarea tunelurilor si s-a improvizat chiar un vagonet dupa modelul celor folosite in minele englezesti, in urma cu cateva secole. Reteaua de vagonete a fost esentiala pentru indepartarea a peste 130 tone de pamant, intr-o perioada de doar cinci luni!
Groapa spre libertate
O problema dificil de rezolvat a constituit-o insa mascarea pamantului nisipos scos din tuneluri. Din ciorapi vechi, s-au improvizat un fel de pungi, cusute pe interiorul pantalonilor, pe care prizonierii le varsau, bagandu-si mainile in buzunare, in gradinile de legume de care se ingrijeau. Operatiunea necesita o deosebita atentie si de fiecare data la golirea unui singur transport participau cel putin patru prizonieri: unul cara pamantul, altul dadea de „sase” si alti doi, echipati cu sape si greble, ingropau rapid pamantul galbui scos din tunel, sub stratul de cernoziom de la suprafata.
In cele din urma insa, prizonierii si-au dat seama ca nu mai puteau trimite nisipul la suprafata, fiindca riscau sa atraga atentia nemtilor; atunci, au luat decizia umplerii la loc a tunelului Dick. Cum intrarea acestuia era foarte bine ascunsa, aici au fost de asemenea aduse harti, premise de calatorie falsificate, busole si chiar uniforme germane sau haine civile, procurate prin mituirea gardienilor.
Pe masura ce conflagratia mondiala se prelungea, lagarele germane de prizonieri de razboi deveneau supraaglomerate de prizonieri americani. Pentru a permite cat mai multor oameni sa evadeze, eforturile de sapare a celor doua tunele ramase s-au intensificat. Dar nivelul ridicat de activitate a atras atentia paznicilor si curand, intrarea in tunelul Tom a fost descoperita. Chiar si asa, ultimul tunel ramas, Harry a fost terminat, in martie 1944, dar multi dintre prizonierii americani ce participasera la saparea lui fusesera deja mutati in alte locatii.
Hitler ar fi vrut sa-i ucida pe toti prizonierii
Prizonierii au fost nevoiti insa sa astepte timp de o saptamana venirea unei nopti fara Luna, pentru a putea evada la adapostul beznei depline. In cele din urma, pe 24 martie 1944, tentativa de evadare a inceput. Din nefericire, tunelul s-a dovedit a fi prea scurt, iesirea sa aflandu-se foarte aproape de ultimul gard de sarma ghimpata al lagarului. Chiar si asa, 76 de oameni s-au tarat prin tunel, spre libertate.
La ora 5 dimineata, santinelele germane au observat miscare, la gura tunelului, si au dat imediat alarma. Imediat s-a declansat o vasta operatiune de urmarire si 73 de prizonieri au fost prinsi. Initial, Hitler a ordonat sa fie ucisi toti, dar la sugestia lui Goering a acceptat executarea a doar 50. Generalul Arthur Nebe a fost insarcinat cu trimiterea lor in fata plutonului de executie. Ceilalti 23 de oameni au fost retinuti de Gestapo si trimisi in diverse lagare de exterminare, reusind insa sa supravietuiasca razboiului.
Dupa evadare, germanii au intreprins un inventar strict al taberei, ajungand la concluzii incredibile: lipseau 4000 de scanduri de la paturi, 90 de paturi, 52 de mese, 34 de scaune fusesera dezmembrate total si folosite la consolidarea tunelului, 1700 de paturi si 1400 cutii de lapte nu ieseau, de asemenea, la socoteala.
Epilog
Dintre 76 de militari, doar 3 au reusit sa scape: norvegienii Per Bergsland si Jens Muller si olandezul Bram van der Stok. Primii s-au strecurat in Suedia neutra iar ultimul a ajuns pana in Spania, gasindu-si refugiu in consulatul britanic de la Madrid! La putin timp dupa executarea celor 50 de prizonieri, ofiterul britanic cu cel mai inalt grad din tabara, comandorul Herbert Massey, a fost repatriat in Anglia, fiind grav bolnav.
Odata ajuns la Londra, el a informat guvernul britanic despre tentativa de evadare si despre executii. In iulie 1944, ministrul de Externe britanic, Anthony Eden, a anuntat incidentul in Camera Comunelor, declarand ca responsabilii vor fi adusi in fata Justitiei. Si intr-adevar, printre numeroasele crime judecate in procesul de la Nurnberg s-a aflat si uciderea celor 50. Mai multi ofiteri ai Gestapo au fost judecati si executati sau inchisi de Aliati, dupa razboi. Arthur Nebe, cel care alesese oamenii care au fost impuscati, a fost el insusi executat, fiind spanzurat de o coarda de pian, pentru implicarea in atentatul impotriva lui Hitler, din iulie 1944.
GABRIEL TUDOR
Comentarii