In ciuda unor conceptii prestabilite, practicantii jocurilor de noroc nu fac parte intotdeauna din pleava societatii, nu sunt cu totii spargatori, proscrisi, infractori sau taietori de frunza la caini. Dimpotriva, in vremurile de demult, cand modalitatile de distractie erau mult mai putin numeroase decat astazi, in jurul meselor de joc se regaseau mai curand reprezentantii lumii bune decat cei de la periferia societatii. Unii dintre ei, desi personalitati marcante ale istoriei, au devenit foarte dependenti de jocurile de noroc. Sa facem cunostinta, in randurile ce urmeaza, cu cativa dintre acestia.
John Montague
Politician britanic de vaza (1718-1792), John Montague a fost al patrulea conte de Sandwich, urmand cursurile colegiului Cambridge si detinand apoi numeroase functii politice si militare in aparatul statului. De la titulatura lui, dar si de la patima pentru jocul de carti, deriva denumirea moderna de „sandvici”. Contele era atat de ahtiat dupa joc incat, atunci cand isi invita prietenii la o partida de carti, nu mai voia sa stie nici de pranz si nici de cina, cerand servitorilor sa-i puna bucatile de friptura pe felii de paine si sa i le aduca la masa de joc. Obiceiul a fost preluat si de amicii sai, si astfel s-au nascut sandviciurile…
Michel de Montaigne
O alta personalitate renumita, impatimita, se pare, de jocul numit belota, a fost totodata si unul dintre cei mai influenti scriitori renascentisti din Franta. Michel de Montaigne (1533-1592), considerat mai mult un om de stat decat un literat, in timpul vietii, este parintele „scepticismului modern”. Influenta lui asupra unor genii ulterioare, precum Descartes, Pascal si chiar Shakespeare, a fost extraordinara, iar lucrarea sa, „Eseuri”, ramane una dintre cele mai influente ale literaturii clasice. In 1571 s-a retras, izolandu-se de lume, in turnul castelului sau din Dordogne, unde singura placere pe care si-a mai permis-o au fost cartile, atat cele de citit – caci avea o biblioteca vasta, reunind sute de volume – cat si cele de joc, cu care obisnuia sa-si umple timpul, mai ales in cursul lungilor seri de iarna, in compania putinilor sai prieteni.
Gerolamo Cardan
Matematician, fizician si savant renascentist, Cardan (1501-1576) este amintit astazi mai ales gratie descoperirilor lui in domeniul algebrei. Dar trebuie amintit ca el a fost un pasionat jucator de sah si un practicant avid al jocurilor de carti. A scris chiar o carte despre jocurile ce implica sansa si probabilitatile – Liber de ludo aleae. Aceasta contine primele elemente ale calculului probabilitatilor, dar si un capitol referitor la cele mai eficiente metode de a trisa la carti! El a inventat totodata si lacatul cu cifru, axul cardanic, folosit si astazi la autovehicule, iar cercetarile sale au dus la realizarea primei tipografii de inalta viteza. De asemenea, a avut contributii in hidrodinamica si a publicat doua enciclopedii de stiinte naturale.
Rene Descartes
Un alt reputat savant si filosof care a impartasit placerea jocurilor de noroc a fost René Descarte (1596-1650). Initial, el chiar intentiona – marturie stau scrisorile trimise rudelor – sa faca o cariera in acest domeniu, dupa ce finalizase studiile juridice. Ideea nu era noua, intrucat chiar multi nobili scapatati din epoca incercau sa-si rotunjeasca veniturile apeland la noroc. Din pacate, pierderile banesti inregistrate l-au facut sa revina la initiative mai serioase, cu toate ca patima de cartofor nu l-a parasit niciodata pe acest ilustru ganditor, supranumit „parintele stiintei moderne” si care a avut drept deviza: „Ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist”. Ar fi putut spune, la fel de bine, si „Joc, deci nu cuget”!
Carol II
Acest fiu al regelui englez Carol I, decapitat in urma Revolutiei burgheze din 1642, n-a repetat greselile tatalui sau, pastrandu-si capul pe umeri, in schimb a facut altele, mai putin grave. Cert este ca aceste greseli i-au fost trecute cu vederea de poporul regicid, care l-a numit „monarhul vesel”, dar l-a si simpatizat pentru viciile sale omenesti. Desi n-a avut nici un fiu legitim, se spune ca monarhul ar fi fost parintele a aproape o suta de copii bastarzi, avand amante carora nici nu le mai stia numele si numarul. N-a fost singura lui pasiune majora in viata, o alta fiind legata de jocurile de noroc. Suveranul a incredintat demnitarilor sai fraiele guvernarii si el s-a lasat prada patimii pentru joc, practicand „podul”, un joc de carti care a facut furori in saloanele nobiliare din Anglia, dar si alte jocuri „de import”, precum „scatul” sau „belota”.
Casanova de Seingalt
Cand spunem astazi „Casanova”, ne gandim in primul rand la un afemeiat notoriu. Totusi, adevaratul Casanova a fost un personaj distins al societatii europene a epocii sale, un playboy avant la lettre, cunoscut nu doar ca aventurier, dar si ca avocat si scriitor talentat. La varsta de 21 de ani, el si-a propus sa faca avere din jocul de carti, in postura de cartofor profesionist, dar a abandonat, proiectul marturisind la batranete, in memoriile sale, ca „nu aveam nici prudenta de a abandona jocul cand sortii imi erau potrivnici, nici suficienta intelepciune spre a ma controla, atunci cand castigam mana dupa mana”. Casanova a jucat la loterie si a fost un maestru al unor jocuri de carti la moda in secolul XVIII, precum basset, faro, piquet, biribi, primero, cuinza sau whist, foarte apreciate pana si inaltul cler! Interesant e faptul ca, desi un mare pacatos, dupa toate standardele, Casanova a fost o persoana deosebit de credincioasa si, pana la moarte, un catolic devotat. Printul Charles de Ligne, unul dintre contemporanii care l-au cunoscut, declara, fascinat: „Este un om extraordinar si nu se afla pe lume nici un lucru pe care el sa nu-l poata realiza, daca-si pune in gand asta”.
Fiodor Dostoievski
Poate cel mai influent scriitor rus din toate timpurile, cu o viata aventuroasa si zbuciumata si o opera titanica, Dostoievski a fost, putem spune, o victima a dependentei de jocurile de noroc, care i-au ruinat viata. Paradoxal insa, unele dintre cele mai stralucite romane ale lui se datoreaza, intr-o mai mica sau mai mare masura, tocmai acestei patimi. De pilda, ultimul capitol din „Crima si pedeapsa” a fost scris in doar trei zile, pentru ca altfel risca sa nu primeasca din partea editorului o suma de bani in avans, de care avea nevoie ca de apa, pentru a-si putea satisface patima pentru joc. Jocurile de noroc au constituit si o sursa de inspiratie pentru romanele sale – cea mai elocventa dovada fiind „Jucatorul”, poate cea mai buna introspectie psihologica realizata vreodata in mintea unui om dependent de jocurile de noroc.
Claude Monet
Intemeietor al miscarii impresioniste si unul dintre cei mai influenti pictori ai secolului XIX, Claude Monet a fost inca de copil atras de pictura, dar arta traditionala nu-l atragea. Voia altceva si atunci cand l-a intalnit pe Auguste Renoir, un artist care impartasea viziunea sa asupra artei, a legat cu acesta o prietenie trainica. Situatia lui materiala era insa dificila si spre a se intretine a fost nevoit sa se angajeze ca postas. Dar pasiunea lui pentru loterie i-a fost de bun augur: in 1891 a castigat o suma uriasa la Loteria Franceza, suma ce i-a permis sa se dedice pentru totdeauna picturii si sa lase omenirii numeroase capodopere artistice.
GABRIEL TUDOR
Comentarii