• Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
magazin
Abonamente
Nici un rezultat
Toate rezultatele
vineri, 29 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele
vineri, 29 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Parintele Mafiei

Parintele Mafiei

17 septembrie 2009
in Istorii
A A

Mafia este fara indoiala una dintre cele mai vechi organizatii criminale din lume, indicii ale existentei sale aparand inca din evul mediu. Putini stiu insa ca pe atunci, Mafia era mai curand un sindicat menit sa apere drepturile autohtonilor sicilieni, in fata strainilor ce s-au perindat pe insula, de la arabi la francezi, o veritabila organizatie justitiara si patriotica, urmarind eliminarea opresiunii. Mult mai tarziu, in epoca moderna, ea va deveni acel „sindicat al crimei” despre care se vorbeste atat in carti si filme. Astazi, mai toata lumea a auzit despre Al Capone, Lucky Luciano, Vito Genovese sau alti lideri faimosi ai „familiilor” mafiote, insa numele lui Giuseppe Morello a ramas aproape total necunoscut. O „nedreptate istorica” facuta celui care, sustin specialistii, ar putea fi considerat pe drept cuvant adevaratul intemeietor al Mafiei, asa cum o stim.

Don Morello din Corleone

Morello s-a nascut in anul 1867, intr-un satuc sarac din Sicilia, numit Corleone – peste un secol, scriitorul Mario Puzzo isi va denumi exact asa personajul, pe temutul „Nas”. Avand o malformatie congenitala din cauza careia mana dreapta ii era doar un ciot – prilej spre a fi numit ulterior „Ciungul” sau „Degetel”, Giuseppe ar fi sfarsit poate in puscariile italiene, ca un gainar marunt, daca o rubedenie indepartata a lui, pe nume Cristofor Columb, n-ar fi avut curiozitatea de a descoperi America. Lumea Noua i-a deschis perspective nebanuite tanarului. Trebuie sa precizam ca acesta isi facuse deja ucenicia intr-ale crimei organizate intrand, inca din adolescenta, intr-o „fratie” locala – fratuzzi, in care tatal sau vitreg era membru proeminent.

Motivele ascensiunii sale rapide in cadrul acestei organizatii nu tin insa doar de influenta tatalui ci mai ales de istetimea neobisnuita dovedita de Giuseppe. Bun organizator, indraznet si cu un sange rece de invidiat, tanarul stia sa scrie si sa citeasca, lucru destul de rar in Sicilia rurala a acelei epoci. Implicat in falsificarea de bancnote, Morello a fost condamnat la sase ani de „detentie solitara”; un efort juridic inutil, intrucat la data cand verdictul era pronuntat, vicleanul tanar, ce avea pe atunci 25 de ani, fugise deja in Statele Unite, alaturi de mai multi membri ai clanului sau. Sa-si falsifice actele de identitate nu i-a fost greu, de vreme ce reteaua cu care lucra era experta in contrafaceri. Iar descoperirea unui imigrant care avea deja o alta identitate, intr-o America devenita peste noapte un taram al fagaduintei pentru milioane de imigranti, cu intentii mai mult sau mai putin onorabile, s-a dovedit o sarcina imposibila pentru politia italiana. Initial, familia Morello a ajuns in Louisiana, dupa care s-a stabilit in Texas.

Calcand pe cadavre

Dar aceste state din Sud, patriarhale si traditionaliste, mustind de rasism si xenofobie, n-au fost un camin prea generos pentru sicilieni. Astfel, ei au ajuns in New York, stabilindu-se in cadrul comunitatii „Mica Italie”, din jurul strazii 107, in asa-numitul „Harlem italian”, ce adapostea peste 150.000 compatrioti ai lui Morelli. Curand, numele tanarului incepe sa devina cunoscut si temut, pe masura ce isi organizeaza propria „fratie”. Casatoria unui alt lider mafiot, Ignazio Lupo, cu sora vitrega a lui Morello, va consfinti dominatia din umbra a gruparii celor doi asupra intregii comunitati italiene din New York. Organizatia se specializeaza in santaje, incaseaza taxe de protectie de la patronii locali si ii pedepseste exemplar pe cei care refuza sa se supuna, ucigandu-i in plina strada.

Violenta este nelipsita din metodele lui Morello si se pare ca din ordinele sale au fost executati zeci de „recalcitranti” sau membri ai unor bande rivale. Avand amintirea afacerilor siciliene, Morello se implica de asta data in falsificare dolarilor, punand bazele unei retele de contrabanda cu bancnote false, tiparite in Sicilia, care-l va transforma intr-unul dintre cei mai influenti lideri interlopi ai Americii inceputului de secol XX. Spre a arata tuturor cine e „jupanul”, el isi extinde ramificatiile pana la Chicago, in nord, si New Orleans, in sud, unde doar la auzul numelui sau toti tremura. Politia si chiar serviciile secrete din Statele Unite pornesc pe urmele lui dar vicleanul nas mafiot nu le cade in plasa. Sunt insa arestati o serie de membri ai bandei, ceea ce pare sa-i fi convenit de minune lui Morello, care profita de prilej pentru a-i executa pe unii locotenti ai sai, deveniti deja periculosi, acuzandu-i de tradare.

In cele din urma insa, pe 15 noiembrie 1909, detectivul Joseph Petrosino, unul dintre putinii imigranti italieni aflati pe atunci in slujba legii si nu impotriva ei, alaturi de agentii serviciilor secrete din New York, condusi de William Flynn, reusesc sa-l captureze pe temutul boss sicilian, in luxosul apartament al acestuia din Manhattan. Acuzat ca ar fi pus in circulatie suma de 100.000 dolari, una imensa pentru vremea respectiva, el este arestat si investigatiile dau la iveala detalii socante despre activitatea lui.

Un nesfarsit razboi fratricid

Astfel, anchetatorii descopera ca pe una dintre latifundiile mafiotului acesta isi construise chiar o „cusca cu papagali” – un cimitir privat in care fusesera ingropati peste 60 dintre inamicii lui, ce fusesera torturati inainte de a fi lichidati. Dar nimeni nu poate dovedi ca victimele au fost ucise de Morello, asa incat judecatorul nu-l poate condamna decat pentru falsificare de moneda. Timp de zece ani, el se va afla dupa gratii dar, dovedind un „comportament exemplar” va fi eliberat conditionat, in 1920. Revenit la New York, descopera, deloc incantat, ca pe scena Mafiei aparusera noi lideri, care voiau sa schimbe „vechea ordine”.

Insusi fiul sau si un frate vitreg, Nicola, fusesera rapusi in nesfarsitele conflicte interne ale clanurilor mafiote. Morello vrea sa-si reia rolul de „cappo di tutti cappi”, pe care  in urma cu un deceniu nimeni nu indraznise sa i-l conteste. Insa acum, concurenta este acerba si pentru a-i inlatura pe „lupii tineri”, Morello se vede nevoit sa se alieze cu un fost  rival, Jose Masseria, actualul sef al Mafiei din New York. Acesta era brutal, indraznet, dar nu avea geniul noului sau „consigliere”. La varful piramidei mafiote, lucrurile incep sa se limpezeasca dupa ce Joe il elimina pe puternicul Toto D’Aquila, in 1928.

Masseria si Morello decid ca a venit vremea sa puna capat rebeliunii si incearca sa-i sperie pe sefii clanurilor mafiote care li se opuneau, anuntind ca noul cap al capilor este batranul Morello. Insa Prohibitia, cu intregul ei cortegiu de oportunitati, ii face pe rebeli sa nu se mai supuna. Autoritatea lui Morello este pusa la indoiala si infruntarile dintre bande insangereaza din nou strazile metropolei americane. Politia este din nou pe urmele sale, dupa ce se dovedeste ca temutul boss si-a reluat afacerile dubioase, cu bani falsi. Insa, inainte ca detectivii sa-l mai aresteze din nou – ceea ce probabil i-ar fi salvat viata – Morello este surprins de un comando inamic, in biroul sau din centrul New York-ului si executat, cu tiruri de mitraliera. Parintele Mafiei moderne scosese sabia si pierise de ea…

GABRIEL TUDOR

ShareTweet
Articolul precedent

O intalnire apropiata în 1985

Urmatorul Articol

Mari personalitati turnate in ceara

Articole Similare

Istorii

Bautura platita cu nave de razboi

25 mai 2026

În plin Razboi Rece, când existau doua sisteme politice aflate în opozitie...

Istorii

OGAS: „internetul” sovietic

18 mai 2026

In plin Razboi Rece, Uniunea Sovietica avea în plan un proiect revolutionar:...

Istorii

Noaptea în care Luna „a explodat”

11 mai 2026

În seara zilei de 18 iunie 1178, cinci calugari din Canterbury, în...

Istorii

Desavârsitul om al Europei

4 mai 2026

Joseph Bologne, cunoscut ca Chevalier de Saint-Georges, reprezinta una dintre cele mai...

Istorii

Marea Foamete din secolul al XIV-lea

27 aprilie 2026

La începutul secolului al XIV-lea, Europa a fost lovita de una dintre...

Istorii

„Elixirul vietii lungi”

20 aprilie 2026

În inima Alpilor francezi, unde linistea este sfânta si timpul pare suspendat,...

Urmatorul Articol

Mari personalitati turnate in ceara

Blocul armonica rezista la orice cutremur!

Caprioare

Comentarii

Articole Noi

Astazi in istorie

21 mai 1799 – Infrângerea de la Acra

25 mai 2026

Pe 21 mai 1799, una dintre cele mai ambitioase campanii ale lui...

Citeste mai departeDetails
Blitz

Transformari surprinzatoare ale starurilor de la Hollywood

25 mai 2026

În imaginarul cinematografic modern, filmul de actiune ocupa un loc paradoxal. Pe...

Citeste mai departeDetails
Blitz

Coiful de la Ciumesti

25 mai 2026

Exponatul lunii mai la Muzeul National de Istorie a României (Bucuresti, Calea...

Citeste mai departeDetails
Consultatii fara plata

Tratamentul tulburarilor bipolare

25 mai 2026

Raspândit mai mult decât ne imaginam, termenul de tulburare bipolara a înlocuit...

Citeste mai departeDetails
Femina Club

Au 40 de ani, dar par de 20

25 mai 2026

V-ati întrebat care este secretul care le face pe unele persoane sa...

Citeste mai departeDetails
Femina Club

Pui cu lamâie si usturoi

25 mai 2026

2 pulpe întregi, o ceapa, 100 ml ulei, sare, 2 capatâni usturoi,...

Citeste mai departeDetails
  • Contact
  • Abonamente

Copyright © 1999 - 2026 Revista Magazin

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
Abonamente

Copyright © 1999 - 2026 Revista Magazin

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.