Perucile pudrate au aparut la mijlocul secolului al XVII-lea in Franta, cand regele Ludovic al XIII-lea a inceput sa poarte una pentru a-si ascunde calvitia, care l-a afectat inca de la frageda varsta de 17 ani. Suveranul a angajat 48 de peruchieri pentru a-l ajuta sa lupte impotriva caderii parului.
Omologul sau englez, regele Carol al II-lea, a ajuns cateva decenii mai tarziu sa poarte si el peruca, dupa ce parul a inceput sa incarunteasca prematur. S-a nascut o moda, deoarece curtenii au inceput sa poarte peruci, iar tendinta a ajuns pana la clasa comerciantilor.
Primele peruci erau confectionate din par de cal sau de capra si, deoarece nu erau niciodata spalate corespunzator, miroseau ingrozitor si adesea atrageau compania paduchilor. Pentru a combate acest lucru, se pudrau perucile cu un amestec de amidon fin macinat si parfum de lavanda sau portocala.
Peruca pudrata a fost populara timp de doua secole, iar longevitatea sa a fost, in parte, alimentata de izbucnirea sifilisului. Incepand cu secolul al XVI-lea, aceasta boala cu transmitere sexuala a facut ravagii in Europa si a ramas una dintre cele mai mari probleme de sanatate publica de pe continent pana in secolul al XIX-lea.
Sifilisul a provocat o crestere a numarului de peruci, deoarece printre simptomele sale se numarau chelirea si aparitia de plagi sangerande la nivelul capului. Perucile pudrate au devenit populare deoarece nu numai ca ascundeau vizual afectiunile, dar pudra ajuta si la mascarea mirosurilor urate care proveneau de la rani.
In Anglia secolului al XVIII-lea, o peruca obisnuita costa 25 de silingi, adica salariul pe o saptamana al unui londonez obisnuit. Termenul de „bigwig” (insemnand, literal, „peruca mare”, dar dobandind ulterior sensul de „grangure, persoana importanta”) provine din aceasta epoca, cand nobilimea britanica cheltuia peste 800 de silingi pe peruci.
In 1700, 800 de silingi reprezentau aproximativ 40 de lire sterline (50 de dolari), ceea ce, calculat in functie de inflatie, ajunge la aproximativ 8.297 de lire sterline sau 10.193 de dolari in moneda de astazi.
Aproape la fel de repede cum crescusera in popularitate si inaltime fizica, perucile au inceput apoi sa devina un element desuet, ba chiar periculos. „Epoca Luminilor” a adus o noua mentalitate, in care oamenii educati au devenit mai preocupati de situatia omului de rand.
Pe masura ce a aparut o clasa burgheza, cheltuielile extravagante pentru moda si par au fost percepute ca fiind un semn de aroganta si sfidare. Perucile, in special in Franta revolutionara, erau considerate un simbol al aristocratilor, iar noii burghezi bogati nu doreau sa fie asociati cu nobilimea, mai ales ca aceiasi nobili isi pierdeau destul de des capetele, cu tot cu peruci, sub ghilotina.
Daca perucile au avut initial rolul de a ascunde efectele sifilisului, purtarea unei peruci a devenit acum un semn ca purtatorul ascundea nu numai efectele vizuale ale unei boli, ci poate si secrete mai profunde.
In timpul mandatului lui William Pitt cel Tanar, Parlamentul britanic a adoptat Legea privind taxarea pudrei de par din 1795, semnand condamnarea la disparitie a perucilor.
GABRIEL TUDOR
Comentarii