În dimineata zilei de 23 februarie 1885, în curtea închisorii Exeter din Anglia, un tânar pe nume John Lee a pasit pe esafod, cu frânghia în jurul gâtului, asteptându-si moartea.
Condamnat pentru o crima pe care se jura ca nu o comisese, Lee era pe cale sa devina protagonistul uneia dintre cele mai ciudate si fascinante povesti din istoria justitiei britanice. Trapa de sub picioarele sale, care ar fi trebuit sa se deschida pentru a-i pune capat vietii, a refuzat sa se miste – nu o data, ci de trei ori consecutiv.
Acest eveniment inexplicabil i-a adus supranumele „omul pe care nu l-au putut spânzura” si a ramas un mister care a captivat o natiune întreaga. John Henry George Lee, nascut în 1864 în Abbotskerswell, Devon, nu era strain de probleme. La doar 20 de ani, avea deja un trecut tumultuos: fusese dat afara din Marina Regala pentru indisciplina si avea o condamnare pentru furt.
În 1884, lucra ca servitor pentru Emma Keyse, o vaduva bogata si excentrica, la resedinta ei din Babbacombe. În noaptea de 15 noiembrie 1884, Keyse a fost gasita moarta, ucisa cu brutalitate – lovita în cap, taiata la gât si partial arsa. Lee, singurul barbat prezent în casa în acea noapte, a devenit principalul suspect.
Dovezile împotriva lui erau circumstantiale: o taietura pe brat, pe care el a explicat-o ca fiind o rana veche, si prezenta sa la fata locului. Desi a insistat ca este nevinovat, juriul l-a condamnat la moarte în februarie 1885. Ziua executiei a fost una ca oricare alta pentru închisoarea Exeter – pâna când mecanismul esafodului a refuzat sa coopereze. Calaul James Berry, un profesionist experimentat, testase trapa de mai multe ori înainte, folosind saci de nisip de greutatea lui Lee, si functionase perfect. Cu toate acestea, când Lee a pasit pe trapa, levierul a fost tras de trei ori, si de fiecare data s-a auzit doar un clic sec si inutil – trapa nu s-a deschis.
Oficialii au verificat mecanismul, au folosit unelte pentru a-l ajusta, dar rezultatul a fost acelasi. Martorii, inclusiv preotul si doctorul închisorii, au fost uluiti. Lee, terifiat, simtea frânghia strângându-i gâtul, dar gravitatia nu-si facea treaba. Dupa a treia încercare esuata, executia a fost anulata, iar Lee a fost dus înapoi în celula.
Ziarele vremii au relatat pe larg incidentul. Publicul era fascinat si divizat: unii vedeau în acest eveniment un semn divin, mai ales ca Lee sustinuse ca avusese un vis premonitoriu în care trapa nu se deschidea. Altii cautau explicatii practice, de la umezeala care ar fi umflat lemnul trapei, pâna la un posibil sabotaj – savârsit poate de catre un alt detinut care cunostea slabiciunile esafodului.
Totusi testele efectuate imediat dupa incident au aratat ca trapa functiona din nou impecabil, adâncind misterul. Impactul public al cazului a fost urias. Presiunea opiniei publice si relatarile din presa au ajuns în Parlament, unde Secretarul de Interne, Sir William Harcourt, a decis sa comute sentinta lui Lee la închisoare pe viata.
Într-un discurs din Camera Comunelor, Harcourt a declarat ca „ar fi inuman sa supui un om de doua ori la agonia mortii”. Decizia a fost însotita de o ancheta asupra procedurilor de executie, care a scos la iveala lipsa de standardizare a esafodurilor si incompetenta unora dintre calai.
Lee a petrecut 22 de ani în închisoare, majoritatea la Portland Prison, fiind eliberat conditionat în 1907, la 43 de ani. Dupa eliberare, a devenit o figura semi-celebra, sustinând prelegeri platite despre experienta sa si publicând o autobiografie în 1912, intitulata The Man They Could Not Hang.
S-a casatorit, a avut doi copii si a lucrat în diverse meserii, de la gradinar la vânzator ambulant. Viata sa ulterioara este mai putin clara: unele surse spun ca a murit în 1945 în Milwaukee, SUA, sub numele James Lee, la aproape 80 de ani, în timp ce altele sugereaza ca ar fi supravietuit Blitz-ului din Londra sau ar fi emigrat în Australia.
GABRIEL TUDOR
Comentarii