In romanul sau „Moby Dick”, scriitorul Herman Melville relateaza numeroase cazuri de cetacee care au atacat vanatorii de balene. Printre acestea se numara si misteriosul caz al lui Porfirios, un monstru marin care a bagat groaza in marinarii bizantini.
Principala relatare despre amenintarea reprezentata de Porfirios a fost lasata de Procopius din Cezareea (c.500 – c.565 d.Hr.). In „Istoria secreta”, el vorbeste despre acea fiara, pe care o identifica drept o balena. In schimb, scriitorul american crede ca Porfirios era un casalot, dar in realitate nu este clar carei specii ii apartinea.
Unii autori speculeaza ca ar fi putut fi o orca, avand in vedere ca acestea sunt des intalnite in Marea Mediterana, dar acest lucru nu corespunde dimensiunilor mentionate de Procopius, orcile depasind rareori opt metri lungime. Prin urmare, opinia cea mai raspandita este ca Porfirios era un casalot, un mamifer marin care poate atinge peste 20 de metri lungime si depasi 50 de tone.
Exista o multime de relatari despre casaloti care, fie ca se simt hartuiti, fie ca, pentru a-si proteja puii, izbesc cu capetele lor enorme in cochiliile navelor care ii urmaresc. Pe de alta parte insa, casalotii au fost observati in vestul Mediteranei, dar nu si in estul acestei mari sau in Marea Marmara, pe atunci numita Propontis.
Cert este ca frecventa atacurilor lui Porfirios i-a determinat pe marinarii bizantini sa faca un ocol pentru a evita astfel de intalniri ingrozitoare, ceea ce a starnit ingrijorarea imparatului Iustinian I.
Unele carti mentioneaza ca imparateasa Teodora l-ar fi insarcinat pe celebrul general Belisarius sa rezolve problema, iar acesta s-a imbarcat cu arcasi si o catapulta pentru a incerca sa ucida animalul, dar fara succes.
Monstrul a continuat sa atace an de an corabiile, incat bizantinii i-au dat in cele din urma un nume. Unii cred ca Porfirios ar putea fi o aluzie la Porfirius Caliopas (un celebru conducator de care de curse, considerat cel mai bun din vremea sa) sau la Porphyrio (un gigant mitologic, fiul Gaiei, care s-a razvratit impotriva zeilor si a fost doborat de Zeus cu un fulger).
Cu toate acestea, majoritatea cercetatorilor cred ca Porfirios a fost un nume derivat din „porphyra”, cuvant care facea referire fie la nuanta rezervata hainelor imperiale – recunoscand astfel maretia imperiala a acestui animal – fie la coloratia pe care ar fi putut sa o aiba pielea cetaceului.
In cele din urma, ne informeaza cronicarul antic, lacomia i-a venit de hac monstrului: „S-a intamplat ca, in timp ce pe mare domnea un calm profund, un numar mare de delfini sa se adune langa gura de varsare a Marii Euxine. Dintr-o data, au zarit monstrul si s-au repezit in toate directiile posibile, dar cei mai multi dintre ei au ajuns in apropierea gurii raului Sangarius.
Intre timp, monstrul a reusit sa captureze cativa dintre ei, pe care i-a inghitit imediat. Apoi, impins fie de foame, fie de un spirit razboinic, si-a continuat urmarirea la fel de feroce ca si inainte, pana cand, fara sa-si dea seama, a ajuns foarte aproape de tarm. Acolo, a esuat intr-un mal foarte gros si, desi s-a zbatut sa scape, n-a facut altceva decat sa se afunde si mai adanc. Cand acest lucru a ajuns la cunostinta oamenilor care locuiau in apropiere, ei s-au repezit imediat asupra monstrului.
Dar desi l-au atacat insistent cu topoare din toate partile, tot nu au reusit sa il ucida. In schimb, l-au tras in sus cu niste franghii groase, l-au asezat pe carute si au constatat ca lungimea lui era de aproximativ 30 de coti (circa 18 m), iar latimea de 10 coti (circa 6 m). Apoi, dupa ce au format mai multe grupuri si au impartit monstrul in mod corespunzator, unii au mancat carnea imediat, in timp ce altii au decis sa vanda portia pe care o primisera.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii