In unele zone izolate de pe planeta noastra, supravietuiesc astazi mici comunitati care au ales sa se distanteze de civilizatia moderna, dar care par a reprezenta efigia simplitatii, a naturalului, a contopirii ancestrale dintre om si mediul inconjurator. In sud-estul statului african Camerun, tribul pigmeilor Baka inca pastreaza practici multimilenare si o cultura transmisa din generatie in generatie de mai bine de 40.000 de ani.
Un cantec al eternitatii
Spatiul de existenta al acestor oameni se imparte intre padurea tropicala si satul traditional, pe care si-l construiesc din ceea ce le ofera natura.
Insa cea mai impresionanta si mai socanta caracteristica a membrilor comunitatii Baka consta in modul de comunicare intre ei si de raportare la toate episoadele si evenimentele din existenta lor. Nu este vorba despre vreo „gena” de artisti muzicali perpetuata si nici despre viziunea idilica a etnologilor care au studiat pe viu toate aceste aspecte.
Muzica este suprema forta de coeziune pentru Baka. Abilitatile lor de ascultare, constientizarea si cunoasterea lumii naturale din aceasta cultura straveche neintrerupta sunt remarcabile. Se spune ca ei sunt primii oameni care au cantat si au vindecat bolile. Baka se cearta cantand, canta pentru a vraji animalele, pentru a aduce noroc la vanatoare, pentru a calma bebelusii si pentru a uni grupul, dar mai ales se distreaza prin muzica si dans!
Traind in lumea imensa si complexa a padurii, auzind doar sunete naturale, pigmeii Baka invata inca de la nastere sa asculte cu atentie, deoarece fiecare fosnet de frunzis, fiecare suierat ori trosnet de crengi este vital pentru supravietuirea lor.
Aceasta constientizare sonora ii face sa devina intruchiparea vie a muzicii. Cantecul si dansul le patrund in viata atat pentru indeplinirea ritualurilor din stramosi, cat si pentru distractie. Femeile intoneaza incantatia cunoscuta sub numele de „yelli” pentru a atrage norocul la vanatoare, iar practicile initiatice importante sunt insotite de ritmuri si dansuri speciale, care unesc grupul si creeaza armonie.
Intre fericirea simpla si drama
In antiteza cu tabloul seducator sugerat de elementele mentionate, saracia reprezinta o constanta a populatiei Baka. Ei nu traiesc izolati unii de altii, iar un sat reuneste in jur de 50 de indivizi. Barbatii formeaza grupuri pentru a indeplini ritualurile dedicate spiritelor supranaturale ale padurii si, folosind vesminte care ascund identitatile interpretilor, pun in scena in mod convingator prezenta si actiunile acestor entitati nevazute.
Aceste ritualuri atenueaza tensiunile sociale in cadrul comunitatii, fiind esentiale in consolidarea unitatii grupului. Asemenea manifestari spirituale primitive au ramas dintotdeauna nu doar ca datorii sacre si onorante, ci si prilejuri realmente atractive si deconectante pentru toti membrii comunitatii.
In filosofia comuna a omului de azi, aceasta ar arata fara echivoc ca bucuria de a trai si fericirea sunt alcatuite din lucruri simple.
Baka sunt oameni pasnici, a caror existenta simpla nu agreseaza sub nicio forma mediul. In vreme ce femeile construiesc colibele modeste din crengi si frunze, barbatii vaneaza de obicei, duikerul albastru – o antilopa de padure, testoase si maimute. Inclusiv copiii sunt angrenati in acest mecanism preponderent, multi dintre ei jucandu-se cu si de-a spiritele.
Din nefericire, resursele minore reprezentate de populatia Baka – teritoriile de locuit si de vanat, dar mai ales forta de munca – au atras si drama acestor oameni, care in cele din urma vor disparea ca grup etnic.
Pentru ei sclavagismul exista in starea lui cea mai atroce: femei si barbati sunt frecvent rapiti de asupritorii lor vecini Bantu, care ii obliga sa munceasca din greu, infometati, batuti sau uneori fiind chiar ucisi. Ceea ce mai poate fi conservat din tezaurul viu pe care ei il reprezinta este valorificat de cercetatori si de organizatii care incearca sa-i aduca pe calea inevitabila a civilizatiei moderne.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii