Arta se afla pretutindeni în universul pamântesc si, fara a forta neaparat lucrurile, putem afirma ca însusi Creatorul a realizat adevarate opere estetice. Artele se adreseaza realmente tuturor simturilor si pot fi identificate la fiecare pas, trebuie doar sa stim cum anume s-o facem.
Michelangelo afirma ca pentru magistralele sale creatii nu a facut altceva decât sa ia un bloc de marmura si sa îndeparteze ceea ce era de prisos, pentru a scoate la lumina miracolul ascuns înauntru. Pastrând proportiile, putem spune ca astazi exista numerosi artisti plastici care pot realiza creatii din cele mai neasteptate lucruri si în cele mai insolite moduri.
Arta din paste fainoase
Într-o notiune logica, o legatura directa între elementele mentionate în titlul de mai sus nu poate exista. Puterea nemarginita a creatiei care se bazeaza pe existenta valorii estetice în orice lucru si în orice loc contrazice însa fara drept de apel asemenea legi nescrise.
Serghei Pahomov, un antreprenor rus din domeniul publicitatii convertit la arta printr-un hobby uimitor, pune în practica o activitate artistica unica deocamdata, pe care oamenii de cultura o numesc sculptura din paste fainoase. Macaroane, spaghete si taietei, penne, rigatoni sau farfalle, dar în cazul de fata unite în formele dorite cu mult… superglue!
Ei bine, în mod real, din asemenea „materii prime”, sub mâinile pricepute ale lui Serghei prind chip masini si avioane, troleibuze si motociclete, tractoare cu remorca si elicoptere, copaci si cladiri, dar si creatii cu identitate distincta, precum Turnul din Pisa, muzicantii din Bremen sau chiar celebrul Nastratin Hogea calare pe magar.
La început, pasiunea lui erau masinile din paste, cu usi care se deschid si roti care se învârt. Apoi si-a diversificat portofoliul, iar cea mai complicata piesa ramâne o sonda de petrol în miniatura, dotata cu piesele necesare pentru a efectua exact miscarea unei sonde adevarate; evident, fara a extrage „aurul negru”.
Placerea sperantei blânde
Este imposibil sa ramâi de piatra în fata sculpturilor suprarealiste ale italianului Bruno Catalano: calatori porniti pe un drum nestiut, dupa chip si-asemanare, care însa nu exista cu-adevarat, din ei „supravietuind” sub ochii nostri doar fragmente de vesminte si de încaltari, un geamantan ori un gest frânt într-un moment neasteptat.
Imaginile halucinante trimit, la terifiantele efecte ale asa-numitului experiment militar Philadelphia, în urma caruia bucati de oameni au ramas încastrate în structura metalica a unei nave maritime. Iar în cazul de fata, chiar daca ne referim la opere de arta, aceste personaje „incomplete” fizic au si ele istoria lor profund umana, legata nemijlocit de viata artistului însusi.
Bruno Catalano s-a nascut în Maroc, însa pe când acesta avea 15 ani familia sa a fost obligata sa plece în exil si si-a gasit refugiu în orasul francez, port la Mediterana, Marsilia. Asa se face ca tânarul a devenit marinar, înainte de a se reconverti, la 30 de ani, în „artizan sculptor”, cum se autodefineste. Am putea crede ca operele sale încearca sa exprime durerea dezradacinarii care nu l-a parasit niciodata, ar însemna însa a limita creatiile lui la o suferinta, în timp ce este vorba despre mult mai mult.
Calatorul lui Bruno se afla captiv între doua ipostaze: este cel care a plecat, dar care nu a ajuns niciodata; este cel care lasa o parte din el însusi pentru a gasi altceva a carui natura înca nu o cunoaste. Incomplet, el lasa în urma ceea ce nu poate duce cu sine, pentru a se îndrepta catre speranta unui nou viitor. Si unde altundeva ar fi putut amplasa artistul personajele sale, daca nu pe o cale a destinelor reale?!
Monumentalele sculpturi în bronz se afla instalate pe strazi, ca simboluri ale nostalgiei fericite si a placerii sperantei blânde, în asteptare. O stare de spirit cu care se intra în rezonanta astazi cu-atât mai mult cu cât strazile se golesc, pentru a renaste mai frumos în viitor: vestirea unei noi calatorii.
Personaje din legume si fructe
Când vorbim despre piata de arta, fireste ca nu ne gândim la tarabe pline cu tablouri, sculpturi ori partituri muzicale, din spatele carora vânzatori cu sorturi la brâu îsi îmbie clientii sa cumpere produse… la pret de producator! Nuanta umoristica a acestei afirmatii face trimitere la modul insolit de exprimare artistica a pictorului italian Giuseppe Arcimboldo (secolul al XVI-lea): tablourile sale înfatiseaza portrete compuse din fructe si legume, din flori, cochilii si pesti.
Totusi, chiar daca de la realizarea acestora au trecut patru veacuri, astazi ele revin realmente în actualitate, dar, evident, într-o forma moderna, fiindca – la drept vorbind – fiecare artist se inspira la un moment dat si din operele unor maestri din trecut. Cel care a avut interesanta idee de „transmutatie” este artistul Philip Haas, autorul unor sculpturi monumentale având drept model picturile lui Arcimboldo.
A luat nastere astfel instalatia monumentala „Cele patru anotimpuri”, inspirata din seria cu acelasi titlu a pictorului italian. Imensele sculpturi de cinci metri înaltime si cântarind fiecare în jur de 400 de kilograme, recompun personajele figurate din fructe si legume, totul oferind impresia de patrundere fizica în universul lui Arcimboldo. Fascinat de ideea transformarii scalei elementelor pentru a modifica perspectiva privitorului, Philip Haas produce o impresie penetranta.
Artistul american contemporan destabilizeaza cumva sistemele de referinta ale iubitorilor artei atât prin talia gigantica a operelor sale, cât si prin „deturnarea” subiectelor unor tablouri celebre astazi în toata lumea. Un efect logic, foarte valoros, este trecerea de la operele 2D (tablourile din care s-a inspirat) la cele 3D (sculpturile sale), care ne captiveaza atentia si ne transmit dorinta de a redescoperi lucrarile lui Arcimboldo. Cum spuneam – o piata din ale carei produse ne putem hrani spiritul… pe saturate.
Guma de mestecat artistica
De mai bine de doua decenii, în lumea artelor plastice neconventionale si-a aflat locul si italianul Maurizio Savini, cunoscut astazi în întreaga lume datorita desprinderii sale de codurie traditionale. Ceea ce îl individualizeaza este ideea sa de a realiza asa-numite „sculpturi”.
În general, sursele de inspiratie alterneaza între povestile pentru copii, de unde a preluat diverse creaturi fantastice, si animale, dar si diverse elemente de natura sociala. Exemplul fetei cu capul plecat, aflata într-o ladita de lemn pentru transportul legumelor si fructelor, sugereaza o anume alienare sociala si dezechilibrul dintre mediile sociale.
Tehnica folosita de Savini, incluzând utilizarea fibrei de sticla si a gumei de mestecat (în numar de circa 3.000 de lamele pentru fiecare lucrare), face ca aproape toate lucrarile sale sa aiba o culoare roz stralucitor, cu nuante spre violet luminos. „Gustul” de sorginte Pop al acestor creatii nu este subliniat numai de consumul real, epuizant al materialului de lucru, ci – mai ales – de aceasta cromatica roz-rosu, persuasiva si totodata înselatoare, deja cunoscuta de heralzii secolului al XIX-lea, dar si aplicata la scara industriala dupa anii ’60 pe etichetele produselor de consum în masa.
Este suficient sa ne gândim, de pilda, la binecunoscutul „rosu de Coca Cola” si la destructurarea sa de catre faimosul Andy Warhol. Putem vorbi, asadar, despre un gen inedit de reabilitare a celebrei gume de mestecat, inclusiv prin asocierea la nivel simbolic a acesteia cu actul artistic în sine.
Ca idee generala, arta se poate face din absolut orice. Ceea ce trebuie însa ca privitorul sa retina este mesajul însotit de emotia intrinseca, pe care le contine cu adevarat opera respectiva. Fiindca, în fond, o creatie cu adevarat valoroasa ne vorbeste în primul rând despre noi însine, despre ceea ce am trait ori am visat sa avem, despre fantasme si realitati, despre un întreg univers relevat sau ascuns în adâncurile fiintei noastre.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii