Zeul suprem al popoarelor precolumbiene din America Centrala, cel supranumit si Sarpele-cu-pene, a cunoscut cel putin treizeci de veacuri de metamorfozari, in lunga sedimentare a identitatii sale (care, oricum, nici astazi nu este elucidata pe deplin) relevandu-si mai multe avataruri.
Reincarnari mai mult sau mai putin veridice, ca idee de sorginte mitica, au influentat decisiv destinele fabuloaselor civilizatii ale Lumii Noi.
In vremurile mitului
Nu va grabiti sa respingeti asocierea mitului – considerat un fel de poveste fantastica fara acoperire in realitate – cu succesiunea naturala, logica a timpului masurat de om in ore, ani, secole, milenii. Pentru ca, nu o singura data, miturile s-au dovedit a face parte din nebanuit de lunga istorie a civilizatiilor umane ce se vor fi perindat pe Terra din vremuri imemoriale. Or, pe Quetzalcóatl chiar il putem localiza temporal in istoria cea mai recenta a planetei. De fapt, a facut-o istoricul mexican Enrique Florescano (in cartea sa „The Myth of Quetzalcoatl”, John Hopkins University Press, 1999), care a reperat urme ale cultului Sarpelui-cu-pene la olmecii stabiliti in Golful Mexic undeva, intre anii 1200-1500 i.Hr. Apoi, pe parcursul istoriei omenirii, a aparut si fenomenul „schimbarii zeilor” intre populatiile implicate in migratii, razboaie, cuceriri. Ar fi si cazul acestei uriase divinitati.
Inainte de toate, maiestuoasa cetate antica Teotihuacan, situata la nord de Mexico, una dintre cele mai populate din lume in jurul anilor 500 d.Chr., se raporteaza direct si spectaculos la zeul-sarpe. O piramida din vecinatatea cetatii este in totalitate consacrata lui Quetzalcóatl, fiind impodobita din abundenta cu capete de reptile cu dinti ascutiti. S-a stabilit ca, in acea epoca, zeul zoomorf al acestor tinuturi aride era asociat cu fertilitatea. O insusire regasita, de altfel, la toti asa-numitii eroi civilizatori.
De la piramidele egiptene la… jocul cu mingea
In mileniul intai, cultul respectiv a luat proportii impresionante. In cetatea Cholula de pe platoul Puebla, o piramida cu baza de 450 de metri – dublul Marii Piramide din Gizeh, Egipt! – i-a fost consacrata, iar in jurul anului 1000, Tula, capitala toltecilor, era plasata cu totul sub protectia sa. Datorita acestei populatii care si-a extins influenta in Yucatan (sec. al XI-lea), Sarpele-cu-pene s-a impus apoi si in cetatea mayasa Chichén Itzá, unde a primit numele Kukulcan. Si astazi, mii de turisti vin aici anual sa asiste la spectacolul echinoctiului de primavara, derulat exact la fel ca odinioara. Numai in acea zi, umbra scarii templului zeului se intinde pe laturile piramidei, „desenand” corpul unui sarpe.
Si aztecii l-au integrat in teologia lor, insa cu transformari importante. In iunie 2017, in inima metropolei Mexico City, construita pe ruinele fostei capitale Tenochtitlán, au fost descoperite vestigiile unui sanctuar din secolul al XV-lea, chiar pe locul unde conchistadorul Hernando Cortez a asistat (primul european!) la jocul cu mingea inventat de azteci, la invitatia imparatului Moctezuma al II-lea.
Locasul de cult era dedicat lui Ehecatl-Quetzalcoatl, zeul vantului. Mitul Aztec al originilor ii atribuia acestuia miracole cosmice, precum crearea Soarelui si a Lunii, dar si fondarea civilizatiei umane. Calitate in care era considerat si suveranul artizanilor, inventatorul scrisului, pazitorul cunostintelor religioase. Pe de alta parte, in versiunea sa azteca, Quetzalcóatl era „acoperit” sub identitatea unui frate geaman, Xolotl, zeul cu cap de caine (similitudine surprinzatoare cu zeul egiptenilor antici Anubis si cu sfantul mucenic ortodox Hristofor!), dar si de un dublu malefic – Tezcatlipoca, zeul noptii, venerat de razboinici. Insa despre implicarea marii divinitati in istoria sangeroasa a popoarelor din America Centrala, primul numar din 2019.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii