De la primele reprezentari ale „Fecioarei cu Pruncul” – din catacomba Priscilla (de la numele proprietarului terenului sub care s-a sapat tunelul roman) – si pana la „Madonna, femeia iubitoare” a pictorului norvegian expresionist Edvard Munch – au trecut aproape doua milenii. Cu precizarea ca pesimistul Munch nu mai credea, la finele secolului XIX, in ilustrarea clasica a Fecioarei.
Conceptul de „Theotokos”, adica Mama lui Dumnezeu, fusese acceptat de Biserica la Conciliul de la Effes (anul 431) si de atunci, peste o mie de ani, cuplul sfant a fost vazut de maestri intr-o multitudine de stiluri, toate inregimentate doctrinei oficiale. Numai ca arta este produsa de oameni liberi, din ce in ce mai liberi sa se exprime intr-un mod personalizat. Si asta fie ca accepta sau nu canoanele religioase.
Daca termenul italian medieval „Madonna” (Doamna Mea) a fost acceptat de crestinatatea occidentala, atunci viziunea lui Munch asupra acestui concept este una total deformata, poate strigatoare la cer pentru multi. Pictorul norvegian, reprezentant al artei aflate in valtoarea transformarilor produse de trecerea de la impresionism la fovist si cubism, isi imagineaza personajul sfant printr-un nud in care senzualitatea este imbinata cu sfiala si chiar supusenie fata de „ceva” ce se afla deasupra ei.
Criticii spun ca ea priveste spre Lumina si ca ochii ei sunt inchisi in semn de respect. Sa fie acea Lumina chiar Divinitatea? Este foarte probabil, avand in vedere titlul lucrarii (Femeie iubitoare, Madonna) din 1895, pe care a refacut-o de cinci ori, pana spre anul 1904. Munch si-a concretizat tema atat ca litografie, cat si in ulei pe panza. Parea mereu nemultumit de variantele anterioare, asa cum s-a intamplat si cu alte lucrari. Numai ca cea mai controversata varianta este cea litografica, si asta datorita elementelor insotitoare ale personajului feminin.
Multi critici s-au intrebat ce metafora se ascunde in imaginea unui „fat” aflat in coltul lucrarii. Acea fiinta ciudata are brate scheletice si ochii supradimensionati, chiar „infricosatori”. Sa fie o aluzie la Iisus intr-o perioada apropiata de momentul nasterii? Daca da, atunci Edvard Munch este foarte departe de evlavie si foarte aproape de o viziune realist-medicala. Blasfemie? Mergand pe linia tulburator de realista a fenomenului maternitatii, pictorul norvegian asociaza nudului si fatului mai multe figuri care – de data asta fara dubii – reprezinta spermatozoizii. Intreaga rama a compozitiei este plina de acesti luptatori ai fecunditatii…
Maestrul sapa o prapastie colosala intre imaginea canonica a Madonnei si cea a simbolistilor, a caror libertate de expresie este deseori scandaloasa pentru credinciosii fideli. Numai ca autorul revine obsesiv asupra temei si in variantele pictate nu mai apar nici fatul si nici spermatozoizii. De asemenea, Madonna are o aura de un oranj rosiatic tipator, inspirat din stridentele cromatice ale fovistilor. Insa haloul ce inconjoara nudul indica cu mai multa claritate starea de beatitudine a femeii. Feminitatea ei se plaseaza undeva intre Mama Protectoare si femeia senzuala, fara ca aceasta din urma nuanta sa fie frivola. Fara indoiala, controversata Madonna a lui Munch nu vrea sa seduca, ci ea insasi este sedusa de Lumina.
PAUL IOAN
Comentarii