De peste o mie de ani, Oriente, padurea amazoniana de la ecuator, reprezinta un taram primitor pentru populatia huaorani – cuvant care inseamna „fiinte umane” sau „poporul”. Acestia se considera cel mai curajos trib din Amazonia, dar mult mai important de semnalat este faptul ca pana in anul 1956 ei nu au avut niciun fel de contact cu lumea exterioara.
Fiii jaguarului si ai vulturului
Huaoranii sunt vanatori si razboinici redutabili. Fiind total dependenti de natura – care, nu putem sa nu observam, a fost mereu foarte generoasa cu ei – si-au insusit in timp cunostinte extrem de vaste dspre animalele si plantele ce fac parte, efectiv, din viata si din fiinta lor. Deloc generosi cu acesti bastinasi ai fabulosului tinut sud-american, ba dimpotriva, sunt de multe-multe decenii chiar semenii lor, apar hoarde de indivizi lipsiti de morala si ratiune, pusi pe capatuiala cu orice pret; fie si cu cel al decimarii populatiilor care in fond stapanesc cu intelepciune si blandete peste imensul spatiu amazonian ce inca e plin de bogatii ale pamantului si subsolului. Caci petrolul, exploatat in mod barbar, dar si lemnul taiat fara discernamant si responsabilitate le-au luat mintile albilor si acolitilor lor, care calca in picioare natura, frumosul si eternul acestei lumi pastratoare a curateniei inceputurilor.
Credinta animista a huaoranilor porneste de la mitul propriei lor origini: ei sunt rodul imperecherii dintre maiestuosul pradator care este jaguarul cu un vultur. De aceea nu vaneaza niciodata jaguarul, dar nu ucid nici serpi, caci acestia intruchipeaza raul suprem, un gen de intelepciune malefica identificata la noi cu diavolul.
In miturile lor, apare si idea ca persoana care moare pleaca pe o carare a „vietii de dupa moarte” pazita de un anaconda. Aceia dintre morti care nu scapa de uriasa reptila nu vor reusi sa intre in tinutul spiritelor mortilor si nu vor putea reveni pe pamant sub chipul unui animal (cel mai frecvent, termite), asa cum cred ei ca este in legea firii.
Vanatoarea – sursa de hrana si de cultura
Cea mai mare parte a alimentatiei huaoranilor este furnizata de vanatoare si pescuit, dar acestea imbraca si o semnificatie culturala. In mod traditional, animalele vanate se limiteaza la maimute, pasari si pecari (porci salbatici); pradatorii terestri si pasarile rapitoare nu fac obiectul acestei ocupatii vitale pentru trib. Din hrana lor mai fac parte bananele, maniocul, arahidele, patata (cartof dulce) si toate fructele comestibile ale padurii. Interesant, maniocul fermentat constituie ingredientul principal pentru berea acestor oameni, care curge din belsug in timpul festivitatilor.
Dar huaorani au si anumite tabuuri referitoare prin traditie la legatura dintre vanatoare si mancare. De pilda, ei nu mananca cerb, fiindca ochii acestuia seamana cu ochii oamenilor. Altfel, vanatorii sunt aproape obligati sa ucida animale ca sa traiasca, dar pentru ca si acestea au un spirit si un suflet, trebuie sa le linisteasca, pentru a nu veni sa se razbune. De aceea, un saman executa anumite ritualuri ce evoca respectul, in timp ce prepara curara – otrava puternica in care se inmoaie varfurile sagetilor. A vana cu aceste sageti nu se considera a ucide, ci actiunea e asimilata mai degraba cu recoltatul! Este un mic univers absolut fabulos, care insa nu ar fi intreg fara aspectele ce apartin vietii sociale si familiale, la fel de fascinante, pe care le vom aborda in numarul viitor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii