Una dintre cele mai mari nazuinte ale omului fascinat de inaltimile nemarginite ale Universului, pe langa aceea de a zbura este apropierea de spatiul divin, de Divinitate.
Calea spre sfintenie trece prin curatenia sufletului si adancurile netulburate ale spiritului ajungand la starea de echilibru si armonie care aduce o viata plina de bucurie.
Piscurile credintei
Marii credinciosi ai omenirii au inteles ca niciodata nu vom putea atinge acea stare pura in care poate fi identificata – imaginar – fiinta Creatorului. Nu sunt insa putini cei care, daruindu-se total acesteia, au cautat sa cladeasca scara spre ceruri – miracolul inaltarii.
Au ramas peste timp, drept dovada a temerarei incercari, incredibile locasuri sfinte impietrite in cumpana vesniciei: manastiri lipite de stanci verticale, chilii sapate in piscuri de munte, cai de nevointa in salbaticii de neinchipuit. Un asemenea uluitor spatiu ascetic, parca rupt de lume, este Manastirea Sümela, construita pe verticala stancilor din Valea Altmdere din Turcia, la altitudinea de aproximativ 1.200 de metri.
A fost fondata in anul 386 d.Chr., in timpul imparatului Teodosie I (375-395). Legenda spune ca doi preoti au inceput construirea ei dupa ce au descoperit o icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria intr-o pestera de pe munte. Pe parcursul lungii sale istorii, manastirea a cazut in ruina de mai multe ori si a fost restaurata de diversi imparati. A ajuns la forma actuala in secolul al XIII-lea, dupa ce a devenit foarte cunoscuta in timpul domniei lui Alexios al
III-lea.
Manastirea Sümela a fost abandonata dupa Primul Razboi Mondial si inceputul schimburilor de populatie dintre Grecia si Turcia, care au fortat aproximativ 2 milioane de etnici greci si turci sa-si paraseasca comunitatile vechi din cele doua tari si sa se intoarca in locurile de origine. Locasul a ramas parasit timp de zeci de ani, inainte de a fi partial restaurat si a revenit la viata ca muzeu.
Mai aproape de divin
Cele mai inaccesibile manastiri din lume nu sunt doar ale crestinilor, caci in fond credinta isi trage seva din acelasi izvor. S-ar putea aprecia ca manastirile budiste sunt cele mai indepartate de orase, de forfota zgomotoasa a lumii moderne. Ele nu sunt inaccesibile, ci deschise doar celor ce vor cu adevarat sa-si infranga slabiciunile omenesti pentru a ajunge acolo, catre randuiala si linistea din pragul divinului, precum si sa-i faca pe calugari sa se simta mai aproape de Dumnezeu, in loc de pace si solitudine.
Astazi, cele mai multe dintre aceste manastiri sunt atractii turistice si in favoarea turistilor au fost adaugate mai multe metode accesibile precum telecabinele si scarile. Un exemplu elocvent este fascinantul complex Meteora din Grecia, unde accesul pe scari a fost posibil incepand din anul 1920, pana atunci folosindu-se un sistem de scripeti angrenati de magari.
Taung Kalat este o manastire budista construita in varful Muntelui Popa, un vulcan de 1.518 metri. Situat in centrul Birmaniei, la aproape 50 km de orasul medieval Bagan, acesta este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale tarii, unde mii de vizitatori se aduna anual pentru a vizita templele Nat si numeroasele situri stravechi de aici.
O legenda spune ca muntele a aparut dupa marele cutremur din anul 443 i.Chr. Prezenta templelor Nat sugereaza existenta unei religii animiste anterioare, care a fost apoi incorporata in budismul din Birmania. S-a sugerat ca, inainte de domnia lui Anawrahta, regele Baganului, multe animale au fost sacrificate ca parte a ritualului Nat. Muntele Popa era cel mai proeminent centru al Natilor, fiind denumit Muntele Olimp al Birmaniei.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii