De ce ursul reprezinta o marca vizuala a Rusiei, din moment ce pe blazoanele cu origini în vechime figureaza un vultur, iar padurile tarii sunt pline de elani? Aceasta poate fi o întrebare fireasca, cel putin pentru cultura noastra generala, mai ales ca explicatia ne trimite la o istorie fascinanta a fostului imperiu comunist, ancorata puternic în civilizatia europeana multiseculara.
Spectacole, sacrificii si companie
În epoca de aur a însemnarilor de calatorie, orice scriitor care se respecta mentiona ursul în notele despre Rusia. Poetul englez George Turberville, care a stat în Moscova în anii 1568-1569 scria ca una dintre gazdele sale i-a propus, plin de mandrie, ca în loc de pat sa îl culce pe o blana de urs si cu o sa ecvestra drept perna.
În aceeasi perioada medievala, spectacolele itinerante prin orase si sate includeau aproape obligatoriu ursi domesticiti care erau pusi sa danseze, dar nu de putine ori amatorii de senzatii tari erau delectati cu asa-zise lupte dintre ursi salbatici, tinuti în custi si înfometati, si „luptatori” înarmati cu sabii bine ascutite, ce se pricepeau foarte bine sa masacreze animalele înnebunite de foame si de furie, în urletele delirante ale multimii. Nu e lipsit de însemnatate faptul ca pe vremea lui Ivan cel Groaznic, în Moscova se gasea un urs la 100 de locuitori. Boierii si negustorii bogati tineau cel putin un urs în casele lor, la fel ca toate carciumile din epoca.
Mos Martin – „produs” de export
Ursii exportati în Europa proveneau în special din Rusia, pana la a deveni o veritabila marca a imperiului. În 1749, ziarul Les Chroniques de Cambridge a publicat un articol prin care îi invita pe europeni sa vada cu ochii lor persecutarea „marelui urs moscovit”, chiar daca animalul respectiv provenea din cu totul alta zona. Mai mult, nomazii care prezentau spectacole cu ursi, foarte numerosi, erau suspectati ca ar face spionaj în folosul Moscovei.
Pe de alta parte, prima imagine alegorica a Rusiei sub chipul unui urs a aparut în cro-nicile unui anume Yan de Glogow, în 1507. Pe desenul respectiv, Europa-dragon e opusa Asiei-urs, unde Moscova ocupa locul central. De asemenea, fenomene meteorologice hibernale aspre, care duceau la patrunderea ursilor în satele si orasele rusesti au generat aceasta imagine semi-salbatica devenita treptat un fel de efigie atribuita întregii tari. Astfel, pas cu pas, ursul din povestiri reale ori inventate a devenit un stereotip ce ajunsese sa fie „plasat” în mod curent pornit la plimbare prin Piata Rosie!
Divinitatea coborata din salbaticie
În acest fel partial realist, partial tendentios si chiar perfid, imaginea ursului a „invadat” spatiul cultural, politic, artistic si chiar cartile postale, din Anglia pana în Extremul Orient. Trebuie însa spus ca o contributie esentiala la impunerea acestui totem au avut-o rusii însisi. Grupurile de varangieni (vikingi stabiliti în Rusia si Ucraina de astazi) din vechea Rusie Kieveana au fost primii care s-au comparat cu ursii.
Potrivit istoricilor, stramosii pagani ai rusilor considerau ursul un animal divin, dar si un parinte, caruia i se adresau cu apelative ca „bunicule” sau „batrane”! De asemenea, în mitologia slavilor se spune ca razboinicii Vyrvi Dub si Vali Gora au fost hraniti de o lupoaica si o ursoaica, acestea dandu-le forta si inteligenta.
Chiar si în perioada crestinismului, legat de însusirile negative care i se atribuiau – furie, lene, agresivitate – ursul a ramas un animal venerat. Imaginea sa apare în mastile si costumele de deghizare cu prilejul anumitor sarbatori, dar si în obiecte de artizanat, în basme, în literatura culta, în proverbe si dictoane.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii