În 1983, când pelicula Volver a empezar („Sa o iei de la început”), a spaniolului José Luis Garci, a câstigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain, piata centrala de basm care apare în film a fost considerata un cadru de recuzita artificial, dar ea exista în realitate.
Cuibarita între doua dealuri, fascinanta asezare Cudillero se mândreste cu o multime de cladiri multicolore, desfasurate în zona centrala numita Plaza de la Marina. Acestea si multe alte elemente ale peisajului natural, atrag permanent vizitatori din toate colturile lumii în micul sat de pescari spaniol, situat la 60 km nord-vest de Oviedo.
Focurile eternei întoarceri acasa…
Celebra piata însa nu este singurul loc care „magnetizeaza” interesul oaspetilor veniti pe Coasta Asturiei, din nord-vestul Peninsulei Iberice. Printre cele mai atractive obiective se numara Faru de Cuideiru („Farul din Cudillero”), construit în 1858 pentru a facilita navigatia pe o coasta cunoscuta pentru stâncile si falezele sale periculoase, înalt de 75 de metri.
In urma cu peste un veac, femeile aprindeau pe stâncile înalte de pe tarm focuri uriase, care erau luate ca reper de la mare departare, din larg, de catre sotii lor. Iar daca acest detaliu pitoresc poate fi trecut la capitolul istoriei unei comunitati linistite, cel putin la fel de captivanta ramâne Plaza de San Pedro, care gazduieste biserica San Pedro, dedicata Sfântului Petru, patronul pescarilor, construita în stil gotic, datând din secolul al XVI-lea, unde pot fi admirate sculpturi baroce.
Mai sus, Capela Humilladero („Capela Altarului”) poate fi considerata, la modul simbolic, cea mai pretioasa nestemata a comuni-tatii locale. Ridicat în acelasi viguros stil gotic, micul locas de cult este cea mai veche cladire din localitate, fiind sfintita în secolul al XIII-lea. Aceasta oferea un loc de rugaciune pelerinilor si marinarilor înainte de a se îmbarca în calatorii. Las Caracolas de Teixeiras (scoicile din Teixeiras) este o opera de arta fascinanta, o casuta cu pereti împodobiti cu modele complicate de scoici si cochilii de melci, atât în interior, cât si în exterior, nascuta din munca unui pescar local si continuata de fiul sau.
Un alt element referitor la identitatea acestei zone pune o pata de culoare insolita pe imaginea satului de pescari.
Pe alocuri, la ferestre, poate fi vazut cum atârna la uscat faimosul curadillo – o specialitate locala de rechin conservat prin expunere la Soare. Aceasta era considerata odinioara o mâncare a oamenilor saraci, dar în prezent aceasta delicatesa este o specialitate a bucatariei din Cudillero, devenita cunoscuta dincolo de spatiul cultural iberic.
Trei culturi, o singura inima
Desi ne referim la o comunitate mica, identitatea acesteia prezinta câteva particularitati absolut senzationale. Denumirea de sat pescaresc provine din perspectiva ocupatiei principale a localnicilor, însa în ansamblul sau, printr-o îndelungata traditie, mica asezare de pe coastele generosului Bahía de Gascoigne („Golful Gasconiei”) reprezinta si un magistral exemplu de coeziune umana.
Cudillero gazduieste pe întregul sau teritoriu trei culturi distincte: Marińana (pescari si fermieri), xalda (satenii din vaile interioare) si vaqueira (pastori mult timp discriminati, care ocupau cele mai înalte parti ale muntilor).
În acest sat se pot identifica însa în mod clar doua culturi: pixuetos – pescarii si locuitorii din partea de jos a satului, unde casele par atârnate de versantul muntelui si caízos, cei statorniciti pe artera principala prin care se intra în oras, zona comertului, unde se afla în mod traditional negustorii.
Frumosul basm tesut în jurul micii comunitati asturiene prezinta si un element sintetic exemplar pentru oamenii de pretutindeni. Desi ne-am referit la structura profesionala a acesteia remarcând o anume diversitate, toti localnicii sunt uniti de secole printr-un reper definitoriu: în Cudillero, vorbesc pixueto, un dialect unic.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii