In viziunea celtilor, cealalta lume nu se afla in cer ci intr-un univers subteran si subacvatic. Era populat de stramosi, de regi, de diverse creaturi, dar si de femei ispititoare. In foarte putine texte este evocat destinul celor care au intrat in acest univers. Trei destinatii sunt rezervate celor care au trecut granita vietii, in functie de locul si modul in care au murit, destinul lor fiind hotarât de divinitati. De pilda, razboinicii care au sfârsit pe câmpul de lupta ajung in Valhöl (Valhalla), proprietatea zeului Odin, condusi de valkirii, creaturi inaripate inzestrate cu puteri magice.
Cei care au murit de batrânete sau de boli, ajung in regate submarine sau in cel subpamântean, al lui Hel, fiica lui Loki, un zeu viclean si amoral. In povestiri si poezii mediul submarin este cel mai des reflectat, considerat a fi cea mai mare si mai importanta lume de dincolo. Cei care au murit prin inec calatoresc in regatul submarin al zeitei Ran, care facea parte dintr-un clan divin aflat in opozitie cu Odin.
In Völuspa, un poem anonim din mitologia nordica, este prezentat regatul celor care au plecat in lumea de dincolo. Intr-unul dintre versurile evocatoare este descrisa sumar o secventa din periplul unei femei: „A vazut zbatându-se, printre animale fioroase, in apele unui fluviu adânc, oameni care au pacatuit pe Pamânt.” (…) Si in alte poeme ale autorilor celti in care este descris „regatul mortilor” apar referinte, scene inspaimântatoare dar niciodata populate de diavoli, in care pacatosii sunt condamnati la suplicii, la vapaile focului vesnic in maniera in care iadul a fost prezentat in Evul Mediu.
Civilizatia celtica, intinsa intre Irlanda, Spania si Cehoslovacia intre secolele al V-lea si al III-lea i.Hr. a transmis oral aceste mituri prin intermediul calugarilor, fiind preluate de poeti si prozatori si publicate in carti incepând cu secolul al VII-lea. Intr-un numar restrâns de texte este insa descris destinul lor. In insulele fermecate scufundate sunt evocate, de unii autori, scene in care frumoasele fiice ale stapânului apelor, Manannan Mac Lir, atrageau barbatii aratosi prin magie pentru a le deveni soti. Una dintre aceste dive, printesa Niamh, pe umerii careia se revarsau plete din aur, il atrage in mrejele ei pe Oisin, fiul unui erou irlandez, pe care il conduce in palatul ei de clestar aflat pe fundul unei mari cu ape limpezi. In acest regat submarin se aflau numeroase palate de clestar, peisaje de o frumusete de neinchipuit, pesti multicolori dar si animale existente pe pamânt, pasari cântatoare… Pe ramurile copacilor cresteau flori nemuritoare iar pomii erau mereu incarcati de fructe.
De fiecare data când erau culese, altele apareau intr-o clipa. Viata pe care o duceau locuitorii regatului depasea cu mult culmile fericirii atinse pe pamânt. Durerile, tristetile trecatoare, ura, mânia erau inexistente. (Va urma)
DORIN MARAN
Comentarii