Cu sapte secole in urma, fabulosul imperiu al incasilor beneficia de un veritabil „tezaur”, incomparabil mai valoros decat tot aurul la care invadatorii europeni au visat mereu: o infrastructura de drumuri, carari si punti incredibila, de zeci de mii de kilometri, pentru a face legatura intre regiunile sud-americane, realizata la altitudini de 4.000-6.000 de metri, in parte utilizabila si astazi.
Legaturi intru vesnicie
Imperiul Inca (Tawantin Suyu, in limba quechua, insemnand „uniunea celor patru regiuni”) a cuprins o mare parte din actualele state andine Peru, Chile, Ecuador, Bolivia si Columbia.
Reteaua de drumuri Inca a fost comparata cu drumurile romane si este considerata ca fiind una dintre cele mai solide din epoca precolumbiana sud-americana. Daca cele mai atractive vestigii ale vechiului imperiu se afla pe teritoriul peruan (fascinanta fortareata din inima muntilor Macchu Picchu), o buna parte din ingeniosul si extrem de practicul sistem de drumuri se intinde in Chile.
Sistemul de drumuri Inca era mai mult decat impresionant, constituind cel mai extins si mai avansat sistem de transport de pe continentul sud-american inainte de sosirea europenilor. Intins pe aproximativ 40.000 de kilometri si acoperind 3 milioane de km2, se numea Qhapaq Ñan si permitea circulatia marfurilor, soldatilor si informatiilor, fara utilizarea rotilor sau a cailor.
Primii utilizatori au fost soldatii imperiali, transportatorii si caravanele de lame, precum si nobilii. Drumurile aveau o latime cuprinsa intre 1 si 4 metri, stiluri si aspecte diferite unele de altele, iar pentru a calatori era nevoie de un permis si la poduri se platea o taxa de trecere. Existau aproximativ 2.000 de statii de posta (Tambo) amplasate la intervale regulate de-a lungul drumurilor, concepute pentru odihna calatorilor. Traseul Inca din Chile este un termen local si popular pentru a descrie diferitele ramuri ale retelei de drumuri Inca de aici si siturile arheologice Inca asociate.
Stapanirea incasilor in actualul Chile nu a durat foarte mult, dominand nordul si centrul statului de azi, de la mijlocul pana la sfarsitul secolului al XV-lea.
Pasul inselator al timpului
Qhapaq Ñan, sistemul rutier andin – rezultatul unui proiect politic implementat de incasi care leaga orasele, centrele de productie si de cult intre ele in cadrul unui program economic, social si cultural – este o retea de drumuri ce traverseaza unul dintre cele mai dificile terenuri geografice din lume, folosita de-a lungul mai multor secole de caravane, calatori, mesageri, armate si populatie. Era linia de salvare a Tawantinsuyu, orasele, satele si zonele rurale au fost astfel integrate intr-o singura retea de drumuri. Mai multe comunitati locale, care au ramas „gardieni” traditionali si custozi ai segmentelor Qhapaq Ñan, continua sa protejeze traditiile culturale intangibile asociate.
Prin dimensiunea si calitatea sa, reteaua rutiera Qhapaq Ñan este o realizare unica a abilitatilor de inginerie pe cele mai variate terenuri geografice, care leaga lanturile muntoase acoperite cu zapada ale Anzilor, pe alocuri la o altitudine chiar de peste 6.600 de metri inaltime, de coasta, strabatand paduri tropicale fierbinti, vai fertile si deserturi amenintatoare.
Totodata, demonstreaza maiestrie in tehnologia inginereasca folosita pentru a rezolva nenumaratele probleme puse de peisajul variabil din Anzi, prin intermediul tehnologiilor de constructie a drumurilor, cu poduri, scari, santuri si cai pietruite.
Toate acestea sunt confirmate de nenumaratii localnici si turisti, care folosesc drumurile largi si potecile lipite pe alocuri de stanca verticala, alteori traversand raurile vijelioase peste vechile punti de funie, de negustorii ce-si mana la pas caii incarcati cu desagi sau de pastorii care-si aduna turmele blandelor lama.
O lume desprinsa din timp, in aparenta o imagine idilica a unui trecut cu adevarat imperial, care insa a izbutit sa se intareasca trecand prin momente de mare cumpana, dincolo de care oamenii locului si constructiile lor minunate se inversuneaza sa se impotriveasca timpului.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii