Ufologul italian Edoardo Russo a atras recent atentia asupra unei spectaculoase intalniri OZN. In seara zilei de vineri, 6 iulie 2018, un turist american, fotograf profesionist, a plecat intr-o excursie de noapte in parcul natural Tre Cime di Lavaredo, din Muntii Dolomiti (in nord-estul Italiei), pe traseul montan care leaga doua cabane langa Auronzo di Cadore (in provincia Belluno), pentru a face fotografii ale apusului de soare, iar mai tarziu ale Caii Lactee. Barbatul si-a lasat masina in parcarea Rifugio Auronzo si a urcat spre Forcella Lavaredo, o ora de mers pe jos de la Rifugio Locatelli, pe partea opusa a Muntelui Paterno.
Aproximativ la miezul noptii, el s-a hotarat sa se intoarca pe acelasi drum, intr-un intuneric total, ajutat doar de lanterna sa. Cu putin timp inainte de ora unu noaptea, dupa ce a trecut de Cappella degli Alpini si putea sa vada de acum zona de parcare de la Rifugio Auronzo, a vazut cu uimire, in spatele sau, „o structura luminoasa imensa, asemanatoare unui glob, constand din foarte multe luminite stralucitoare, asezata nemiscat si fara a scoate vreun sunet”, pe marginea stancilor, la aproximativ 170 de metri departare, intr-un loc pe unde trecuse cu cateva minute inainte. Nu putea vedea o structura reala, ci doar luminile multicolore, care acopereau o zona la fel de mare ca o cabana cu doua niveluri.
Multe luminite stralucitoare
Dupa o scurta examinare a formatiei, care nu aducea cu nimic cunoscut, ingrozit de ideea ca a fost observat din cauza lanternei sale, martorul a decis sa o rupa la fuga spre masina lui. Pe drum s-a intors de cateva ori, dar n-a avut curajul sa-si scoata camera din rucsac pentru a fotografia strania aparitie.
Recapituland intamplarea, omul a cautat sa imagineze cateva explicatii posibile: un copac mare cu beculete de Craciun, un grup de peste cincizeci de drone care pluteau in acel punct, o cabina care nu era trecuta pe harta si care si-a aprins brusc toate luminile… Intrucat niciuna dintre acestea nu parea posibila, si-a zis ca ar putea fi un OZN. In consecinta, a doua zi, el a trimis un raport catre sistemul de management al cazurilor, de la asociatia MUFON (Reteaua Mutuala de OZN), care a deschis un dosar de investigatie, alocandu-l filialei MUFON din Italia.
* * *
Giuliano Marinkovic este un ufolog care, in ultimii 22 de ani, a intervievat mai multe echipaje radar si aviatice din fosta Iugoslavie, reusind sa adune peste 40 de ore de material inregistrat, pe care il traduce in prezent in engleza.
Unul dintre cazurile interesante inregistrate este si cel al colonelului in retragere Dragutin Prepust, un pilot cu o vasta experienta. Cariera sa de zbor a inceput in anii 1970, cand a absolvit Academia Militara de Aviatie din fosta Iugoslavie. In 1991 s-a inrolat in Armata Croata si, ulterior, in Fortele Aeriene Croate.
In 1984, el avusese parte de un incident OZN, deasupra orasului Zadar, in timp ce se intorcea dintr-un zbor de noapte, intr-un avion de antrenament G-2 Galeb, cu doua locuri. Asa cum povestea, intr-un interviu dat in 2012, „la o altitudine cuprinsa intre 3500 si 4000 de metri… eram foarte relaxat pe scaunul meu de instructor cand elevul meu a intrebat nervos: «Ce este asta pe partea stanga?»… Mi-am intors capul si am vazut un corp luminos, care era la doar 50-100 de metri de noi. Era de doua ori mai mare decat un avion, daca nu chiar mai mult. Stralucea in culori vii, alb si rosu-portocaliu. Arata ca o flacara arzatoare in mijlocul noptii. Reactia mea a fost automata. Imediat mi-am intors mansa in directia opusa si spre o altitudine mai mica. …Controlul traficului aerian mi-a spus ca nu exista trafic in zona mea… Elevul meu era foarte surescitat, iar eu incercam sa-mi ascund emotiile, pentru ca nu era bine pentru mine, ca instructor, sa-mi arat nervozitatea… Am inceput sa urcam si am decis sa zbor catre aparitie, ca sa pot stabili ce era. Deasupra Opatiei, ne-am apropiat, dar obiectul a inceput sa fuga de noi. A traversat traiectoria noastra deasupra de Kraljevica, mutandu-se in partea dreapta a drumului nostru spre Ilirska Bistrica. Nu ne-am descurcat cu el… Statia de radare de la Monte Cope, care era folosita si pentru navigatie, nu vedea nimic pe radar… Dupa aterizare, am completat, independent, rapoartele de incident care au fost prezentate comandantului nostru”.
„Dupa ce ajungi pe sol si trece puseul de adrenalina, incepi sa-ti pui multe intrebari. Ce-a fost asta? Ce s-a intamplat? Te simti extrem de obosit. Milioane de intrebari iti vin in minte. Cand te intorci la familia ta, nu poti functiona complet relaxat, ca si cum te-ai fi intors de la slujba de zi cu zi… Dar dupa o gandire mai profunda, pot spune cu sinceritate ca nu am dreptul sa pastrez tacerea asupra celor intamplate”.
* * *
Robbie Graham este un ufolog britanic, cu studii superioare in arta filmului, cu articole despre OZN-uri in numeroase publicatii, printre care: The Guardian, New Statesman, Filmfax si Fortean Times si cu interviuri pe aceasta tema pentru BBC, Coast to Coast AM, Canal + TV, Channel 4, Vanity Fair etc.
Pe 6 iulie 2018 el a facut public un caz vechi, care i-a fost comunicat nu demult de o doamna in varsta, pe nume Karen. La inceput ea ii trimisese o scrisoare, care incepea in felul urmator: „Intr-o dupa-amiaza de vara, in 1948, sau 1949, mama mea, Brenda, mergea cu cainele nostru si cu mine intr-o zona pe care o numeam pur si simplu „camp”, aflat in spatele locuintei noastre… in ceea ce era atunci la periferia orasului Chippenham in Wiltshire (Anglia)”. In timp ce ele erau acolo, au vazut o aeronava neobisnuita, impreuna cu ocupantii ei, fiinte aparent non-umane…
Multi ani mai tarziu, Karen, copil la momentul incidentului, a solicitat de la mama ei, Brenda, o descriere detaliata a ceea ce au vazut in acea zi si a pus pe hartie raspunsul ei. Brenda nu avusese probleme in reamintirea detaliilor.
Un fel de barca plutind in aer
„Mergeam pe «camp» cand aeronava a aparut din nicaieri si s-a oprit in apropiere. Era ca o barca, avand un capac transparent. Inauntru erau asezate, fata in fata, doua fiinte. Erau ingrijite si solide, imbracate in gri si avand casti cu un fel de creasta deasupra. Se uitau catre noi, apoi unul dintre ei a ridicat o mana ca si cum ne-ar fi salutat. Dupa aceasta aeronava a plecat”.
Brenda a murit in urma cu cativa ani, dar Karen reusise sa o intrebe, la timp, si alte detalii. A aflat ca n-a existat niciun sunet sau miros care sa insoteasca aparitia, ca intalnirea nu a durat mai mult de trei minute; obiectul avea o lungime de aproximativ 3 metri si se oprise in aer, la aproximativ cincisprezece metri de ei, la inaltimea stresinilor. In apropiere era o cale ferata importanta, dar in acel moment nu trecea niciun tren; zona fusese complet pustie. Cainele lor „a fost interesat de aeronava, dar nu era alarmat”. Karen i-a cerut mamei sale si detalii privind modul in care obiectul a plecat. Brenda i-a spus ca „nu a disparut chiar instantaneu, ci doar foarte repede”.
Articolul lui Graham contine si schite facute de Brenda, atat a obiectului si a ocupantilor, cat si a zonei. Autorul spune ca, vorbind cu Karen, a gasit-o fermecatoare, autentica, inteligenta si cu o exprimare clara, iar uimirea ei fata de evenimentul descris era evidenta chiar si dupa aproape saizeci de ani. I-a devenit clar ca femeia nu a avut niciun interes in trecut pentru OZN-uri si nici cunostinte privind fenomenul OZN; pana acum n-a dorit niciodata sa-si faca publica experienta. Acesta este si motivul pentru care numele martorelor, asa cum apar aici – „Brenda” si „Karen” – sunt pseudonime, o reflectare a dorintei continue a lui Karen de anonimat (numele reale si celelalte date personale fiind cunoscute lui Graham).
In timpul convorbirii telefonice, Karen i-a spus ca mama ei a fost intotdeauna o „doamna” si nu a vrut sa se lanseze in speculatii despre natura „aeronavei” sau despre originea posibila a ocupantilor ei. Ea a spus ca si-a dat seama ca ceea ce vazuse era „ceva foarte diferit” – scria Karen in scrisoarea ei – dar nu a fost alarmata sau infricosata. Simtea ca fiintele erau prietenoase.
Graham remarca faptul ca in anii 1950 si 1960 au fost numeroase astfel de istorisiri, uneori cu detalii absurde, dar exista relativ putine cazuri de acest gen raportate astazi. Este oare acest fapt un rezultat al inteligentelor si tehnologiilor „extraterestre”, ori este rezultatul a ceva intrinsec experientei umane care se transforma in functie de timp si cultura? Sau adevarul se afla undeva intre ele, intr-un proces in care aparatul perceptual al observatorului uman joaca un rol fundamental in manifestarea fenomenelor observate?
DAN D. FARCAS
Comentarii