Robert Hastings, despre investigatiile caruia, legate de relatia OZN – arme nucleare am relatat si in precedentele doua numere, anunta in septembrie 2013 ca lucreaza in prezent la un film documentar privind activitatea OZN in zonele in care se afla arme nucleare. In acest scop, a inregistrat la Albuquerque, New Mexico, marturia a trei fosti ofiteri de lansare a rachetelor balistice intercontinentale US Air Force: Philip Moore, Jay Earnshaw, si Gaylan Regele. El reproduce in articolul sau scurte rezumate ale depozitiilor celor trei.
Locotenent-colonelul pensionar Air Force Philip E. Moore, a fost de acord in 2005 sa-i relateze lui Hastings experienta sa proprie OZN. La momentul incidentului, el era adjunctul comandantului unei echipe de lansare a rachetelor strategice Atlas la Walker AFB, New Mexico. Intr-o noapte, la sfarsitul anului 1964, echipajul a fost alertat cand comandantul, maiorul Dan Gilbert, a primit un telefon de la unul dintre ariile „surori”. Spuneau ca un OZN pluteste deasupra zonei lor, indepartandu-se rapid apoi revenind din nou. Moore a continuat: „Eu eram locotenent major la momentul respectiv, unul dintre cei trei membri ai echipajului autorizati sa monitorizeze panoul de lansare. Astfel maiorul Gilbert a trimis pe sergentul tehnic Jack Nevins si pe soldatii Bob Garner si Mike Rundag sus la capacul silozului, aflat la nivelul solului, pentru a vedea ce se petrece”. Acestia au raportat ca au vazut un OZN, „o lumina fara zgomot”, trecand rapid de la aria 6 spre aria 8 si oprindu-se instantaneu deasupra acesteia, plutind un timp, apoi zburand inapoi si oprindu-se din nou instantaneu. Din pacate martorii nu aveau la ei un binoclu, pentru a observa detalii.
O lumina fara zgomot
Moore a adaugat: „comentariul general de care imi amintesc a fost ca toata lumea spunea ca a fost un OZN si ca plutea doar deasupra ariilor 6 si 8 si nicaieri in alta parte.” La intrebarea lui Hastings daca era chiar atat de sigur ca aparitia s-a oprit asupra ariilor 6 si 8, dat fiind ca distanta era de 10-15 mile, Moore a raspuns ca este convins ca a fost asa, deoarece comandantul care le-a telefonat de acolo le-a spus ca era chiar deasupra lui. Maiorul Gilbert a ordonat ca fenomenul sa fie urmarit prin rotatie de membrii echipajului, dar OZN-ul nu s-a apropiat de ei, iar dupa un timp a disparut complet.
La intrebarea daca el si echipa lui au fost informati ulterior cu privire la incident, Moore a raspuns: „Nu am fost in niciun fel informati, nici avertizati sa nu discutam cele petrecute, dar nici nu am discutat cu altii. Cu alte cuvinte, nu a existat nicio dezbatere sau confirmare oficiala. Aparent cele intamplate au fost ignorate mai sus de nivelul echipajelor. Dar la acest nivel, oamenii au discutat intre ei in mod liber despre cele intamplate.” Concluzia lui Moore a fost: „Eu personal cred ca exista ceva in conexiunea OZN – rachete intercontinentale. Stiu ca Air Force musamalizeaza uneori faptele atunci cand, in situatii delicate, simte ca i se cere sa aiba o pozitie oficiala. OZN-urile aparute deasupra silozurilor nucleare ar putea fi printre aceste situatii.”
Pe site-ul lui Hastings este postat un raport Air Force de trei pagini, privind activitatea OZN la silozurile de rachete „Minuteman” de la baza militara F.E. Warren, intre 31 iulie si 2 august 1965. Ofiterul de lansare in retragere John F. „Jay” Earnshaw a fost implicat in evenimentele de pe 1 august si, se pare ca si in altele, cu date calendaristice necunoscute, la mijlocul anilor 1960. El i-a declarat lui Hastings: „Eram capitan, comandantul unui echipaj de rachetisti, dupa ce, mai inainte, fusesem si comandant adjunct, in primul rand la sectorul Echo Flight. Au existat si acolo aparitii (OZN). Au fost cazuri in care fortele de securitate aflate la suprafata raportau lucruri ciudate, lumini pe cer. Fiind comandant de rachete, am ordonat ca oamenii de la securitate sa ne telefoneze, jos in capsula, raportand indata ce acolo sus se intampla ceva neobisnuit.”
„Informatiile pe care le-am obtinut cu privire la OZN-uri au fost ca niciunul dintre ele nu a venit in interiorul zonei ingradite (in jurul centrului de lansare a facilitatii Echo) si niciunul dintre ei nu a aterizat in zona din afara gardului. Dupa cum a raportat operatorul de securitate de serviciu, luminile vazute din zona Echo Flight s-ar fi deplasat de la nord-vest la sud-est. Toate au fost doar niste lumini aeriene ciudate, fara niciun zgomot, asezandu-se unul deasupra celuilalt si disparand apoi pur si simplu.”
Hastings l-a intrebat pe Earnshaw daca isi aminteste de vreo descriere specifica a luminilor aeriene. El a spus: „Oamenii din personalul de securitate le-au descris ca alungite, ceea ce, dintr-o perspectiva corecta, ar putea insemna ca aveau forma de disc. Nu au fost raportate marcaje sau lumini de navigatie. Daca a fost mentionata o culoare, ea continea nuante rosii sau portocalii. S-a spus ca obiectele erau «sus» sau «in aer», dar nu-mi amintesc sa fi fost mentionata vreo altitudine, ori vreo estimare de incredere a distantei, altele decat «aproape».”
Earnshaw a adaugat: „Am auzit ca (Biroul de Investigatii Speciale Air Force) a interogat oamenii. Biroul a fost acuzat ca face tot ce doreau comandantii superiori.” Numarul de apeluri primite de la politia de securitate a sectorului Echo nu a fost mare. Earnshaw credea ca la un moment dat ele au fost si descurajate de conducerea superioara. A existat o presiune si din partea proiectului Blue Book, pentru a tine ascunse aceste aparitii, in timp ce publicului i se spunea ca nu era de fapt nimic (cu OZN-urile). Ofiterii de lansare a rachetelor au discutat incidentele intre ei, dar cele intamplate nu au fost niciodata recunoscute oficial.”
Obiecte stivuite plutitoare
Earnshaw a adaugat apoi cu fermitate: „Avem in schimb rapoarte de la oamenii nostri de securitate ca au existat pe cer obiecte stivuite, una peste alta, doar plutind acolo. Rusii sigur nu au avut capacitatea sa faca asa ceva! Deci, ramane o singura posibilitate. Eu sunt unul dintre cei care cred ca nu suntem singuri in Univers si, ei bine, cred ca cineva a fost interesat de ceea ce faceam la silozurile noastre (de rachete nucleare). Eu nu am fost unul dintre martorii la aceste evenimente pentru ca am fost in subteran, in capsula, dar informatiile mele, la mana a doua, de la oamenii de securitate aflati afara, ma asigura ca obiectele au fost cu adevarat acolo.”
Maiorul pensionat din Air Force Gaylan Regele a fost un ofiter de lansare Minuteman la Ellsworth Air Force Base, Dakota de Sud, in mijlocul anilor 1960. El i-a declarat lui Hastings intr-o convorbire telefonicainregistrata: „Cred ca s-a intamplat in 1967, dar putea sa fie si in ’66. Eram capitan, comandantul unui echipaj antiracheta, in Escadrila 66 de rachete strategice. Am avut mai multe cazuri de OZN-uri plutind deasupra zonei. Toata lumea stia ca se intampla lucruri ciudate. Cea mai interesanta aparitie s-a petrecut intr-o noapte, la un alt centru, numit Charlie. In acea noapte am fost in capsula Echo si am auzit ce s-a intamplat la sistemul de alerta primar. Dupa ce s-a dat alarma, ca urmare a violarii securitatii externe si interne, a fost trimisa o echipa de interventie, de la care s-a primit un raport vizual privind un OZN care plutea deasupra unei facilitati de lansare – nu-mi amintesc care anume – iar din partea de jos a OZN-ului cobora un fel de fascicul de lumina, maturand zona. Conducatorul echipei a declarat comandantului de la centrul Charlie ca obiectul arata ca o «farfurie zburatoare» iar circumferinta avea o culoare rosiatica. Nava s-a ridicat apoi si a plecat in mare viteza.
Cazul a fost raportat imediat in amontele lantului de comanda, pana la sediul central. Curand, la Ellsworth au aparut elicoptere negre, Huey, fara insemne. Ele veneau si plecau in mod constant de la centru la periferie. Noi aveam 150 de rachete imprastiate in zona de acolo (…) Cred ca cei veniti cu elicopterele voiau sa arunce o privire asupra OZN-urilor, care au fost foarte active timp de trei sau patru saptamani. Echipajele au venit la Clubul Ofiterilor, dar nu au vorbit cu nimeni si au disparut la fel de repede cum au aparut. Cu par scurt, haine inchise la culoare, ei nu erau din Air Force, ci lucrau probabil pentru CIA, sau NSA, sau un grup de genul asta. Erau peste tot. Mi-ar placea sa stiu cine sunt. Din clipa in care au aparut, totul a fost reprimat. N-am mai auzit nimic privind rezultatele investigatiilor, dar am vorbit cu unii dintre comandantii echipelor de securitate, toti subofiteri, care au vazut de fapt pe intrusii neidentificati. Se pare ca la toate sau cele mai multe dintre grupurile de escadrile Minuteman s-a repetat acelasi scenariu. Am auzit asta pe cai neoficiale. Eu insumi nu am nicio indoiala ce anume au fost obiectele.”
Hastings adauga ca, desi nu este sigur, este posibil sa fie vorba despre aceleasi incidente, de la baza Ellsworth, din iunie 1966 (nu ’67), pe care alti martori le-au descris in mod independent si care au implicat blocarea misterioasa a posibilitatii de lansare a unor rachete, in timp ce erau raportate OZN-uri in apropiere.
DAN D. FARCAS
Comentarii