Artizanii mitologiei rapirilor

           Imaginea pe care marele public, mai ales cel american, o are despre rapirile OZN a fost influentata în mod semnificativ de un numar de oameni-cheie, autori ai unor carti de referinta. Cunoscând pe cei mai importanti dintre ei, împreuna cu ipotezele pe care le-au pus în circulatie, putem întelege mai bine evolutia acestui straniu fenomen sociologic.

           Imaginea pe care marele public, mai ales cel american, o are despre rapirile OZN a fost influentata în mod semnificativ de un numar de oameni-cheie, autori ai unor carti de referinta. Cunoscând pe cei mai importanti dintre ei, împreuna cu ipotezele pe care le-au pus în circulatie, putem întelege mai bine evolutia acestui straniu fenomen sociologic. Prima personalitate importanta care s-a preocupat de aceste subiecte este Leo Sprinkle. El a fost pâna în 1989 profesor de psihologie la universitatea statului Wyoming din Laramie (S.U.A.). În 1984 el avea deja la activ peste 200 de cazuri studiate. Convingerea sa este ca aceste fenomene fac parte dintr-un plan a carui finalitate este transformarea pamântenilor în cetateni ai Cosmosului, plan pus în practica de fiinte nepamântene binevoitoare.
           Un autor mai putin receptat în mediile universitare dar cu un cert impact asupra publicului este Raymond Fowler. El a observat ca anumite persoane sunt rapite repetat, sistematic, ca si cum ar fi selectate, iar aceste persoane fac parte, pe mai multe generatii, din anumite familii. El a consacrat, între 1979 si 1997, cinci carti cazurilor de rapire dintr-o singura familie: Andreasson-Luca. Primele doua volume au fost traduse si în româneste. Sunt interesante si apropierile pe care Fowler le-a facut între fenomenul rapirilor si cel religios. El scria, de pilda, ca OZN-urile „vin de unde ne ducem noi dupa moarte”. Cea mai pitoreasca si mai prolifica personalitate a domeniului este Budd Hopkins, un cunoscut artist, ale carui sculpturi pot fi admirate la muzeele Whitney si Guggenheim. La un moment dat, a fost rugat sa ajute un tânar care avusese o experienta de „lacuna în timp” amintirea caruia se asocia cu un sentiment de rau si cu imaginea obsedanta a unei portiuni de sosea. Hopkins s-a adresat în acest sens unei psihoterapeute, care a considerat ca se confrunta cu un fenomen psihic straniu, inedit si deocamdata inexplicabil. Au urmat si alte cazuri similare. Pentru Budd Hopkins era clar ca îndaratul lor se afla un imens experiment genetic, practicat asupra omenirii, de entitati venite cu OZN-uri. El si-a publicat aceste idei în cartea Missing Time (1981). A primit, în scurt timp, peste 400 de scrisori de la persoane care aveau impresia ca au trait un incident asemanator. Hopkins a început el însusi sa aplice regresia hipnotica. În volumul Intruders (1987), consacrat cazului Kathie Davis (Debbie Jordan), a ajuns si el la concluzia ca rapirile vizeaza persoane si familii selectate, cu recoltare de ovule sau de sperma, urmata aparent de o fecundare artificiala si de operatii de inginerie genetica, de ajutorul unei „mame purtatoare”, rapita si ea, fatul fiind extras, peste circa trei luni, cu ocazia unei alte rapiri, si introdus în niste incubatoare speciale, pâna la „nastere”, urmând apoi întâlniri ale mamelor cu presupusii lor copii etc. Tot în 1987, considerat un an de cotitura în perceptia publica a fenomenului rapirilor, cunoscutul scriitor Whitley Strieber publica volumul Communion, devenit „number one bestseller”, urmat apoi de alte patru, în care Strieber descrie propria sa experienta ca victima a unei rapiri OZN. Dupa cum declara într-o carte publicata în 1999, el a primit sute de mii de scrisori, în mare parte de la persoane care afirmau ca au trecut prin situatii asemanatoare.
           Un ecou deosebit au avut si volumele Secret Life (1992) si The Threat (1998) ale lui David Jacobs, Ph.D. profesor la Universitatea Temple. El presupune ca rapirile sunt realizate, în scop egoist, de o civilizatie extraterestra, care urmareste sa creeze pe aceasta cale hibrizi, între reprezentantii ei si oameni, hibrizi cu care sa repopuleze Pamântul… Probabil ca autoritatea cea mai proeminenta în acest domeniu este, la ora actuala, John E. Mack, M.D. laureat al premiului Pulitzer, profesor de psihiatrie timp de douazeci de ani la faimoasa Harvard Medical School si fost director al sectiei de psihiatrie al spitalului din Cambridge al acestei universitati. Parerea sa despre fenomenul rapirilor fusese initial una ortodoxa: înselatorie sau boala mintala. Dupa ce a examinat el însusi câteva zeci de victime (testate si gasite sanatoase psihic), a publicat în 1994 cartea Abduction: Human Encounters with Aliens, întâmpinata cu laude si cu critici, egal de vehemente, urmata în 1999 de Passport to the Cosmos, în care apropie rapirile de experientele spirituale si religioase. Ceea ce propunem cititorilor revistei Magazin, în viitoarele episoade ale acestui serial, este tocmai examinarea atenta a lucrarilor de ultima ora asupra fenomenului rapirilor, atât carti ale personalitatilor amintite mai sus ca si opinii ale altor specialisti.