Unul dintre personajele cele mai pitoresti ale teoriilor conspirationiste OZN este Robert (Bob) Scott Lazar. Nascut în 1959, el ar avea, conform propriilor sale declaratii, doua titluri de master: în fizica si electronica. El afirma ca a fost angajat, între decembrie 1988 si aprilie 1989, la asa numitul „dispozitiv S-4”, din „Zona 51”, un colt misterios dintr-un mare poligon de testare din Nevada. Aici – sustine el – a avut acces la o documentatie de circa 120 de pagini care contineau date privind OZN-urile capturate de SUA, inclusiv descrierea sistemelor lor de propulsie, dar si date despre modificari genetice asupra stramosilor nostri, efectuate de extraterestri, ori despre autopsii ale unor cadavre de nepamânteni. Se mai vorbea acolo si despre cooperarea dintre extraterestrii si autoritatile americane, în baze subterane comune, unde ar fi existat si conflicte…
Bob Lazar afirma ca i s-ar fi dat chiar sa examineze o nava metalica discoidala, cu diametrul de 8 metri si grosimea maxima de circa 4,5 metri, capturata de la extraterestri si ascunsa într-un hangar subteran. Propulsia navei s-ar fi facut cu un „reactor antigravitational” continând un sfert de kilogram din elementul chimic cu numarul de ordine 115. Acest element nu exista pe Pamânt dar Lazar spunea ca ar fi unul stabil (deci nu cu viata scurta, precum alte elemente „transuraniene”). Din navele recuperate, guvernul SUA ar fi colectat chiar aproximativ 500 de livre de element de 115. Sarcina lui Bob urma sa fie studierea mecanismelor de propulsie ale navei, a „amplificatorilor gravitationali” si a modului în care toate acestea erau folosite la calatoriile de scurta si de lunga durata prin Cosmos. El mai afirma ca în alte ocazii a vazut acolo chiar noua OZN-uri, unul dintre ele facând mici manevre de zbor.
Elementul chimic 115
Numai ca, atmosfera era total neprietenoasa. Lazar spunea ca a fost supus, în incinta bazei, la amenintari, ca si la tratamente sau teste, incluzând hipnoza sau înghitirea unor lichide, continând probabil droguri, care l-au facut sa se simta rau si sa aiba stari confuzionale. Aceste conditii l-au determinat pe Lazar ca în martie 1989 sa apara incognito pe un post de televiziune si sa vorbeasca despre tot ce vazuse. Apoi, la data de 11 si 13 noiembrie 1989, la KLAS-TV din Las Vegas, el si-a dezvaluit identitatea, într-o emisiune de larga audienta, moderata de jurnalistul George Knapp. Bob Lazar a afirmat ca s-a decis sa dezvaluie toate acestea, în ciuda amenintarilor cu moartea pe care le-ar fi primit, întrucât a ajuns la convigerea ca publicul trebuie sa stie…
Datorita relatarilor de mai sus, ca si a unor declaratii similare, facute de alti presupusi martori, „Zona 51” a devenit una dintre temele favorite ale celor care iubesc teoriile conspiratiei. Guvernul SUA a admis abia în 1994 ca zona exista si ca acolo se desfasoara „activitati esentiale pentru eficacitatea fortelor militare ale SUA”. Apoi s-a aflat ca aici fusesera realizate faimoasele avioane secrete U2, supersonicul SR-71 „Blackbird”, avioanele invizibile F-117A „Stealth”, ca si diverse proiecte în cadrul Initiativei de Aparare Strategica „Razboiul Stelelor”.
Pentru ca afirmatiile lui Bob Lazar erau extrem de suspecte, Stanton Friedman i-a cautat actele sale de studii, în arhivele institutelor pe care el spunea ca le-a urmat, dar nu le-a gasit. Lazar mai pretindea ca face parte din câteva prestigioase societati savante; nici aceste afirmatii n-au putut fi sustinute cu dovezi. Cei care l-au întâlnit (între care Jacques Vallée) îl descriu totusi ca pe o persoana educata, cu discernamânt stiintific si care îsi cântarea cu grija afirmatiile. Singurul lucru pozitiv care s-a putut dovedi a fost ca fusese angajat anterior la Laboratorul National din Los Alamos, unde participase la constructia unui accelerator liniar si la fabricarea unor detectoare de particule alfa.
Trevor Wozny, care se intituleaza pe blogul sau „un ufolog furios” (the angry ufologist) a postat în iulie 2016 un comentariu în acest sens. El spune ca, prin 1990, când era licean, afirmatiile lui Bob Lazar l-au fascinat cu adevarat. Dar azi întelege ca acestea pur si simplu „nu functioneaza”.
Elementul supergreu 115, numit temporar si Ununpentiu (simbol: Uup), cunoscut de asemenea si sub numele de eka-bismut, a fost sintetizat pentru prima data în 2003 de catre o echipa comuna de oameni de stiinta rusi si americani, la Institutul Unificat de Cercetari Nucleare (JINR) de la Dubna, la circa 110 km. nord de Moscova. În decembrie 2015, descoperirea a fost recunoscuta oficial, iar în luna iunie 2016, Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata (IUPAC) a sugerat ca elementul sa fie numit moscoviu (simbol: Mc), un nume care ar urma sa fie acceptat, în mod oficial, pâna la sfârsitul anului 2016. Elementul are însa un timp de înjumatatire foarte scurt, de numai 220 de milisecunde. Nici vorba deci de ipoteza „insulei de stabilitate”, de care vorbea Bob Lazar. Implicit, nu exista nicio modalitate de a acumula si pastra din elementul 115 cantitati care sa se masoare în livre.
Wozny demonteaza si alte povesti. Elementul 115 este un candidat extrem de improbabil pentru a fi un combustibil interstelar, din cauza instabilitatii sale. Este chiar si mai putin probabil ca el sa se transmute în elementul 116 printr-un bombardament de protoni asa cum confabula Bob Lazar. Si chiar daca ar exista un element care s-ar descompune prin emiterea antiprotoni, acesti antiprotoni nu ar putea produce, în consecinta, unde gravitationale, asa cum credea el. Observatorul interferometru laser de unde gravitationale (LIGO) a anuntat în februarie 2016 ca a detectat, într-adevar, dupa lungi asteptari, unde gravitationale. Acestea au emis, pentru un moment extrem de scurt, mai multa putere decât întregul univers. Dar pe Pamânt, ele au indus în instrumentul LIGO vibratii mai mici decât o fractiune din latimea unui proton. Ne putem acum imagina – scria Wozny – cât de slabe sunt undele gravitationale care s-ar putea obtine dintr-o anihilare tip protoni-antiprotoni.
În teoria relativitatii generale, gravitatia este descrisa ca o distorsiune a spatiului-timp, nu ca o particula sau o unda. În teoria relativitatii generale se vorbeste, e drept, de „unde gravitationale”, dar ele sunt cu totul altceva decât ceea ce sustinea Lazar, care spunea ca „gravitatia este o unda”.
Toti fizicienii stiu ca teoriile mecanicii cuantice si cele ale relativitatii generale sunt incomplete, deoarece sunt incompatibile între ele. La ora actuala nu exista teorii cuantice ale gravitatiei care sa si functioneze. O „teorie unificata” va fi o teorie cuantica a gravitatiei. Daca va fi formulata o asemenea teorie, înseamna ca energia câmpului gravitational va fi cuantificata, iar cuanta câmpului gravitational va fi ceea ce fizicienii numesc graviton. Ar fi ceva analog cu fotonul – care este cuanta câmpului electromagnetic.
Doua tipuri de gravitatie?
Wozny argumenteaza ca, daca nava extraterestra ar avea un emitator functional de unde gravitationale, care sa-i asigure propulsia, aceasta ar afecta comportamentul gravitational al întregului Sistem Solar.
Bob Lazar a inventat, în interventiile sale, chiar doua tipuri diferite de gravitatie (A si B) pentru a se potrivi cu ipoteza lui. El a afirmat ca unda gravitationala tip A exista în nucleul atomilor si în structurile intra-atomice. Ea ar putea fi amplificata (la fel ca un semnal?!) pentru a produce un câmp gravitational, care ar putea fi controlat si manipulat. Întreg acest concept de amplificare a undelor gravitationale este complet lipsit de sens; el încalca toate legile termodinamicii, ca si bunul simt. Ar fi la fel de ridicol ca si când am vorbi de amplificarea materiei.
Gravitatia de tip A, dupa Lazar, ar putea fi ceea ce fizicienii numesc „forta nucleara tare”; dar aceasta nu are nimic de-a face cu gravitatia. Forta tare cupleaza doar particule elementare: cuarci si gluoni, în timp ce forta gravitationala cupleaza toate particulele care au masa. Forta tare actioneaza doar pe distante extrem de scurte, iar cea gravitationala merge pâna la infinit. Constanta gravitationala de cuplare este cu multe ordine de marime mai mica decât cea a fortei tari. Ecuatiile care descriu cele doua forte sunt total diferite si nu au legatura între ele. Deci termenul „gravitatie de tip A” arata fie o lipsa totala de întelegere a fizicii interactiunii particulelor, fie o încercare ostentativa de frauda. Wozny este convins ca Bob Lazar a fost „un naiv bagat pâna peste cap în castronul dezinformarii”.
DAN D. FARCAS
Comentarii