Civilizatia instinctelor

           S-o spunem din capul locului ca aceasta civilizatie, a instinctelor, poate fi considerata o cale plina de stralucire pe care se avânta liber si vertiginos cel mai amplu imn funerar din câte a cunoscut lumea atestabila istoric. Obsesia istoriei, se stie, o au mai toti scriitorii, filozofii si liberii cugetatori.

           S-o spunem din capul locului ca aceasta civilizatie, a instinctelor, poate fi considerata o cale plina de stralucire pe care se avânta liber si vertiginos cel mai amplu imn funerar din câte a cunoscut lumea atestabila istoric. Obsesia istoriei, se stie, o au mai toti scriitorii, filozofii si liberii cugetatori. Numai obsesia istoriei dezvolta în om atitudinea critica fata de trecut si deopotriva de prezent; o atitudine din care presupunem ca are de învatat viitorul, dar de regula nu se întâmpla asa… Se stie ca toate civilizatiile planetei s-au stins din foarte putine cauze, între ele numarându-se evenimentele telurice, climatice sau cosmice, dar la loc de frunte sta devitalizarea fibrei morale umane; în acest sens regasim prostitutia, înrairea individului si criminalitatea, deprecierea nucleului familial, aspiratiile instinctuale ce nu pot fi onorate decât prin violenta sau acaparare agresiva si înca multe altele. Înteleptul si ironicul Mark Twain spunea ca omul este singurul animal care roseste sau ar trebui sa roseasca! Alta voce spunea ca omul este singurul animal care manânca si când nu-i este foame, bea si când nu-i însetat si face dragoste în fiecare zi – daca se poate! – si nu numai din ratiunea naturala a procrearii! În fine, un învatat spunea ca acelasi om este primul animal absurd, care face atâtea lucruri împotriva sa, reprimându-si instinctul de conservare – se sinucide, bea alcool pâna da în coma, fumeaza pâna se autodistruge si asa mai departe…
           Evident, în ordinea acestor însusiri de care se ocupa antropologia, sunt multe care onoreaza fiinta umana dar nu e locul sa le enumeram aici. „Aici” voi însira observatiile unui prieten care traieste la Paris si, într-un scurt popas în tara, a privit micul ecran cu nesat câteva nopti la rând. Concluzia lui este un efect direct al civilizatiei instinctelor. Omul observa ca nicaieri n-a vazut atâtea fete frumoase si sanatoase câte a vazut acasa în câteva zile. Si, dintr-o data si-a dat seama de dezastru: în loc ca aceste frumuseti sa faca copii acum cât sunt tinere si frumoase, ele se exhiba ademenitor marcate de cultul atât de pagubos al unei libertati erotice! Problema delicata, i-am spus. Ai vrea ca aceste multimi frumoase si provocatoare sa nu mai stie nimic altceva decât sa faca copii? Da, domnule, pentru ca ele reprezinta matricea biologica din care se poate naste un popor viguros. Cam mecanicista observatia, dar nu-i putem nega nici adevarul. Societatea democratica nu are cum sa ordoneze nasterea copiilor luând drept etalon o categorie de femei care vor sa-si traiasca viata, ci nu sa se înhame la alaptat si la altele specifice. Tristetea sta si aici, dar si în alta parte. O stim, din aceeasi obsesie a evolutiei istorice a civilizatiilor, ca nici o societate care dezvolta instinctualitatea într-un chip subiectiv prioritar, nu are viitor. Altfel spus, nici o civilizatie a instinctelor nu a avut longevitate pe aceasta planeta. Acest adevar l-au intuit, l-au simtit înteleptii crestinatatii. Morala crestina, privita din aceste idei, este singura care avertizeaza si trezeste în om o normalitate congruenta cu natura. Noi traim ceva ce transforma anormalitatea în libertate…
           Exista si o degradare, si o decadere lenta care au aspectul fericirii. Împotriva civilizatiei instinctelor nu se poate lupta pentru ca libertatea constitutionala are un caracter democratic si generos, respectând individul social si personalitatea. Civilizatia instinctelor se propaga precum elementele nutritive prin niste capilare permeabile. Prietenul meu parizian si-a exprimat o nostalgie de patriot cumsecade: în România natalitatea scade periculos de ferm, iar vârstele fertile se arata alergice la ideea de familie. Când eram copil, în satul bucovinean în care m-am nascut fetele frumoase, taranci, ajunse la saisprezece ani îsi doreau un singur eveniment: sa se marite si sa aiba copii. Acum fetele din acelasi sat la saisprezece ani vor sa danseze filmate pentru micul ecran si dupa aceea sa plece – eventual – în Italia!