S-ar putea ca cititorul acestor randuri sa doreasca sa realizeze el insusi investigarea unor cazuri OZN raportate sau la care a fost el însusi martor. Daca vrea sa actioneze ca un profesionist, pe langa o buna cunoastere a domeniului, el va trebui sa urmeze un numar de recomandari. Este o activitate deloc simpla, asa cum rezulta si din extrasele de mai jos din metodologia aflata pe site-ul ASFAN, redactata de George Cohal. Examinarea unui caz e bine sa fie gandita pe patru etape: activitati premergatoare, investigarea la fata locului, studiul materialelor colectate si concluzii.
Activitatile premergatoare includ sesizarea cazului, urmata de contactarea cat mai curand posibil a observatorilor sau raportorilor primari, cu aflarea locului observatiei, convenirea întalnirii directe cu acestia si organizarea conservarii locului sau a urmelor lasate prin producerea fenomenului. Urmeaza stabilirea echipei care va face deplasarea, organizarea deplasarii, procurarea de harti, distribuirea sarcinilor membrilor echipei, stabilirea listei de probleme si de întrebari care vor fi puse martorilor, decizia privind traseul, mijlocul si conditiile de deplasare, asigurarea conditiilor de sedere (fonduri, hotel, gazda, alimente etc).
Se procura mijloacele tehnice pentru investigatie: reportofon, camera video, aparat de fotografiat, casete, baterii, trepied, busola, detector de radiatii, magnetometru, detector de metale, lupa, microscop de buzunar, binoclu, ruleta, rigla gradata, sisteme de iluminare pe timp de noapte, pungi sau conteinere pentru probele culese de la fata locului, etichete autocolante, hartie de scris, creioane colorate, instrumente de scris, chestionare în alb etc.
Investigarea propriu-zisa presupune contactarea autoritatilor locale, identificarea martorilor principali, înregistrarea discutiilor purtate cu acestia pe reportofon si camera video, efectuarea de fotografii si filmari ale cadrului general (locului) unde a fost observat fenomenul neobisnuit, efectuarea de înregistrari video si foto asupra eventualelor urme lasate la fata locului în urma producerii evenimentului, prelevarea de probe, marcarea si conservarea lor, efectuarea de schite dupa indicatiile martorilor oculari, completarea chestionarelor, culegerea altor date care ar putea aduce lamuriri suplimentare. Este bine ca investigatorul sa obtina de la martor, pe langa completarea formularului tipizat, si o descriere detaliata a cazului, cu desene, dar si eventuale fotografii sau filme facute cu prilejul observatiei.
A treia etapa este studiul evenimentului. Dupa întoarcerea de pe teren, investigatorii întocmesc dosarul de observatie cu documente privind activitatile desfasurate, vizioneaza materialele video, transcriu înregistrarile audio, realizeaza fotografiile, analizeaza probele recoltate si eventual le trimit la institutii de specialitate pentru expertiza, contacteaza specialisti din diverse domenii pentru lamurirea unor aspecte etc.
Ultima etapa o reprezinta concluziile. Acestea pot fi: clasarea si arhivarea cazului, stabilirea unei alte deplasari la fata locului pentru aprofundarea si completarea informatiilor, conexiuni si analogii cu alte cazuri similare, elaborarea de comunicate pentru mass-media, valorificarea materialelor rezultate etc. Am reprodus cele de mai sus inclusiv pentru a sublinia ca activitatea de „ufolog” este mult mai serioasa si mai laborioasa decat îsi imagineaza cei ce iau fenomenul în deradere.
Pe langa cele spuse mai sus, un investigator OZN trebuie sa aiba si alte calitati. El trebuie sa cunoasca foarte bine domeniul, sa posede minime cunostinte de cultura generala, mai ales de astronomie si, pe cat posibil, sa fi lucrat înainte cu unii cu mai multa experienta în astfel de activitati. Daca va scoate în relief latura senzationala a observatiei, va trece sub tacere detaliile care nu-i convin, sau va „rotunji” observatiile ca sa semene cu presupunerile sale, poate face mai mult rau decat bine cunoasterii fenomenului.
Investigatorul trebuie sa fie si un pic psiholog. Nici un caz nu seamana pe deplin cu celalalt. Din acest motiv, martorul trebuie stimulat sa vorbeasca dar nu trebuie în nici un caz sa i se sugereze vreun detaliu. De pilda, nu trebuie sa i se puna întrebari care contin sugestii – de tipul: „si cum arata nava?”, „ati vazut cumva omuleti?” etc. – în urma carora politetea martorului va face ca raportul sa se umple de false amintiri. În plus, investigatorul trebuie sa fie întelegator cu faptul ca martorii de multe ori nu vor sa-si divulge identitatea în public, pentru a nu fi apoi ridiculizati si discriminati.
DAN D. FARCAS
Comentarii