Intr-un articol de mai mari dimensiuni, publicat in luna mai 2015 (deci inainte ca miliardarul rus Yuri Milner sa-si anunte donatia de 100 de milioane dolari pentru relansarea proiectelor SETI), jurnalista americana de stiinta Marissa Fessenden examina modalitatile de conversatie pe care umanitatea le-ar putea initia cu o presupusa civilizatie extraterestra. Unele dintre ideile evocate merita sa le rezumam si cititorilor revistei Magazin, mai ales pentru a ilustra modul (ingust, credem noi) in care aceasta problema este abordata la nivelul unor oameni de stiinta americani, dar si la cel al marelui public.
Un mic grup de cercetatori au lansat, in vara anului 2013, un proiect numit „Lone Signal”, trimitand melodia de pe un disc spre steaua pitica rosie Gliese 526, aflata la o distanta de 17,6 ani-lumina de noi, in constelatia Bootes (Boarul), stea in jurul careia stim azi ca orbiteaza una sau mai multe planete. Daca acolo exista o civilizatie – spuneau autorii proiectului – ei vor asculta melodia si ne vor raspunde. Raspunsul va veni, cel mai devreme, in anul 2048, cand macar unii dintre martorii proiectului vor fi in viata…
Acest tip de actiuni completeaza proiectele pasive, de tip SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), cu proiecte active, numite uneori METI (Messaging Extraterrestrial Intelligence), emitand mesaje destinate unor ipotetice inteligente nepamantene. Este un subiect controversat. Unii experti sustin ca oamenii ar trebui sa stea mai degraba pititi, decat sa trimita semnale in spatiu, pentru a nu starni niste civilizatii extraterestre puternice si potential agresive. Altii sustin ca avem obligatia morala de a comunica fiintelor extraterestre ca nu sunt singure… Dar exista si opinia ca, tinand cont de saracia, razboaiele, schimbarile climatice, bolile, si problemele de comunicare dintre noi, este o prostie sa ne irosim resursele in cautarea unor extraterestri.
Portretul „omuletilor verzi”
Sustinatorii contactelor subliniaza, corect, ca orice civilizatie extraterestra pe care am putea-o intalni va fi, in mod obligatoriu, mai avansata decat omenirea. Pamantul, la urma-urmei, are doar aproximativ 4,5 miliarde de ani, in timp ce Universul evolueaza de 13,8 miliarde de ani, socotiti de la Big Bang. Probabil, la inceput, Universul nu era prea favorabil vietii, avand in vedere ca stelele erau abia in formare si radiatiile intense. Dar in curand lucrurile s-au calmat si evolutia vietii a putut incepe.
Expertii, indiferent pe care parte s-ar situa, sunt de acord ca e practic imposibil ca pamantenii sa fie singurii locuitori ai Universului. Avand in vedere abundenta de planete si numarul de lumi potential locuibile, logic, trebuie sa existe viata si in alte locuri. Fizicianul Enrico Fermi, descoperitorul fisiunii nucleare, spunea si el, prin 1950, ca in Univers trebuie sa existe civilizatii foarte vechi. Ele vor fi explorat de mult timp Galaxia, totusi noi nu vedem niciun semn al prezentei lor. „Ar trebui sa fie aici; unde sunt?” se intreba fizicianul. Problema a ramas cunoscuta de atunci sub numele de „Paradoxul lui Fermi”. Raspunsurile care s-au dat la acest paradox au fost: fie calatoriile de la o stea la alta sunt totusi mai complicate decat ne imaginam, fie o civilizatie care devine suficient de avansata se autodistruge (sau e distrusa…), fie suntem, totusi, singura (sau prima) civilizatie din Univers…
Cautarile SETI au inceput la un atelier convocat in 1961 de astronomul Frank Drake. Intrebarile puse in cadrul atelierului (Cate planete locuibile ar putea fi acolo? Ce procent ar putea da nastere la viata ? etc.) au conturat ceea ce azi este cunoscut sub numele de „Formula lui Drake”, menita sa estimeze numarul de civilizatii tehnologice din galaxia Calea Lactee. Drake a creat, cu aceeasi ocazie, si un mesaj-test, cu scopul sa fie trimis extraterestrilor. Niciunul dintre fizicienii, astronomii si alti participanti la intalnire nu a fost capabil sa-l decodeze. Oamenii s-au intrebat atunci „Daca nu putem face acest mesaj inteligibil nici intre noi, oare cum vor fi in stare extraterestrii sa-l inteleaga?”.
Au urmat alte propuneri, unele matematice, altele bazate pe imagini sau pe sunete. Seth Shostak, sustinatorul cel mai deschis al proiectelor SETI, a propus chiar sa emitem in spatiu intreaga cantitate de date care se afla in acest moment pe Internet. O civilizatie suficient de avansata, bine familiarizata cu analiza volumelor mari de date, ar trebui sa fie capabila sa decodeze Internetul cu precizie. Ar putea exista – s-a comentat – doua tipuri de raspuns: Fie extraterestrii vor trage concluzia ca locuitorii Pamantului ar trebui sa fie exterminati imediat, fie ei ne vor trimite, ca raspuns, videoclipurile lor preferate cu pisici… S-a mai comentat ca, trimiterea intregului Internet ar inseamna, de asemenea, ca oamenii nu ar trebui sa decida cat de adevarate trebuie sa fie informatiile. Mesajul nu ar trebui sa contina asigurari ca nu suntem o specie violenta si ostila, in ciuda istoriei noastre. De asemenea, nu ar trebui sa ne prezentam istoria in culori de nuante mai roz.
Din perspectiva lui Shostak, grijile privind modul in care vom fi priviti sunt un pic exagerate. „Eu nu sunt sigur ca asta conteaza prea mult”, a spus el. „Dureaza mult prea mult pana cand mesajul va ajunge la destinatie”. Situatia este inrudita cu arheologii care invata despre violentele din vremea Imperiului Roman. In cazul in care intregul Internet devine disponibil, nepamantenii vor putea pune violentele in acelasi context cu faptele bune. Ei ar putea gasi chiar raspunsuri la o seama de intrebari, fara a fi nevoie de lungi conversatii pentru a lamuri anumite lucruri.
Desigur, chiar si descifrand intregul Internet, nepamantenii ar putea sa traga concluzia ca omenirea este prea ingrozitoare pentru a i se permite sa supravietuiasca. Sau ar putea considera ca trupurile noastre din carne sunt de-a dreptul delicioase… Chiar daca ideea pare rupta direct din romanele „pulp science-fiction”, nu este imposibil – considera comentatorii – ca extraterestrii sa spuna ca ar fi mai bine sa vina si sa distruga Pamantul.
Jurnalista Charlie Jean Anders sublinia cateva motive plauzibile pentru care niste extraterestri ar considera ca merita efortul de a traversa spatiul pana la noi. Ei ar putea fi dornici sa gaseasca planete locuibile (acestea ar putea fi mai putine decat credem), sau ar putea fi atrasi de unele cunostinte pe care le avem. „Ce-ar fi daca existenta noastra, sau ceva la ce ne-am gandit, reprezinta pentru ei un pericol, fie politic, fie ideologic, sau religios? Sau chiar stiintific?”, scria ea.
Riscurile de acest tip au preocupat oamenii de stiinta suficient de mult, pentru ca ei sa ceara, intr-un editorial din 2006 al revistei Nature, prudenta inainte de a trimite un mesaj in spatiul cosmic. In 2015, dupa o intalnire de la Institutul SETI, in care dezbaterea a devenit polarizata, un grup de cercetatori si de organisme interesate au semnat o scrisoare, precizand: „Semnalizarea intentionata catre alte civilizatii din Calea Lactee ridica probleme, implicand toti oamenii de pe Pamant, atat prin mesajul trimis, cat si prin consecintele unui eventual contact. Deci, inainte de a trimite orice mesaj, ar trebui sa aiba loc o discutie stiintifica, politica si umanitara cu reprezentanti din intreaga lume”.
Mesaje fara „adrisant”
Declaratia a fost stimulata de interesul in crestere, manifestat de anumite persoane, inclusiv de Shostak, pentru difuzarea de mesaje, prin mijloace de sute de ori mai puternice decat orice transmisie similara din trecut. Unul dintre semnatarii declaratiei, autorul SF David Brin, spunea: „Eu nu sustin ca nepamantenii vor fi automat periculosi… Eu spun doar ca respingerea, pur si simplu, a acestei posibilitati nu este nici stiintifica, nici logica”. Brin pledeaza pentru o discutie serioasa si deschisa cu privire la riscurile de transmitere a unui mesaj. „La un nivel minim, acesta ar urma sa implice unii dintre cei mai buni si mai intelepti specialisti in stiinta, etica si istorie”, spunea el. „Avem cunostinta de intalniri intre civilizatii mai avansate si altele mai putin avansate tehnologic. Iar rezultatele acestor intalniri sunt descurajatoare. Niciuna dintre ele nu s-a terminat fara a provoca cel putin dureri”.
O astfel de discutie intre intelepti nu doar ca ar aduce laolalta o seama de mari minti, dar ar fi, de asemenea, si fascinanta, prin faptul ca ar stimula mai multe persoane sa fie interesate de cauza SETI. Brin adauga: „Eforturile neobosite de a mentine acest subiect limitat doar la o duzina de fanatici par a fi z ofera oamenilor si o sansa de a vota. Brin spune ca, deoarece instrumentele folosite pentru „a striga catre Cosmos” sunt finantate din dolarii contribuabililor, permitand unui mic grup sa vorbeasca in numele intregii lumi, aceasta inseamna ca, de fapt, cineva ne foloseste banii fara sa ne intrebe.
Shostak nu este sigur ca o astfel de discutie ar putea rezolva toate problemele, chiar daca problema ar fi supusa la vot. „Sa zicem ca 58 la suta spun sa trimitem un mesaj si 42 sa nu facem asta”, spunea el. „Avem astfel o garantie ca am evitat pericolul?” El spune ca nu stie daca nepamantenii vor fi sau nu periculosi, dar are sentimentul puternic ca oricum nu se poate face nimic in privinta acestui risc. Shostak sustine ca orice societate capabila sa calatoreasca, pe distante de sute sau mii de ani-lumina, ca sa ajunga la Pamant, va fi fost capabila sa capteze deja semnalele radio, foarte slabe, pe care le-am difuzat pana acum. Chiar si semnalele noastre obisnuite de radio si televiziune se raspandesc de vreun secol in spatiu; tehnologia noastra actuala nu poate capta semnale ipotetice similare de pe niste planete indepartate, dar o civilizatie avansata ar putea detecta semnalele noastre.
Prin urmare – spune Marissa Fessenden – daca niste extraterestri periculosi sunt „acolo”, ei ne pot gasi oricum, indiferent daca am difuza ori nu, tare si clar, mesajul ca „Suntem aici!”.
DAN D. FARCAS
Comentarii