Astronomii de la Haleakala Observatory, din Hawaii, au descoperit, pe 19 octombrie 2017, cu un telescop al NASA, un obiect cosmic care a traversat Sistemul Solar, venind dinspre constelatia Lira. El a trecut pe langa Soare, gravitatia caruia i-a sucit traiectoria cu 66 de grade, si a plecat mai departe spre adancimile Universului, in directia constelatiei Pegas, cu o viteza de aproximativ 95.000 kilometri pe ora.
Este primul obiect, de acest tip, cunoscut de astronomi. Cand a fost observat, el era la 33 de milioane de kilometri de Pamant (cam de 85 de ori mai departe decat Luna) si trecuse deja, de 40 de zile, de punctul cel mai apropiat de Soare. Obiectul a fost botezat „Oumuamua”, ceea ce in hawaiana inseamna „un mesager din afara, primul sosit”.
Desi detaliile de pe suprafata sa nu au putut fi vazute amanuntit cu niciun instrument optic, s-au putut determina totusi mai multe caracteristici, care au avut darul sa nedumereasca astronomii. Intre altele, s-a estimat ca lungimea obiectului, care semana cu o tigara de foi, era de aproximativ 230 de metri, iar grosimea de 35 de metri. El nu a aratat niciun semn de coada de cometa, in ciuda apropierii sale de Soare si a fost considerat a fi bogat in metale cu o densitate relativ mare.
„Un mesager din afara”
Au existat insa si alte trasaturi ciudate, care au facut ca – si dupa un an – sa continue publicarea de articole cu comentarii si ipoteze pe marginea lui. Spre deosebire de majoritatea asteroizilor mici, observati in sistemul solar, Oumuamua, in loc sa se roteasca, avea o miscare haotica, dandu-se peste cap. Dr Wesley Fraser de la Universitatea din Queens din Belfast explica: „Modelarea acestui corp sugereaza ca tumbele vor dura multe miliarde de ani, poate chiar sute de miliarde de ani, inainte ca stresul intern sa-l determine sa se roteasca normal din nou… In timp ce nu cunoastem cauza datului peste cap, putem presupune ca cel mai probabil obiectul a suferit un impact cu un alt corp ceresc din sistemul sau, inainte de a fi azvarlit in spatiul interstelar… Acum stim ca, dincolo de forma sa neobisnuita, alungita, acest castravete spatial si-a avut originea in jurul unei alte stele, a avut un trecut violent si se da peste cap in mod haotic din cauza asta”.
Cercetarile lui Fraser au aratat ca suprafata obiectului este neteda, cea mai mare parte a corpului este colorata neutru, ca zapada murdara, dar una dintre fetele sale lungi are o regiune rosie mare, ceea ce este neobisnuit pentru un corp atat de mic.
Caracteristicile neasteptate ale micului intrus au alimentat tot soiul de speculatii. De pilda, intr-un articol din noiembrie 2018 din publicatia Express, Aurora Bosotti comenteaza faptul ca Prof. Avi Loeb, seful Departamentului de astronomie al Universitatii Harvard a emis ideea ca obiectul putea sa fi fost o nava spatiala extraterestra trimisa pentru a „sonda” planeta noastra.
Profesorul Loeb a comentat intr-o aparitie recenta: „Ceea ce-i ciudat este ca acest obiect particular nu seamana cu nimic vazut pana acum. Pare ciudat, are o forma ciudata, spre deosebire de oricare dintre asteroizii sau cometele pe care le-am vazut in sistemul solar… Nu avem o imagine a acestuia, ceea ce vedem este reflectarea luminii solare. Pe masura ce obiectul se rotea, el reflecta diferite cantitati de lumina de la soare, ceea ce facea ca luminozitatea sa varieze in timp. Faptul ca varia cu un factor de 1 la 10, mult mai mult decat orice asteroid, inseamna ca este mai lung decat este de lat cu un factor de cel putin 5-10 ori.”
Cercetatorii de la Harvard au mai spus ca au ramas nedumeriti de forta motrice care a dictat traiectoria lui Oumuamua: „Faptul cel mai interesant este ca se misca pe o traiectorie care implica o forta suplimentara… Pe langa forta gravitationala de la soare, se pare ca exista o alta forta care actioneaza asupra ei. Intrebarea este ce anume”.
Dar Prof. Loeb si colegul sau, Shmuel Bialy, au recunoscut ca, si daca ipoteza cu sonda spatiala s-ar dovedi adevarata, ramane inca posibilitatea ca aceasta sa fie doar o „nava defuncta care pluteste sub influenta gravitatiei si a radiatiilor stelare”.
Profesorul Loeb a mai scris: „Alternativa este sa ne imaginam ca Oumuamua se afla intr-o misiune de recunoastere… Motivul pentru care ma gandesc la aceasta posibilitate este faptul ca, daca am presupune ca Oumuamua a urmat o orbita aleatoare, ar trebui ca fiecare stea din galaxia noastra sa produca 10 la puterea 15 astfel de obiecte. O asemenea abundenta este de pana la o suta de milioane de ori mai mare decat se astepta de la un sistem solar, pe baza unui calcul pe care l-am facut in 2009. Ar fi o supraabundenta imposibil de mare, cu exceptia cazului in care Oumuamua este o sonda spatiala orientata spre o misiune de recunoastere si nu un membru al unei populatii aleatoare de obiecte”.
La vremea trecerii corpului ceresc, ipoteza originii artificiale fusese luata in serios si de alti astronomi. Oamenii de stiinta de la initiativa Breakthrough Listen, de tip SETI, au bombardat asteroidul cu semnale radio emise de la Telescopul Green Bank din West Virginia, SUA. Scanarile telescopului din Virginia au acoperit miliarde de canale radio individuale in intervalul de la 1 pana la 12G Hz, in speranta de a detecta un semn de viata inteligenta. Din pacate, fara niciun rezultat.
Daca cercetatorii ar fi receptionat semnale radio de la obiectul extraterestru, dovezile ar fi fost monumentale, a declarat profesorul Avi Loeb. Dar expertul si-a exprimat convingerea ca Oumuamua este cel mai probabil nu mai mult decat un asteroid cu o forma ceva mai speciala, adaugand: „Probabil ca nu vom gasi nimic, dar merita sa verificam constant carligele noastre de pescuit. Vom continua sa cautam semnale artificiale, de la Oumuamua sau de la orice alt obiect interstelar care va fi descoperit in viitor”. In ciuda rezultatului dezamagitor, speculatiile au continuat. Jason Wright, profesor asociat al Universitatii de Stat din Pennsylvania, desi personal nu crede ca Oumuamua ar fi o creatie extraterestra, spunea totusi ca modul de miscare al obiectului seamana cu cel al unei nave spatiale rupta si pierduta in intunericul spatiului.
O cometa fara coada
Profesorul Alan Fitzsimmons de la Universitatea Queen din Belfast, a comentat: „Am descoperit ca suprafata lui Oumuamua este similara cu corpurile mici ale sistemului solar care sunt acoperite cu gheata bogata in carbon, a caror structura este modificata prin expunerea la razele cosmice”, intr-un mod asemanator cu cometele. Numai ca astronomii s-ar fi asteptat, in acest caz, ca obiectul sa emita, in preajma Soarelui, semnele specifice unei comete, adica o coada spectaculoasa ori particule, ceea ce nu s-a intamplat. Structura neobisnuita a corpului ceresc ar putea explica modul in care a reusit sa treaca la doar 37 de milioane de kilometri distanta de Soare, fara ca gheata sa se topeasca. La momentul de maxima apropiere, temperatura la suprafata obiectului trebuie sa fi fost de peste 300 de grade. Fara indoiala ca o crusta cu o grosime de cel putin o jumatate de metru a protejat interiorul sau de razele puternice ale Soarelui.
Dr. Michele Bannister din echipa de la Belfast comenta, pe de alta parte, ca „Este fascinant faptul ca primul obiect interstelar descoperit arata atat de mult ca o lume minuscula din propriul nostru sistem solar. Acest lucru sugereaza ca modul in care planetele noastre si asteroizii s-au format se inrudeste cu ceea ce se petrece si in jurul altor stele.
Desi speculatiile ET ale astronomilor nu au fost facute cu convingere, cercetatorii ramanand, in cele din urma, doar la dovezile solide care puteau fi deduse din masuratorile aparatelor, opiniile lor denota totusi doua lucruri importante. Pe de o parte, faptul ca multi oameni de stiinta nutresc dorinta tainica sa primim un semn de la o alta civilizatie cosmica, astronomii stiind, mai bine ca oricine, ca intr-un Univers atat de mare nu putem fi singuri. Pe de alta parte insa, variantele avansate arata clar ca ei n-au putut parasi prejudecata SETI, cea care presupune ca o sonda a unei civilizatii cosmice trebuie sa arate cam ca navele pe care le-am lansat noi insine in ultimii 60 de ani, ca aceste sonde calatoresc cu viteza melcului (comparativ cu distantele cosmice) si ca la o eventuala intalnire cu o asemenea nava contactul se va face folosind unde radio. Deja peste cateva secole, urmasii nostri – care vor fi mai avansati fata de noi in cunoasterea legilor fizicii cel putin tot pe atat cat suntem noi fata de Newton – se vor amuza copios de naivitatile noastre. Dar mai important este ca estimarile matematice arata ca civilizatiile care ar putea exista in preajma noastra sunt mai avansate nu cu sute ci, cel mai probabil, cu sute de milioane de ani, deci n-ar mai avea nevoie nici de asemenea sonde, nici de unde radio pentru a comunica, ori a veni aici…
DAN D. FARCAS
Comentarii