In august 1956, in plin razboi rece si criza a Suezului, la doua baze militare engleze (RAF) din Suffolk (Anglia de Est), Lakenheath si Bentwaters, inchiriate aviatiei militare americane (USAF), oamenii erau pregatiti in orice moment pentru ce era mai rau. In seara de 13 august, la ora 21.30 radarul USAF de la Bentwaters a observat, la 25-30 mile spre est, un obiect zburator care a disparut apoi cu viteza de 6400 km pe ora in directia nord-vest. Nu putea fi o aeronava obisnuita. Tot atunci, intr-un alt loc, un aviator a zarit doua formatii inexplicabile de lumini, deplasandu-se lent. RAF a ridicat imediat, un avion de vanatoare Venom, care insa a fost obligat sa se intoarca din cauza unei defectiuni. Au fost atunci anuntate doua avioane T-33 ale USAF aflate in aer pentru un exercitiu. Desi la Bentwaters obiectul era inca pe radare, cele doua avioane nu au reusit sa-l vada. Imediat dupa aceea, un alt OZN, avand o viteza hipersonica, a trecut pe ecranele radarelor. Peste cateva secunde, din turnul de control a fost zarita cu ochiul liber "o lumina stralucitoare" care a strabatut cerul cu o viteza extraordinara, fara niciun zgomot. Pilotul unui avion de transport C-47 a vazut si el lumina, aparent sub nivelul sau, "trecand cu o viteza inspaimantatoare de la est spre vest".
Doua radare cu frecvente diferite de la baza Lakenheath, au detectat si ele, spre sud-vest, "tinte" care se opreau si porneau intr-o maniera neobisnuita, dupa care au tasnit, cu o viteza supersonica, spre nord. Forrest Perkins, responsabilul cu traficul aerian, a alertat comandamentele USAF si RAF. Pe la miezul noptii, si locotenentul de aviatie Freddie Wimbledon, ofiter de serviciu la radarul de la Neatishead (Norfolk), a observat, cu uimire, un obiect care se comporta intr-un mod nemaivazut. La altitudinea de 3000-6000 de metri "zbura cu o viteza fantastica apoi se oprea brusc". A fost stabilit imediat un echipaj de interventie si un altul de monitorizare. Pilotul Anthony Davis, veteran din al Doilea Razboi Mondial, care era deja in zbor pe un avion de vanatoare Venom, a fost indrumat spre Lakenheath. El a reusit sa intercepteze obiectul pe radarul sau, dar l-a pierdut dupa cateva secunde. Pe radarul de la sol, OZN-ul a reaparut acum in spatele avionului, urmarindu-l in toate manevrele. A fost trimis in zona un al doilea Venom, dar cand acesta s-a apropiat, obiectul misterios s-a inaltat cu o viteza fantastica si a disparut.
Incercarile de interceptare au fost urmarite de la sol de alte doua grupuri de martori: echipa lui Forrest Perkins si aviatori din escadronul 23 al RAF care asteptau ordine. Radarele din Lakenheath au observat OZN-uri si in primele ore din 14 august, apoi, in noaptea aceleiasi zile. Si din nou au fost ridicate avioane Venom ale RAF. Radaristii acestora au relatat ulterior ca prinsesera tinta, care parea stationara, la o altitudine neobisnuit de joasa, de circa 2100 metri, dar pilotii nu o vedeau cu ochiul liber. Totusi "ceva" era acolo. Ulterior s-a avansat explicatia ca putea fi un balon meteorologic; oricum, nimeni nu vorbea de OZN-uri.
Dupa ce incidentele de la Lakenheath au fost raportate la Statul major Air Force din Washington, a sosit de acolo o telegrama cu eticheta "secret", atragand atentia asupra "interesului si ingrijorarii considerabile" privind incidentul si cerand o ancheta imediata. Se punea intrebarea daca observatiile au vreo legatura cu o alerta similara petrecuta, cu o saptamana mai devreme, la o statie radar britanica de pe insula Bornholm din Baltica. Atunci a existat teama ca nu cumva OZN-urile sa fie de fapt rachete teleghidate sovietice.
Documentele din perioada aceea au fost intre timp distruse prin operatii de rutina. Ralph Noyes, fost subsecretar de stat la Ministerul Aerului, a confirmat incidentele, in 1988, lui David Clarke, spunand ca obiectele veneau cu o viteza de 6-8000 km/ora, apoi se opreau instantaneu, la mica inaltime, ca dupa aceea sa se roteasca in jurul avioanelor de vanatoare. Inevitabil, spunea Noyes, responsabilii militari si-au pus o serie de intrebari: "S-a intamplat ceva cu radarele de pe sol sau cu cele din avioane? Pilotii si-au pierdut mintile? A fost vorba de niste fantezii? Iar noi trebuia sa investigam. Peste ani, chiar daca nu am avut un numar enorm de astfel de cazuri, au fost suficient de multe pentru a ma convinge, ca si pe altii cu care lucram, ca ceva se petrece, sporadic, in spatiul aerian britanic, ceva ce nu putem explica. Dar nu doream sa facem declaratii publice despre asta. Evitam subiectele pentru care nu aveam explicatii". Guvernul Britanic nu a oferit niciodata o concluzie la cele petrecute. Incidentul Lakenheath a fost singurul din Regatul Unit listat, in 1969, ca "neexplicat" de catre faimosul proiect Condon de la Universitatea Colorado.
DAN D. FARCAS
Comentarii