In noaptea de 24 august 2014, un avion cargo Boeing 747-8 zbura, cu o viteza de aproximativ 1100 km pe ora, la confortabila altitudine de croaziera de 10400 de metri, deasupra Oceanului Pacific, undeva la sud de peninsula Kamceatka. Erau, ca de obicei, doar doua persoane la bord, pilotul si copilotul olandez Christiaan van Heijst. Erau plecati de aproximativ cinci ore din Hong Kong, au depasit de mult timp Japonia si mai aveau circa 4,5 ore pana sa ajunga in Alaska, atunci cand, foarte departe in fata, de-a lungul orizontului, au zarit o izbucnire de lumina care putea fi un fulger, dar unul mult mai intens decat vazusera ei vreodata si orientat vertical de jos in sus.
Deoarece nu erau anuntate niciun fel de manifestari meteorologice de acest fel, nici radarul nu arata nimic special, pilotul s-a gandit sa urmareasca atent daca se mai intampla ceva, luand si decizia sa faca niste fotografii, cu un aparat de o extrem de mare sensibilitate. Cerul nocturn avea si o ciudata stralucire verde peste toata emisfera nordica, ca un fel de aurora boreala foarte difuza, din nou ceva ce van Heijst nu mai vazuse inainte.
Asa cum scria copilotul ulterior, pe blogul sau, „dupa aproximativ 20 minute de zbor, am observat aparand in fata noastra o stralucire de un rosu-portocaliu profund. Era un pic ciudat, deoarece acolo nu trebuia sa fie nimic, doar oceanul fara sfarsit de sub noi, pe sute de kilometri in jurul nostru. Un oras indepartat sau un grup de vase de pescuit calamari, tipic asiatice, nu avea cum sa fie in aceasta zona, dincolo de faptul ca luminile pe care le-am vazut aveau dimensiuni mult mai mari si o stralucire rosie-portocalie, in loc de normalul de alb sau galben pe care l-ar produce orasele sau navele. Cu cat ne apropiam, cu atat devenea mai intensa stralucirea, luminand norii si atmosfera de sub noi, intr-o stralucire portocalie infricosatoare. Si asta intr-o parte a lumii unde nu trebuia sa fie nimic altceva decat apa”.
Lumini spectaculoase
„Singura cauza a acestei straluciri rosii la care ne-am putut gandi, a fost eruptia unui vulcan imens sub oglinda oceanului, cu aproximativ 30 de minute inainte ca noi sa survolam locul. Avand in vedere ca cel mai apropiat aeroport era la o distanta de cel putin doua ore de zbor, ca si perspectiva de a zbura, in mijlocul noptii, deasupra Oceanului Pacific, printr-un nor de cenusa extrem de periculos si invizibil, nu ne facea sa ne simtim prea incantati. Din fericire, nu am intalnit asa ceva. (…) Nu era niciun alt trafic in apropierea pozitiei noastre sau pe aceeasi ruta, pentru a confirma ceva din ceea ce vedeam noi sau a confirma vreun tip de nori de cenusa intalniti”. Ulterior van Heijst a precizat ca luminile rosii acopereau o suprafata de aproximativ 25 km pe 15 km.
Au aprins luminile de aterizare pentru a vedea la timp eventuala cenusa vulcanica. La aproximativ 5 minute dupa ce au trecut de lumina rosie, au raportat incidentul la controlul traficului aerian. Acum avionul a intrat intr-un strat subtire de nori obisnuiti dar tot nu a fost detectata nicio cenusa. Observarea uriasei pete rosii a durat cel putin 30 de minute, fara nici o modificare a luminozitatii. Copilotul glumea ca spera ca a asistat la nasterea unor insulite vulcanice, care vor putea primi numele sau, ca al primului care le-a semnalat existenta.
Dupa aterizare, van Heijst a postat pe internet mai multe fotografii impresionante ale observatiei (poze pe care cititorul interesat le poate gasi relativ usor). Cazul a fost intens mediatizat, eroul sau fiind poreclit (cum altfel?) „olandezul zburator”. El a primit numeroase mailuri, in general foarte pozitive, de la piloti (unii pensionari) ai altor companii aeriene, care spuneau ca au vazut si ei astfel de lucruri in ultimii ani; ele au fost contestate de comunitatea stiintifica si erau fericiti ca in cele din urma cineva a reusit sa le fotografieze. O ipoteza interesanta a venit de la oamenii de stiinta rusi din Kamceatka. Ei suspectau ca cei doi observasera asa-numitele „lumini de cutremur”, cauzate de interactiuni electromagnetice puternice intre miezul pamantului si atmosfera. Doar ca nu fusese niciun cutremur in acea perioada si in acea zona…
Pilotul a scris ulterior pe blogul sau ca cele mai frecvente ipoteze avansate in comentariile pe care le-a primit au fost urmatoarele:
1. OZN-uri sau flota de OZN-uri. Luminile fiind „neidentificate” si fara explicatii clare, ipoteza OZN a unor vizitatori nepamanteni nu poate fi exclusa in totalitate. Van Heijst a adaugat malitios: „cand orice alta tentativa de a explica lucrurile esueaza, da vina pe extraterestri”. Contraargumente ar fi ca observatia nu seamana cu alte rapoarte OZN facute de 70 de ani incoace si, in plus, luminile nu au fost vazute zburand.
2. Vulcan subacvatic. Argumentele pentru aceasta varianta ar fi culoarea rosie inchisa si chiar nuanta verde observata pe cer, intrucat uneori vulcanii produc flacari diferit colorate. Locul observatiei este in apropierea „inelului de foc” al Pacificului, unde exista o activitate vulcanica intensa. Si „flash-ul de lumina” e intalnit in eruptii vulcanice. Contraargumentele sunt ca nu a existat in zona nicio activitate seismica, or aceasta insoteste in mod obligatoriu eruptiile vulcanice; lumina produsa de un vulcan subacvatic ar trebui sa fie, cel mai probabil, asimetrica, variabila in forma, marime si luminozitate, in timp ce luminile observate aveau caracteristici uniforme; nu a existat un nor de cenusa, singura care poate sa explice fulgerul initial. Prin urmare, posibilitatea unei eruptii subacvatice, desi nu poate fi complet exclusa, mai necesita investigatii.
3. Ambarcatiuni de pescuit calamari. Argumentele pro ar fi ca luminile dispuse intr-un model simetric, ca si dimensiunea, forma si caracteristicile lor sugereaza o sursa artificiala; luminile de pescuit calamari sunt foarte puternice, echivalente cu 500 de faruri auto; difuzate printr-un strat subtire de nori ar putea fi in concordanta cu dimensiunea si stralucirea luminilor fotografiate. Problemele cu aceasta explicatie sunt ca lumina folosita de pescarii de calamari este verde sau alba si niciodata rosie, deoarece aceasta patrunde mult mai putin in apa si e inutilizabila la atragerea pestilor. Apoi, cele mai apropiate porturi erau Petropavlovsk, la 600 km, sau cele din Hokkaido, la 1300 km. Sunt distante cam mari pentru niste nave in general de mici dimensiuni; pescuitul comercial de calamar are loc pe platforma continentala sau pe marginea ei, in timp ce luminile au fost observate la mare distata de acestea; luminile erau mult mai puternice decat cele obisnuite pe navele de pescuit; nu exista explicatie pentru fulgerul initial. Deci ipoteza este foarte putin probabila. Nu este insa imposibil sa fi fost un alt tip de flota, poate necomerciala (militara).
Meteorit prabusit in ocean
4. Impactul unui meteorit. Cauza fulgerului initial putea fi caderea unui meteorit de mari dimensiuni, care apoi s-a dezintegrat si s-a prabusit in ocean, lasand pe suprafata acestuia resturi arzande stralucitoare. Argumentele pro sunt urmatoarele: s-ar explica flash-ul alb stralucitor; apoi, in aceasta perioada a anului, cad multi meteoriti; cei doi piloti au vazut cel putin sapte pe acest drum. Problemele cu aceasta ipoteza sunt ca traiectoria trebuia sa fi fost alta decat cea vazuta, iar odata ce fragmentele incandescente ating apa, ele nu raman sa pluteasca ci se scufunda pe fundul oceanului. Aceasta varianta pare deci improbabila.
5. Aprinderea unor pungi de gaz metan la suprafata oceanului. Se stie ca pe fundul oceanului sunt stocate cantitati mari de metan, care pot fi eliberate in timpul activitatilor seismice. Gazul ar pluti in sus violent, in bulele mari, si s-ar putea apoi aprinde spontan. Argumente pentru aceasta varianta ar fi: eliberarea unor bule de metan de pe fundul marii a fost observata de mai multe ori si ar explica dimensiunea, pozitia si intensitatea luminilor; un astfel de eveniment a fost vazut si inregistrat, la lumina zilei, de catre piloti care zburau intre Tokio si Alaska pe 9 aprilie 1984, dar ei au vazut doar norul produs, nu si vreo lumina. Se stie ca pe uscat gazul se poate aprinde de la sine, dar metanul pur arde cu o flacara albastra; culoarea rosie ar insemna ca e un alt tip de gaz decat metanul, sau ca el arde cu deficit de oxigen. Problemele cu aceasta teorie sunt ca: nu a fost raportata nicio activitate seismica in acea perioada in zona; la o eruptie de gaz se formeaza un nor pana la 15 km inaltime, dar nu s-a observat nimic asemanator. Van Heijst crede ca ipoteza ar merita totusi sa fie investigata in continuare.
Este util sa citam si cateva randuri adresate lui van Heijst de un ufolog, dupa postarea acestor ipoteze. Dupa ce multumeste pentru partajarea spectaculoaselor fotografii, nota continua spunand: „Eu personal nu cred ca luati fenomenele OZN suficient de serios. OZN-urile subacvatice – sau OSN-urile (obiecte subacvatice neidentificate), cum mai sunt acestea numite – au fost raportate in paralel cu OZN-urile aeriene, de cand exista astfel de fenomene. Cand un OZN intra in apa devine un OSN… ar putea fi un grup mare de OZN-uri care se aduna sub apa sau chiar un OZN gigant posedand o gama orbitoare de lumini. In locuri cum ar fi largul coastelor insulei Santa Catalina din California sau in largul coastei Cabo Rojo din sud-vestul insulei Puerto Rico au fost vazute multe OSN/OZN-uri. In 1992 a fost o explozie de lumina deasupra portului Santa Catalina si mai multe sute de OZN-uri au aparut din apa si au plecat in zbor. Va rugam sa luati in considerare ca ceea ce ati vazut nu are o explicatie «conventionala»”.
DAN D. FARCAS
Comentarii