Maresalul francez Michel Ney a fost unul dintre cei mai curajosi militari ai secolului XIX. Oficial, „bravul bravilor”, cum il numea imparatul Napoleon, a fost executat, dupa Waterloo, de catre monarhisti, ce l-au acuzat de tradare. Se pare insa ca Ney nu a ajuns niciodata in fata plutonului de executie, cel impuscat la zidul Gradinilor Luxemburg din capitala Frantei fiind un vagabond fara alta vina, decat ca s-a aflat pe strada intr-un moment nepotrivit…
Disparut in neant
„Ney a fost arestat in sud-vestul Frantei, scrie autorul englez Rodney Davies, si dus la Paris, unde a fost judecat de o curte martiala. El a cerut insa sa fie judecat de instanta suprema a tarii, dat fiind rangul de print de Moscova, pe care Bourbonii i-l recunoscusera. In asteptarea raspunsului, a fost inchis in temnita, insa a disparut de acolo, fara urma! Gardienii au facut tot posibilul sa-l gaseasca, dar a fost in zadar.
Pentru a nu declansa un scandal imens, au luat de pe strada un cersetor de varsta aproximativa a maresalului si l-au impuscat la zid. Nimeni n-a stiut la data respectiva ce se petrecuse cu Ney. Se zvonea ca bonapartistii fideli mituisera gardienii, pentru a-l face scapat, dar niciodata aceste zvonuri nu au putut fi confirmate. A trebuit sa vina anul 1846, cand, peste Ocean, un umil profesor de franceza, Peter Stuart Ney, care locuia in Florence, statul american Carolina de Sud, a marturisit, pe patul de moarte, ca el este faimosul maresal!”.
O minune care n-a tinut doar trei zile
Descriind aceasta scena, autorul britanic enumera numeroase dovezi care sa certifice marturisirea profesorului de franceza. Printre altele, chiar declaratia scrisa si aflata la un muzeu din Columbia, capitala statului Carolina de Sud, apartinand presupusului Ney. „Ma aflam in celula, chinuit de ganduri negre, incercand sa privesc cu curaj moartea in fata, cum o facusem de atatea ori pe campul de lupta. Dar ideea ca aveam sa sfarsesc asemenea unui criminal, in fata unui pluton de executie, in loc de a muri ca un erou, cu arma in mana, ma innebunea. M-am asezat pe patul de scanduri si brusc, m-a cuprins o ameteala ciudata, iar capul, apoi trupul intreg au inceput sa-mi fie prinse de niste chingi ca de otel. Am cazut, dar n-am mai simtit atingerea scandurilor negeluite…
Totul a durat o clipa. Cand mi-am revenit, ma aflam intr-o padurice, la marginea unui drum. Am mers doua leghe, pana am ajuns la un sat, unde am constatat cu stupoare ca se vorbea limba engleza! «O, nu, doar nu ma aflu in Anglia!», am spus, stalcind cuvintele, dar un batrin mi-a raspuns: «Cum naiba, aici e America!». De atunci, am trait aici, in cel mai deplin anonimat. Niciodata n-o sa-mi pot explica disparitia mea din celula. A fost fara indoiala o minune!».
Concluzii stupefiante
Mai mult decat atat, Davies anexeaza acestui dosar al „enigmei lui Ney” si alte pagini relevante. De pilda, raportul medicului legist care i-a facut autopsia profesorului de franceza, document care releva numeroase cicatrice, similare cu cele capatate de maresalul Ney in bataliile la care luase parte. Un an mai tarziu, la Florence a sosit insusi David Carvalho, cel mai renumit grafolog din secolul XIX, care locuia pe atunci la New York. Comparand scrisul „testamentului” lui Peter Stuart Ney, cu cel al maresalului, Carvalho a ajuns la o concluzie stupefianta: scrisurile erau absolut identice. Pentru a se evita totusi un scandal diplomatic, oficial s-a spus ca „dovezile existente nu sunt relevante” pentru a argumenta ca maresalul Michel Ney si profesorul Peter Stuart Ney fusesera una si aceeasi persoana.
GABRIEL TUDOR
Comentarii