O persoana cu o oarecare educatie stiintifica, daca a avut rabdarea sa parcurga pana aici episoadele acestui serial, va fi înclinata sa spuna ca ipotezele extraordinare expuse nu sunt de acceptat pana nu se pot aduce, vedea si pipai dovezile – si ele extraordinare – în acest sens. Interesant ca, de regula, aceleasi persoane nu au, în general, probleme în a crede (fara astfel de dovezi) în existenta unui Dumnezeu care ne-a creat dupa chipul Sau. Succesele incontestabile ale stiintei s-au datorat metodei sale riguroase.
Pentru ca stiinta sa recunoasca existenta unui fenomen, acesta trebuie fie sa rezulte din teoriile deja cunoscute, fie sa se repete suficient de des, ca sa poata fi vazut de oricine, fie sa poata fi reprodus, de cate ori dorim, într-un laborator. Pentru omul de stiinta riguros si sceptic, un fenomen raportat, care nu îndeplineste macar unul dintre aceste criterii, nu poate fi acceptat. Daca le-ai arata fotografii sau filme, vor spune ca au fost trucate, daca vei aduce marturia unor oameni de buna credinta, vor spune ca respectivii se puteau însela, puteau avea halucinatii s.a.m.d. Edward Ruppelt, exasperat de atitudinea de respingere privitoare la fenomenul OZN, a numit aceasta atitudine Teorema Air Force: „Asta nu poate exista, deci asta nu exista”. Situatia poate fi ilustrata si prin anecdota cu taranul care, vazand pentru prima data în viata lui o girafa, spune – „Nu, acest animal nu exista!”.
Un scepticism fanatic este la fel de periculos ca si libertatea de a lua orice aberatie drept adevar. A accepta punctul de vedere al scepticilor – spunea profesorul John Mack – ar însemna „excluderea a priori a unei vaste cantitati de date, doar pentru ca acestea vin în contradictie cu o anumita conceptie asupra lumii, ceea ce este o abordare mult mai irationala si chiar periculoasa, în cunoastere s…t A exclude datele doar pentru ca nu se potrivesc cu o anumita viziune asupra realitatii, nu poate, în cele din urma, decat sa opreasca progresul stiintei si sa ne tina în ignoranta”.
Celor ce vor argumenta ca problematica supercivilizatiilor, neputand fi studiata cu instrumentele traditionale ale stiintei, este „nestiintifica”, le putem raspunde ca metoda stiintifica, cel putin sub forma actuala, are limite inerente, deci, desi ea este cel mai bun instrument prin care putem sa cunoastem realitatea, nu este singurul instrument, nu poate aborda întreaga realitate si nu poate înlocui complet celelalte instrumente ale cunoasterii. Thomas Kuhn, unul dintre cei mai importanti filosofi ai stiintei din secolul 20, discutand cu John Mack despre problematica OZN, i-a spus chiar ca „paradigma stiintifica occidentala a ajuns sa-si asume rigiditatea unei teologii”.
Chimistul american Kary B. Mullis, laureat al premiului Nobel în 1993, relata ca în 1985, fiind noaptea într-o padure, s-a întalnit cu niste „ratoni luminosi” (glowing raccoons) care i-au vorbit, dupa care, timp de cateva ore, nu-si mai amintea ce s-a întamplat. Întamplarea a fost pentru el atat de reala încat s-a întors, dimineata urmatoare, în padure pentru a regasi aceste fiinte sau macar niste urme ale lor. Si scriitorul Whitley Strieber a confirmat profesorului Mack ca a avut o întalnire cu creaturi asemanatoare. Istorii de acest tip au fost relatate si de alte persoane de buna credinta. Scepticii vor spune – „adu dovada acestei întalniri”. Mack însusi afirma, în cartea sa Passport to the Cosmos (1999), despre rapirile OZN: „Nu voi încerca sa scriu un articol stiintific despre aceste lucruri, deoarece nu pot realiza nici un fel de experimente. Nu pot face sa apara ratoni luminosi. Nu îi pot cumpara spre studiu de la un furnizor de materiale de cercetare. Nu pot sa-mi provoc o stare în care, timp de cateva ore, sa nu stiu ce mi s-a întamplat. Toate aceste lucruri stiinta le numeste incidentale, deoarece nu pot fi reproduse. Dar ele s-au întamplat”.
Pentru studierea unor fenomene eluzive, cum este fenomenul OZN dar si multe altele, s-a spus ca ar fi necesara „o stiinta diferita, cu o epistemologie care sa nu se limiteze doar la cunoasterea senzoriala, empirica”, o stiinta bazata pe experienta personala a unor martori credibili, deci o „stiinta a subiectivului”. Criteriile de evaluare a credibilitatii martorilor unor „raportari uluitoare”, ar putea include: sanatatea mintala, stabilitatea psihica, integritatea, calitatile de observator, interesele si prejudecatile pe care martorul le are, lipsa unor avantaje personale legate de întamplare, intensitatea si autenticitatea emotiilor manifestate de martor etc.
DAN D. FARCAS
Comentarii