O experienta de transa hipnotica

  
     Informatiile si imaginile obtinute în starea de transa sunt cele mai socante manifestari în fenomenologia paranormala. Din experientele efectuate de-a lungul anilor, s-a putut constata ca subiectii hipnotizati nu mint si ca tot ce relateaza, ei simt si vad cu adevarat.
  
     Informatiile si imaginile obtinute în starea de transa sunt cele mai socante manifestari în fenomenologia paranormala. Din experientele efectuate de-a lungul anilor, s-a putut constata ca subiectii hipnotizati nu mint si ca tot ce relateaza, ei simt si vad cu adevarat. La ora aceasta exista marturii despre fenomen adunate în carti care continua sa trezeasca interesul oamenilor de stiinta. Este adevarat ca transa modifica radical perceptia subiectului si rupe legatura cu constientul; asa fiind, ce sunt, totusi, informatiile pe care le primim de la un medium? O experienta româneasca interesanta o datoram Marilenei Petrisor din Iasi, o femeie dotata extrasenzorial, vindecatoare si vizionara. Experienta a fost facuta cu un copil, medium, un copil de doar 9 ani. Inutil sa mai adaug ca acest copil, George, în starea de trezie nu ar fi putut exprima monologul care urmeaza, legat, evident, de un fel de calatorie energetica printr-o lume a energiilor ce par însufletite.
     
     Tunelul
       
     O data adus în starea de transa, copilul a început sa relateze urmatoarele în prezenta mai multor martori. Redau un moment integral asa cum a fost el înregistrat: „Am intrat într-o pata alba, am intrat într-un tunel si chiar acum se deschide în spatele meu alt tunel. În primul tunel am mers pâna s-a deschis în jurul meu o raza alba. Când am intrat în tunel a trebuit sa cobor pe o trapa, am mai mers pâna la capatul tunelului unde era o cutie în care stiam ca nu-i altceva decât energie. Mi s-a spus ca acea energie face tunelul. Asta am fost învatat si am facut eu un tunel cu acea energie si am început sa merg prin tunelul facut de mine pâna am gasit un cristal alb, prin care se vedea, si l-am luat cu mine. si dintr-o data am iesit din tunelul facut de mine, aveam cristalul, si m-am pomenit ca sunt deasupra unor blocuri, vedeam masini, case, biserici, oameni, dar toate erau albe. Ma vedeam ori stiam ca sunt deasupra pamântului si desi nu îmi era frica, am coborât într-un loc ciudat, am cazut pe o trapa din lut si de la gât în jos eram si eu alb. Dar drumul prin tunel a continuat. Am mai mers pâna am dat de o padure unde am zarit un om, tot alb din cap în picioare. Când m-am apropiat de el, l-am auzit: «Energia n-o lua tu, ea trebuie sa vina la tine». si m-am dus din nou în tunel, poate ca altul, si am pus cristalul pe un suport, nu stiu de ce, l-am rotit oleaca, nu stiu de ce am facut asta. Dupa aceea am înteles… Mi s-a dat un cod, era codul care trebuia scris. Mi s-a dat unitatea de masura pentru lucruri, dar nu stiu de ce si n-am înteles-o, eu trebuia s-o înteleg si sa scriu ce înteleg, dar nu stiu… si am mers iarasi înainte. Deodata m-am trezit într-o camera goala, era si ea alba. Acolo era praf de cristal, asa stiam eu, ori din care se face cristalul, si am iesit putin din camera. Când am iesit, în jurul meu era tot praf alb de cristal si am aflat, de la o voce a cuiva nevazut: «Este energie cosmica, ea nu a fost folosita niciodata si nici macar gândita!» Nu stiu ce-a vrut sa spuna cu asta…”Schimbarea spatiului Drumul continua. Copilul-medium strabate în starea de transa alte imagini, pe care le descrie calm, ca si cum ar citi o lectie în clasa: „Am mai mers oleaca si a venit o apa peste mine, am iesit din ea si dupa câtiva metri de mers m-am uscat. Înaintam si am dat de o scrisoare care parca mi-a fost pusa s-o gasesc. Era foarte veche. Pe ea scria: «Cheam-o si va veni, spune-i încet, vino». Am facut asa si am vazut cum s-a deschis alt tunel, stiam ca-i al meu, deschis de mine. Coboram în el. Cu cât mergeam mai jos, cu atât se facea mai alb. Da nu stiu daca eu coboram, asa am simtit. Era o lume a apelor si a aburilor, totul era alb, si era plin de tunele facute cu energie, brusc, fara lucrare cu mâinile. Pentru prima oara am simtit un vânt care venea din fata, nu-l mai simtisem si am auzit în urechi ca-l pot opri cu gândul, si asa am facut, l-am oprit cu gândul. Mi s-a spus ca gasesc «capatul Infinitului» si n-am înteles de ce. Atunci am fost oprit si când am întors ochii, în spatele meu era un zid nesfârsit si negru. O voce mi-a spus cu blândete: «Iata ca ai gasit capatul Infinitului»!”  Toate aceste descrieri, la un copil de doar 9 ani, sunt surprinzatoare. Dupa trezire, George nu a recunoscut ca ar fi spus toate cele de mai sus. Era usor ametit, dar avea senzatia ca adormise putin. Experienta a durat un sfert de ora…