In opinia mea, „abominabilul om al zapezilor” – cum l-au poreclit serpasii din Hymalaia – are ceva in comun si cu extraterestrii, si cu ciudatele particule elementare zamislite doar pentru milionimi de secunda in acceleratoarele de profil. In primul rând, nici Yeti si nici omuletii verzi nu vor sa comunice cu noi, terrienii normali.
In opinia mea, „abominabilul om al zapezilor” – cum l-au poreclit serpasii din Hymalaia – are ceva in comun si cu extraterestrii, si cu ciudatele particule elementare zamislite doar pentru milionimi de secunda in acceleratoarele de profil. In primul rând, nici Yeti si nici omuletii verzi nu vor sa comunice cu noi, terrienii normali. In al doilea rând, il putem cunoaste numai dupa urmele pe care le lasa, la fel ca si particulele ce sunt caracterizate tot dupa reactiile pe care le provoaca, neputând fi izolate.
Prima intâlnire a fost un fâs!… In august 1948, un nepalez cu cei doi fii ai sai se aflau pe un platou situat la 6000 de metri, la nord de Katmandu. Isi propusesera sa culeaga „Corabia luminii”, o planta medicinala rara, tonifianta. Intr-una din dimineti, Lamio-Son aude un fel de mormait infiorator si fosnete in desisul padurii. Prudent, baiatul face doar câtiva pasi mici spre locul de unde vine zgomotul. Când vântul isi schimba directia, il izbeste un miros ingrozitor, de „animal care nu se spala”. Incremenit, cuprins de spaima – asa ceva nu mai simtise niciodata -, Lamio-Son vede, dupa câteva clipe, o silueta uriasa de om acoperit in intregime cu blana maron inchis, alergând foarte repede. Nu i-a vazut chipul, dar i-a remarcat umerii largi si deplasarea compusa din pasi si salturi… Nici vorba sa se ia dupa acea creatura, s-a intors la locul de popas si a povestit patania tatalui sau. Atunci a aflat ca in folclorul tibetan exista din „toate timpurile” personajul numit Metci-Kang-mi sau Mi-man, adica „ingrozitorul om al zapezilor” sau „ingrozitorul om al padurilor”, caruia anglofonii i-au spus mai simplu: Yeti.
…a doua a fost… o fotografie In privinta „yetiologiei” – eroul nostru a devenit, de decenii, obiect de cercetare si dezbatere stiintifica – americanul Roger Patterson este un norocos celebru. Hoinarind prin salbaticia Muntilor Sierra Nevada, in nordul Californiei, el l-a surprins pe „omul-maimuta” cu aparatul sau foto, iar imaginea a facut imediat inconjurul Pamântului. Era anul 1967. Masiva fiinta bipeda, acoperita in intregime cu blana (inclusiv o mare parte a fetei), privea direct spre obiectiv, mirata dar nu speriata, poate cu repros pentru atentatul la intimitatea sa. Se pare ca pescuia intr-un râu, la marginea unei paduri, in zona Bluff Creek. Entuziasmati, specialisti rusi, englezi, chinezi etc. au analizat la sânge fotografia cu pricina si au concluzionat ca este autentica. Se confirma o legenda a folclorului amerindian si relatarile despre astfel de aparitii datând inca din 1830. Din pacate, toate celalalte fotografii ce-l privesc pe Yeti nu ne arata decât urme uriase de pasi, adâncite in zapada sau noroi. Dar nu intr-un singur loc, ci pe doua continente: Asia si America de Nord.
Vegetarianul si poznasul cu picior mare Aparitiile „omului-zapezii” au fost centralizate de-a lungul timpului si o echipa condusa de Ottis Telcher a finalizat in anii ’80 o harta mondiala a existentei sale. Astfel, granita sudica a iesirilor sale la rampa se formeaza in masivul himalaian, trece prin nordul Indiei, urca spre nord-estul Chinei si al Rusiei, parcurge strâmtoarea Bering ajungând in Alaska, strabate vestul Canadei si merge spre sud, de-a lungul Muntilor Stâncosi si Muntilor Coastelor din SUA. Desi specialistii recunosc faptul ca „omul-padurilor” are o mobilitate exceptionala (zeci de kilometri) si o abilitate diabolica in a se feri de prezenta oamenilor, el s-a manifestat in exclusivitate la nord de acest hotar imaginar. Se mai stie cu certitudine ca are o preferinta vitala pentru zonele muntoase, impadurite, si ca prezenta lui la altitudini sub 2.000 de metri este datorata numai penuriei de hrana si nu „ratacirilor” lui. In diverse zone ale lumii, „omul-zapezilor” are denumiri specifice locului si imaginatiei localnicilor. Asa cum era de asteptat, teoriile himalaiene sunt cele mai complete, ele dezvoltând trei subspecii de Yeti, si anume: Yeti vegetarianul, Yeti carnivorul si Yeti cel mic sau „poznasul”. In Canada si SUA, Yeti poarta denumirea de „Cel cu piciorul mare” (Big Foot). Urmele adânci lasate in zapada nu sunt ale unui om, dar nici ale unei maimute uriase. In Rusia, Yeti poarta numele de „Alma”.
Sedus si abandonat? E suficient sa fi citit doar doua „tratate” despre OZN-uri si omuleti verzi – de exemplu „Farfuriile zburatoare, o chestiune serioasa”, de Frank Edwards, si „Ei sunt aici”, de Thimoty Good – ca sa dai dreptate, cam cu jumatate de gura, grupului de yetiologi care sustine ca „omul zapezilor” a colaborat cândva, poate si acum, cu extraterestrii-pamânteni. Sykee van Overmart, un olandez cumsecade specializat in taiatul firului in patru, si-a fundat teoria sa pe doua elemente de baza ale comportamentului si evolutiei lui Yeti, si anume:
1. Cum de se ascunde atât de abil de oameni, dar in acelasi timp se descurca de minune intr-un mediu natural ostil, in care domneste o iarna permanentizata si hrana este saracacioasa?
2. Cum de s-au dezvoltat trei varietati ale lui Yeti, si asta tocmai in cea mai putin accesibila zona a planetei, Himalaia, acolo unde orice ascensiune e considerata o aventura pe viata si pe moarte? Grupul „Overmart” raspunde transant la ambele probleme. Singurii care ar fi putut sa-l captureze, sa-l analizeze si sa-l foloseasca in scopuri proprii sunt extraterestrii (ET) ce bântuie meleagurile Terrei. ET nu doresc sa creeze o contra-specie umana, ci una performanta pentru colonizarea unor planete cu alta clima, atmosfera etc. Utilizarea lor ca roboti umanoizi programati pentru anumite activitati strategice nu este deloc straina omului. Pe de alta parte, faptul ca exista trei varietati de Yeti – serpasii n-au de ce sa fabuleze, n-au nevoie de reclama sau de senzatii tari – l-a determinat pe Overmart sa concluzioneze ca, deocamdata, experimentele obscure ale omuletilor verzi au esuat, dar au generat acea diversitate. Comportamentul si morfologia diferita ale celor trei subspecii demonstreaza ca inca se bâjbâie in privinta gasirii unui cod genetic optim, ultraperformant, ca inca se lucreaza. Dar cum testele facute de ET nu trebuie descoperite de terrieni, oamenii-zapezii deveniti cobai sunt lasati in libertate si observati in continuare. Si asta cu conditia ca sa nu fie depistati, prinsi si analizati de oamenii de stiinta. In acest scop, un micro-cip implantat in craniu le poate dirija in totalitate comportamentul, conferindu-i o existenta linistita, departe de curiosi.
Nou grup de declasificare în Congresul SUA
Comisia pentru Supravegherea si Reforma Guvernului a Camerei SUA a anuntat înfiintarea...
Comentarii