Rapiti de OZN-uri

          Extraterestrii cei amabili
          
          Printre cazurile atipice de rapire prezentate de Preston Dennett în cartea sa: „Extraterrestrial Visitations” figureaza si cel al unui cuplu de pensionari.
          
          In 1995, lânga localitatea Sedona (Arizona), în timp ce William si Rose Shelhart conduceau automobilul pe o sosea izolata, au zarit o lumina care-i urmarea.

          Extraterestrii cei amabili
          
          Printre cazurile atipice de rapire prezentate de Preston Dennett în cartea sa: „Extraterrestrial Visitations” figureaza si cel al unui cuplu de pensionari.
          
          In 1995, lânga localitatea Sedona (Arizona), în timp ce William si Rose Shelhart conduceau automobilul pe o sosea izolata, au zarit o lumina care-i urmarea. La un moment dat lumina s-a marit si a aterizat pe câmp în dreptul masinii. Din acest moment nici unul dintre ei nu mai stia ce s-a întâmplat. Urmatorul lucru pe care si-l aminteau era ca – dupa mai multe ore – au ajuns cu masina în preajma unui hotel.
          Dându-si seama ca au suferit o „lacuna în timp” s-au decis sa se supuna regresiei hipnotice. În aceasta stare n-a iesit la iveala o „rapire” dupa tipicul obisnuit. Si-au amintit ca aratarile coborâte din vehicul i-au invitat, politicos, sa le viziteze nava. Fara nici o retinere cei doi au acceptat. Înfatisarea vizitatorilor era mai apropiata de cea a pamântenilor decât de a extraterestrilor. Aveau ochii ceva mai mari decât ai oamenilor dar în nici un caz enormi. Daca ar fi dorit, s-ar fi putut plimba pe strada fara sa atraga atentia. Rose spunea ca emanau o usoara aura albastra, ceea ce i-a indus, la nivel mental, sentimentul ca erau pasnici.
          Rose a fost surprinsa si de îmbracamintea lor, care semana cu uniformele soldatesti – un fel de salopete largi, încinse cu o centura. O alta surpriza a constituit-o interiorul navei. „Erau tot soiul de lumini, dar foarte putina aparatura din cele care exista pe avioanele noastre. Nu pareau sa aiba nevoie de prea multe lucruri. Ca si cum ar fi pus totul în miscare doar prin comenzi mintale. Erau doar niste luminite. Banuiesc ca pentru monitoare sau asa ceva”.
          Rose îsi mai amintea si alte detalii, între care unele legate de originea si intentiile vizitatorilor. William s-a dovedit mai greu de hipnotizat si nu tinea minte decât momentul în care au fost invitati sa viziteze nava. Dar el mai trecuse înainte si printr-o alta experienta, similara, mult mai neplacuta, asa ca a luat la cunostinta cu usurare faptul ca, de aceasta data, vizitatorii erau binevoitori.
          
          O vindecare stranie
          
          La câtva timp dupa întâmplarea de mai sus, William si Rose au avut o alta întâlnire în casa lor izolata din Hawaii, ceea ce le-a întarit convingerea ca vizitatorii erau interesati de nivelul lor de prosperitate. Primul indiciu a fost când, într-o dimineata William a descoperit pe încheietura mâinii drepte urma a trei rani de mici dimensiuni care prinsesera crusta, formând un triunghi perfect. Noaptea dormise pe o saltea cu apa, deci nu avea cum sa se zgârie. Sotia lui a fost singurul martor la aceasta întâmplare.
          William nu a reusit sa gaseasca nici o explicatie, pâna ce, peste doua saptamâni, incidentul s-a repetat. De data aceasta el a fost trezit noaptea de o raza de lumina orbitoare, care s-a stins dupa aproape un minut. În spatele casei, de unde venea lumina, era o adevarata jungla si ar fi fost imposibil ca o masina sa-si îndrepte farurile catre geamul dormitorului. Desi s-a gândit pentru moment sa se ridice sa vada ce anume se întâmpla, s-a simtit paralizat, incapabil sa priveasca spre dreapta sau spre stânga. Apoi, peste doar câteva secunde, în mod straniu, a adormit. Dimineata, când s-a trezit, si-a amintit imediat cele întâmplate, dar a vazut, pe încheietura mâinii drepte, din nou aceleasi rani – asezate într-un triunghi perfect – asa cum s-a convins imediat si sotia sa.
          William avea în momentul incidentului saizeci si sapte de ani. Lucrând multi ani ca postas, el a capatat un „sindrom de canal carpian”, care-i cauza dureri si deficiente functionale la mâna dreapta. De asemenea suferea de o degenerescenta a gleznei stângi. Toate tratamentele pe care le-a urmat ramasesera fara rezultat. Dupa incidentele descrise mai sus disfunctionalitatile au început sa cedeze, iar dupa scurt timp se considera 90% vindecat, capabil sa efectueze munci fizice la care înainte nici nu se mai gândea. „Nu-mi pasa daca oamenii se îndoiesc de aceasta explicatie. Eu stiu ce simt” – declara el.
          În urma acestor întâlniri William si Rose au capatat ei însisi daruri de vindecatori, situatie întâlnita si în cazul altor contactati.