In iulie 1947, generalul Nathan Twining, seful serviciilor tehnice ale Air Force, cu sediul la Wright Field (azi Wright-Patterson), a înaintat superiorilor sai un raport în care se afirma: „Farfuriile zburatoare nu sunt catusi de putin imaginare; ele nu se explica prin fenomene naturale rau interpretate. Ceva zboara cu adevarat…”. Au urmat alte documente cu afirmatii similare. Ca urmare, la la 22 ianuarie 1948, a fost lansata oficial în subordinea lui Twining, comisia de ancheta numita „Sign” cu sediul la baza Wright.
Au fost chemati sa participe consultanti din cele mai diferite domenii, între care si Dr. J. Allen Hynek, profesor de astronomie la Universitatea statului Ohio din Columbus. În martie 1948 proiectul dispunea de „peste 300 de rapoarte, care n-au fost publicate în presa, provenind de la persoane foarte competente”. Comisia „Sign” a redactat, la sfarsitul lunii septembrie 1948 un raport ultrasecret, în care nu se excludea ipoteza ca vehiculele observate sa fie nave extraterestre. Raportul a ajuns la generalul Hoyt S. Vanderberg, pe atunci sef al Statului Major.
Acesta a ordonat imediat ca materialul sa fie distrus, iar la 11 februarie 1949 toata comisia „Sign” a fost dizolvata. În ultimul sau raport, din februarie 1949, comisia „Sign” aprecia ca circa 20% din observatii nu pot fi explicate prin fenomene naturale ori obiecte artificiale cunoscute. În continuare, de semnalarile privind „aeronavele neconventionale” s-a ocupat o alta comisie, numita, „Grudge” (ranchiuna, pica), rebotezata în 1951 „Blue Book” (Cartea Albastra). Aceasta din urma va activa pana în 1969. Ea va aduna 12618 observatii, dintre care pentru 701 (deci peste 5%) nu s-au putut gasi nici un fel de explicatii.
Au existat în epoca suspiciuni serioase ca „Blue Book” era doar un paravan, cazurile mai delicate fiind deturnate în alta directie. Multi aviatori îsi aminteau ca în anii cincizeci au raportat, pe canalele oficiale, întalniri spectaculoase cu OZN-uri, dar aceste rapoarte nu s-au regasit în anexele proiectului Blue Book. S-a spus ca „rapoartele sensibile” puteau fi preluate de proiecte mult mai secrete, precum „Moon Dust” sau „Blue Fly”.
Capitanul Edward J. Ruppelt, seful proiectului Blue Book, a declarat mai tarziu ca CIA „a ordonat sa ascundem observatiile cand era posibil, iar cand un raport iesea la iveala, trebuia sa publicam rapid o explicatie, sa facem ceva care sa anihileze raportul si sa ridiculizam martorul, mai ales daca nu putem gasi un raspuns plauzibil. Trebuia sa ne discreditam chiar si propriii piloti”.
Proportiile secretomaniei care înconjura fenomenul OZN au fost relevate de o întamplare. Wilbert B. Smith, inginer, doctor în electronica, angajat al guvernului Canadei, era interesat de vehiculele cu sustentatie magnetica. Presupunand ca OZN-urile zboara astfel, s-a dus la Washington sa se informeze la prietenii sai din structura Pentagonului. În nota trimisa pe 21 noiembrie 1950 catre superiorii sai (nota desecretizata peste mai multi ani si azi binecunoscuta) el scria: OZN-urile constituie „subiectul clasificat la cel mai înalt grad de secret al guvernului Statelor Unite, la un nivel înca mai înalt decat bomba cu hidrogen […] farfuriile zburatoare exista […] modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus în acest sens un efort important, printr-un mic grup de cercetatori, sub conducerea doctorului Vannevar Bush […] problema este considerata de autoritati ca avand o extraordinara importanta”.
S-a aflat ulterior, din notitele lui Smith, ca el primise informatiile de la Robert I. Sarbacher, profesor de fizica la Universitatea Harvard. Acesta, cand Smith l-a întrebat asupra originii OZN-urilor, îi spusese ca „tot ce stim este ca nu le-am fabricat noi; originea lor este foarte probabil nepamanteana”. În privinta principiului de functionare a OZN-urilor, profesorul a recunoscut ca „n-am fost în stare sa reproducem performantele lor”.
Mult mai tarziu, în 1983, Sarbacher va raspunde în scris unor investigatori OZN: „Eu personal nu am avut relatii cu cei implicati în operatiile de recuperare a farfuriilor zburatoare si nu cunosc datele acestor recuperari […] John von Neumann a fost fara îndoiala implicat. Vannevar Bush de asemenea si cred ca Robert Oppenheimer a fost si el. […] Doctorul [Wernher] von Braun trebuia sa fi fost si el invitat, ca si alte personalitati […] am primit unele rapoarte cat am lucrat la Pentagon, dar […] nu eram autorizat sa le scot din birou […] anumite materiale, presupuse ca provenind din discuri prabusite, erau extraordinar de usoare si, în acelasi timp, extraordinar de solide… (Va urma)
DAN D. FARCAS
Comentarii