Cea mai mare insula îndepartata de tarmuri a Marii Negre este Insula Serpilor, care pe plan politic, spiritual si strategic a avut un trecut încarcat, disputata fiind de mai multe puteri riverane. Din aceste motive si avand în vedere vechimea ei istorica, insula si-a schimbat în nenumarate randuri numele. Fata de micimea ei ca suprafata (17 ha), de lipsa bogatiilor naturale, acest interes, concretizat cateodata prin conflicte militare, pare la prima vedere paradoxal.
Voi arata ca din cea mai adanca vechime preponderent a fost aspectul spiritual prin prezenta acolo a templului lui Apollo, care activa Ia vedere prin vindecarile de suferinte ale oamenilor, vindecari pe care le producea înca din sec. VI î.Ch. Cu trecerea vremii acest aspect si-a slabit intensitatea, devenind preponderente aspectele politice, care le includ si pe cele strategice; în zilele noastre interesele economice au devenit preponderente prin descoperirea în zonele limitrofe ale unor mari rezerve de titei neexploatate.
Revenind la planul spiritual, respectiv la templul lui Apollo, se naste întrebarea legitima de ce acestui fiu al lui Zeus si Leto, deci una dintre cele mai mari divinitati ale mitologiei grecesti, i-a venit ideea sa faca un templu maret pe o insulita atat de îndepartata si greu accesibila cu atat mai mult cu cat el era nascut pe mareata insula Delos, iar în arhipelagul grecesc se afla sute de insule usor accesibile. Raspunsul nu poate veni decat din stiinta vechilor greci, care cunosteau ca planeta noastra, Geea, se comporta ca o fiinta vie care are puncte sensibile asa cum noi avem chakrele. Or, un asemenea punct sensibil este tocmai Insula Serpilor calitate careia i s-a verificat în acele timpuri temeinicia prin rezultate stabile de vindecare sufleteasca si trupeasca înregistrate acolo.
Geea are de fapt linii energetice formand o grila cu puncte sensibile la intersectia acestora. Si omul are evident, în corp, asa-zise meridiane energetice care, atunci cand se racordeaza dupa o anumita tehnologie cu liniile energetice ale pamantului, se creeaza conditii de vindecare ba chiar de comunicare cu alte planete. Unul din aceste puncte de racordare Om – Geea se afla în interiorul templului lui Apollo si tehnologia functionarii lui constituie secretul predictilor de acolo.
Odata cu daramarea templului, puterea punctului de racordare Om – Geea aparent a disparut, ea intrand în adormire. In zilele noastre, cand magnetismul planetar scade, în schimb crescandu-i frecventa vibratorie, este posibil ca sa revina puterea acestui punct, chiar daca ea s-ar manifesta în planurile fine într-o alta maniera decat cea terapeutica, individual, ca in illo tempore.
Gregg Braden, un mare initiat din Santa Fe, considera ca temple importante (precum cel din Insula Serpilor) sa fi fost dispozitive de mare forta menite a ne învata ceva despre noi însine, printr-o tehnologie exterioara, la vremea respectiva. Astazi însa ne este necesar sa recurgem la o tehnologie interioara pentru crearea unui templu înauntrul nostru, desi populatiile mari se îndreapta înca prin pelerinaj spre locuri sau spre temple sacre. Oricum ar fi templul lui Apollo, cladit pe un punct sensibil al Geei, a avut o importanta deosebita la vremea respectiva asupra unui areal extins, care a cuprins tara noastra, Grecia, Balcanii si o parte din Mediterana.
Este posibil sa aratam ca intelectualitatea noastra nu a sesizat aceasta importanta, nici macar în perioada cand insula ne-a apartinut. Insulei, în general, nu i s-a acordat grija deosebita prin cercetari arheologice sau etnologice sau macar prin excursii organizate sistematic. Singura exceptie, de altfel notabila, a fost facuta de genialul istoric Nicolae Densusianu, în marea sa opera „Dacia Preistorica”, din anul 1913.
Combinand rezultatele arheologice realizate de rusi cu ecoul postum, dar înca puternic în traditia populara romaneasca, el a repus în stralucire atat cat s-a mai putut acest centru spiritual. Incinta templului si mai ales subteranul insulei necercetat pana atunci nu au constituit obiectul unor preocupari arheologice în perioada de timp cat insula a fost în posesia noastra.
Valoarea deosebita a insulei, simtita de oamenii vremii care stiau de la antecesorii lor ceea ce în zilele noastre se numeste teoria Gaia, elaborata de James Lovelock si acceptata cu greu de-abia din anul 1995, s-a manifestat nu numai concret terapeutic, dar si ezoteric, invizibil. Este vorba despre asa-numita Geometrie Sacra folosita de antici si care constata ca la suprafata planetei locurile sacre sunt legate între ele fie de linii drepte, fie facand parte din figuri simbolice geometrice simple.
Aceste linii nu se confunda cu traseul curentilor telurici si nici cu liniile energetice care au dat puterea Insulei Serpilor. Ele sunt niste tipare dupa care Cosmosul a organizat alcatuirea de suprafata a Terrei putand fi considerate ca fac parte din corpul eteric al acesteia. Cine s-ar preocupa de acest subiect ar putea sa deseneze pe un planiglob o retea conica de asemenea axe, retea care ar avea varful în Insula Serpilor, respectiv în templul lui Apollo.
Razele retelei trec prin centre sacre dintr-un evantai de tari care se gasesc în bazinul Marii Negre. Tara noastra beneficiaza de asemenea axe. Este de mentionat cea mai importanta dintre ele respectiv linia latitudinii de 45s16’ care uneste insula cu Vf. Gugu din Muntii Godeanu, despre a carui importanta spirituala nu mai este cazul a se vorbi. Linia mai trece prin alte obiective importante: Varful Silegul Mare (1682 m) din Muntii Valcan, complexul rupestru de la Corbii de Piatra, orasul Campulung, sihastria Lespezi de langa Comarnic si orasul Braila (Pentru amanunte, a se vedea Almanahul Parapsihologic din anul 1996, editura Miracol).
De remarcat ca aceasta textura conica, ceva mai concreta însa, functioneaza si în ziua de astazi sub forma unei statii puternice de radiolocatie care controleaza tot ce misca aproximativ pe acelasi areal, adica pana la Gibraltar, statie amplasata pe insula. (Va urma)
DAN CORNELIU BRANEANU
Comentarii