Vesnicia zdrobitoare

  Acesta este numele Iadului, si nu singurul. Cea mai înfricosatoare proiectie a supliciului vesnic, prezenta nu doar în mileniile crestinismului, ci si la populatiile pagâne.
  Acesta este numele Iadului, si nu singurul. Cea mai înfricosatoare proiectie a supliciului vesnic, prezenta nu doar în mileniile crestinismului, ci si la populatiile pagâne. Putem spune ca multe dogme au disparut, multe s-au schimbat sau au stat la baza unor filozofii spirituale puternice, dar Iadul s-a dovedit si se dovedeste o permanenta, un loc neschimbator, un continuu al celei mai terorizante perspective care îl asteapta pe omul care a facut pact cu Satana si implicit cu Iadul…Ce este Iadul? Aceasta întrebare si-o pun toti crestinii. Si desi se raspunde acestei întrebari de câteva ori pe zi, totusi confuziile nu lipsesc nici din aceasta proiectie a chinurilor. În primul rând, conform exegezei teologice crestine prima particularitate a Iadului consta în absenta absoluta a vederii lui Dumnezeu. Condamnatii la Iad sunt lipsiti pentru totdeauna de vederea lui Dumnezeu, iar locul, material vorbind, în care e împaratia Iadului, este semnificat prin „ceva jos de tot”, subpamântean, infernal, un loc ascuns de vederea noastra, a oamenilor. Dar ceea ce pare sa se stie mai putin este despre destinatarii acelui loc. Cartile sfinte spun ca Iadul este locul în care erau tinute sufletele celor drepti, aceasta întâmplându-se înainte de venirea pe Pamânt a Mântuitorului. De aici si mentiunea biblica, despre coborârea lui Iisus în Iad si specificatia „Nu vei lasa sufletul meu pentru totdeauna în Iad” (Ps.15,10).Existenta lui Dumnezeu confirma prezenta Iadului
       Confuzia înca prezenta la numerosi crestini rezida în morala crestina asociata cu un justitiarism terestru. Se crede ca de vreme ce Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, iar Iadul este prin el însusi anti-iubire si anti-morala, de ce Divinitatea îl tolereaza? Exegeza crestina spune limpede ca Iadul este o consecinta logica a existentei lui Dumnezeu, deoarece dreptatea sacra, dumnezeiasca nu poate lasa faptele pacatosilor si pe pacatosi nepedepsiti. Aceasta dialectica este mai greu de înteles pentru omul pur, sanctificat prin credinta si care nu admite raul suprem – Iad, în prezenta superioara si atotputernica a dumne-zeirii…Pedepsele Un folclor al supliciilor prefigurate în Iad a înmultit procedurile si mijloacele de chinuire într-atât, încât practic nici nu le mai putem da de capat. De fapt pedepsele de care sufera pacatosul în Iad sunt pur si simplu de doua feluri: pedeapsa vederii si pedeapsa simturilor. Prima pedeapsa am mai amintit-o, fiind aceea a neputintei absolute de a-L vedea pe Dumnezeu. Este o pedeapsa deosebit de cruda, de neîndurat si de neimaginat de catre om. Starea (realitatea) sufletului nu poate exista în fericire decât stiindu-se aproape de Dumnezeu, Dumnezeu vazut si simtit aproape. Mentiunea biblica despre respingerea de catre Dumnezeu a pacatosului este clara: „Du-te de la Mine, blestematule, retrage-te de la Mine”! Exista în context si o mentiune cu caracter social, care spune ca un mare chin este pentru cei bogati sau dispretuitori de oameni de a vedea în locul fericirii pe cei pe care pe pamânt i-au chinuit! Pedeapsa simturilor este prefigurata aproape fizic, material, deoarece descrierea se refera la un foc care arde continuu, care nu se va stinge niciodata, menirea acestui foc fiind, evident, chinuirea pacatosilor în flacari. Despre pacatosi, Iisus spune: „Toti vor fi ca si sarati cu foc”.
       Cele doua directii pe care le are sufletul în vesnicie sunt stabilite fara nici o abatere de la valoarea si sensul lor. O directie este aceea a Iadului si a chinurilor vesnice, nuantate, totusi, în functie de gravitatea pacatelor, a doua este aceea a fericirii vesnice. Interesanta este în acest sens mentiunea Sfântului Ioan Gura de Aur si surprinzatoare: „Iadul este la marginea cerurilor”. De ce-i surprinzatoare? Pentru ca se face aluzie la o realitate cosmica si nu doar terestra. Ce poate sa însemne „marginea cerurilor”? Evident, o întindere cosmica lipsita de binefacerile creatiei dumnezeiesti, o alta realitate materiala, în care sufletul nu întâlneste decât cruzimea acelei realitati. În fine, destinul post-mortem al omului este pecetluit bipolar. Iar cele patru sfârsituri ale omului sunt: Moartea, Judecata, Raiul si Iadul!