Calatori îndepartati ai Cosmosului

          Cât de departe se afla ET?
          
          Cautarea continua
          
          În 2015, ESA – Agentia Spatiala Europeana – va lansa sonda spatiala Darwin, de fapt o adevarata flotila de 8 sateliti, având drept misiune identificarea unor planete asemanatoare Pamântului, capabile deci sa ofere conditii pentru existenta vietii. Folosind tehnologii supersofisticate, ea ofera de pe acum speranta ca în curând discutiile si controversele de pâna acum privind posibilitatea de principiu a vietii si civilizatiilor extraterestre sa se poata purta pe un fond de date si informatii superioare celor de astazi.

          Cât de departe se afla ET?
          
          Cautarea continua
          
          În 2015, ESA – Agentia Spatiala Europeana – va lansa sonda spatiala Darwin, de fapt o adevarata flotila de 8 sateliti, având drept misiune identificarea unor planete asemanatoare Pamântului, capabile deci sa ofere conditii pentru existenta vietii. Folosind tehnologii supersofisticate, ea ofera de pe acum speranta ca în curând discutiile si controversele de pâna acum privind posibilitatea de principiu a vietii si civilizatiilor extraterestre sa se poata purta pe un fond de date si informatii superioare celor de astazi.
          Dar: exista într-adevar în Cosmos lumi-partenere, „îmbracând” poate forme de viata cu totul diferite de ceea ce ne putem noi imagina la ora actuala? Cei mai înfocati partizani ai ipotezei ET au ajuns, dupa cum semnala recent revista New Scientist, sa imagineze un fel de… precursor al „traducatorului universal” tip Star Trek, trimitând si încercând apoi sa decodifice mesaje în care, în mod voit, au amestecat din start 10% zgomot. Aceasta pentru a ne putea forma o imagine asupra modului în care un ET ar putea receptiona si considera un mesaj deformat, primit dintr-o sursa relativ nesigura. Sau, de ce nu, pentru a vedea noi însine cum ar reveni un asemenea mesaj pe Pamânt dupa o excursie cosmica mai mult sau mai putin îndelungata.
          Dupa mai mult de patru decenii de la primele încercari ale lui Frank Drake, momentul când s-ar putea sa avem primele informatii decisive pare mai aproape ca oricând.
          
          Frank Drake îsi aminteste
          
          Dupa cum îsi aminteste însusi Frank Drake, el este cel care a prezentat aceasta ecuatie înca din 1961, ca un fel de „agenda” în timpul unor discutii la Observatorul din Virgina de Vest, unde se desfasura Proiectul Ozma. Intentia a fost sa strânga într-o ecuatie cât mai simpla cam tot ce se putea considera factor relevant privind posibilii „parteneri extraterestri inteligenti”. În functie de alegerea numerica pentru factorii sai, ecuatia Drake poate da rezultate extrem de diferite. Nu trebuie sa uitam totusi ca numai în galaxia noastra avem aproximativ 400 miliarde de stele si ca aproximativ jumatate din ele sunt „sori” capabili sa dezvolte sisteme planetare! Asa ca… cercetarile si cautarea continua.
          Întrebat, nu cu mult timp în urma, daca este optimist privind existenta vietii în Univers, Frank Drake spunea ca de fapt nu suntem „chiar atât de speciali” si ca are convingerea ca viata nu este o „aparitie” chiar atât de extraordinara în Univers, desi gasirea ei ar putea fi un lucru extrem de dificil. Optimism? Da, spune tot el, în primul rând pentru ca instalatiile si instrumentele folosite astazi sunt de mii de miliarde de ori (!) mai sensibile decât cele disponibile acum 40 de ani! Întrebarea cea mai acuta care se pune astazi este…
          
          Cât de departe pot fi ei?
          
          Adica, cei mai apropiati posibili parteneri ET? Estimarea lui Carl Sagan pentru numarul posibil de civilizatii extraterestre a fost de 1000000, ceea ce ar însemna o medie de 100 de ani-lumina distanta pâna la cele mai apropiate civilizatii. Estimarea lui Drake a fost de numai 10000 în Galaxia noastra, ceea ce înseamna distante de 500-1000 de ani-lumina. Oricum, cam 1% din diametrul Galaxiei! Daca socotim comunicarile ca având loc cu viteza luminii, ar mai fi nevoie de înca 200 de ani pentru a primi primele raspunsuri la semnalele transmise de noi, în ipoteza ca replica va fi imediata. Mult? Putin? La scara istorica nu prea înseamna nimic…
          Oricum, schimbarile radicale pe care le-au adus noile instrumente de observare si „iesirea” în acest scop în spatiul cosmic, ne-au adus în ultimii 6 ani, peste 70 de planete extra-solare, posibili candidati la existenta vietii! Iar telescopul Kepler, unul din „urmasii” lui Hubble, care va monitoriza începând din 2006 peste 100000 de stele apropiate de noi, va schimba probabil înca si mai dramatic imaginea noastra despre Cosmos. Pentru ca el va reusi ceea ce Hubble nu poate: observarea exo-planetelor de dimensiunea Pamântului.
          
          Visând cu ochii deschisi
          
          La sfârsitul primei decade a noului mileniu va intra în functiune TPF – Terrestrial Planet Finder. Un nou telescop spatial, folosind tehnici cu totul speciale pentru a „scapa” de lumina prea puternica a stelei-Soare, care face ca problema observarii exo-planetelor sa fie asemanatoare, cum se spune pe site-ul Web al ESA, „cu problema observarii la o distanta de 1000 km a luminii unei lumânari aflate lânga un far.” Efortul va fi urias, rezultatul va fi pe masura. Pentru ca din analiza acestei slabe lumini care ne vine de la planetele ce se rotesc în jurul unor Sori asemanatori, poate, cu Soarele nostru, vom putea avea informatii fundamentale despre substantele chimice din atmosfera planetei respective. Si aici s-ar putea sa identificam pentru prima oara „semnatura” vietii. A unei vieti, a unor inteligente, care este foarte posibil sa nu aiba nici un fel de legatura cu ceea ce cunoastem noi pe Terra!
          La sfârsitul anilor 2020 un telescop spatial va fi lansat în spatiul interstelar. Va reusi el sa ne aduca primele raspunsuri? De exemplu la întrebarea lui Mario Livio si Charles Lineweaver, de la Universitatea din Sydney: am venit noi, oamenii, prea târziu sau prea devreme la „spectacolul cosmic”? Pentru ca, sustin ei, viata extraterestra inteligenta s-ar putea sa fie o experienta relativ recenta a Universului, de vreme ce primele forme de viata bazate pe carbon nu depasesc 3 milioane de ani! Oricum, omul se pare ca va scapa într-un viitor foarte apropiat de „teama” aceasta pe care i-o aduce „singuratatea cosmica” în care se simte atât de izolat. Desi s-ar putea ca acei „calatori îndepartati” la care visam uneori, marturisit sau nu, cu ochii închisi sau deschisi, sa fim, de fapt, chiar noi…