Istoria în note zilnice

          Nu cu foarte mult timp în urma, mai exact la sfârsitul anului 2001, piata româneasca de carte s-a îmbogatit cu o noua tiparitura: e vorba despre jurnalul politicianului Ion Ratiu, intitulata de catre editori „Tirania majoritatii”. Primul volum din jurnalul sau s-a numit „În fine, acasa” si a aparut la editura „Univers” de-abia în 1999 (cuprindea însemnarile din perioada decembrie 1989-decembrie 1990), fiind urmat în 2001 de al doilea volum intitulat „Din zilele unei democratii originale” (ianuarie-decembrie 1991) si de „Istoria unei candidaturi deturnate” (ianuarie-decembrie 1992), aparut în acelasi an.

          Nu cu foarte mult timp în urma, mai exact la sfârsitul anului 2001, piata româneasca de carte s-a îmbogatit cu o noua tiparitura: e vorba despre jurnalul politicianului Ion Ratiu, intitulata de catre editori „Tirania majoritatii”. Primul volum din jurnalul sau s-a numit „În fine, acasa” si a aparut la editura „Univers” de-abia în 1999 (cuprindea însemnarile din perioada decembrie 1989-decembrie 1990), fiind urmat în 2001 de al doilea volum intitulat „Din zilele unei democratii originale” (ianuarie-decembrie 1991) si de „Istoria unei candidaturi deturnate” (ianuarie-decembrie 1992), aparut în acelasi an. „Tirania majoritatii” este deci al patrulea volum din jurnal si cuprinde istoria anului 1993. „Un an, s-ar putea spune, de rutina al tinerei democratii românesti. Fara evenimente electorale, fara descinderi mineresti” spune într-un „cuvânt înainte” Nicolae Ratiu. Totusi, citind jurnalul lui Ion Ratiu, politicienii de atunci, cei aflati în opozitie, pareau ca se agita destul de mult pentru atingerea telului asteptat de aproape 50 de ani, si anume preluarea puterii. Lucruri interesante pot fi descoperite în notele lui Ion Ratiu, dar si pareri politice depasite de situatii, aprecieri care par astazi comice. Iata la început de ianuarie o observatie corecta: „ideea clara ca noi, Conventia, am pierdut alegerile si ca impresia ce am lasat în Occident este dezastruoasa. Am ales ca portdrapel pe un mic comunist, împotriva unui mare comunist. Nimic mai ridicol! si n-am ocolit sa afirm ca cei care au blocat alegerea mea au fost Coposu, Doina Cornea, Ana Blandiana, Ticu Dumitrescu”. Idei care la vremea respectiva nu prea apareau în presa. Citind jurnalul, observam un Ion Ratiu cu pareri mereu în contra celor cu idei putine dar fixe, un politician lucid care nu se lasa îmbatat cu apa rece si care nici nu înghite gogosile nemestecate. Evidenta în acest volum este si nepotrivirea de caracter, dar si politica, între omul venit de la Londra si Corneliu Coposu instalat în fruntea PNTCD, alintat cu numele de „Seniorul”. Nu de putine ori în Jurnal, Ion Ratiu îl aseaza acolo unde îi era locul si nu acolo unde îl puneau acolitii. „Ma întreb daca e bine sa-l tolerez si pe Coposu în acest rol. Si apoi povestea cu doctoratul lui în Dreptul Canonic. Unde si l-a luat? Dupa unii, nu si-a luat nici macar licenta în drept” si „Coposu e un adevarat dezastru cu tactica lui”. Considerat drept omul care i-a blocat ascensiunea în partid, Coposu are parte de cele mai sarcastice observatii din partea lui Ion Ratiu. Si, de fapt, nu numai el. Exista în carte, însa, si destule afirmatii care, astazi, dupa 9 ani de la întâmplari, par de-a dreptul ridicole. „Da, guvernul Vacaroiu va putea sa cada si e posibila o apropiere Iliescu-Roman” (februarie 1993). Caderea guvernului Vacaroiu s-a petrecut de-abia în 1996, iar despre posibila apropiere, ea nu s-a realizat niciodata pâna azi. La capitolul vise poate fi reprodusa si aceasta însemnare: „Apoi n-am intrat în guvern, când Iliescu avea absoluta nevoie de noi, imediat dupa alegeri (din 1992 s.a.). Atunci puteam obtine portofolii importante si, daca politica urmata nu ne-ar fi convenit, ne-am fi putut da demisia în masa, în vazul lumii întregi”. Lumea, cum se stie, a fost scutita de acest spectacol grandios, un guvern de uniune nationala nedevenind realitate niciodata. Problema guvernului de uniune nationala era probabil alimentata din afara, caci iata ce scrie Ion Ratiu în 25 febriarie: „Ma primeste ambasadorul SUA, Davis, în loja lui (de la Ateneul Român, s.a.)…Iliescu nu mai are nici o intentie sa faca un guvern de coalitie, îi spun. El: He will have to („Va fi obligat sa-l faca”, trad.mea). Poate Davis stie ceva ce eu nu stiu”. Cu siguranta nu stia, dar politicienii opozitiei de atunci îi acordau prea mult credit. Voi reveni saptamâna viitoare cu câteva observatii interesante din jurnalul lui Ion Ratiu, „Tirania majoritatii”.