Acreditând ipoteza existentei unei civilizatii extraterestre cu mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decât cea terestra, oamenii de stiinta si-au pus, printre altele, problema genezei, evolutiei si a structurii morfologice a omuletilor verzi. Studiile efectuate sunt bazate pe o logica probabilistica ce face abstractie de marturiile zecilor de mii de pamânteni care pretind ca au dat nas în nas cu extraterestrii.
Acreditând ipoteza existentei unei civilizatii extraterestre cu mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decât cea terestra, oamenii de stiinta si-au pus, printre altele, problema genezei, evolutiei si a structurii morfologice a omuletilor verzi. Studiile efectuate sunt bazate pe o logica probabilistica ce face abstractie de marturiile zecilor de mii de pamânteni care pretind ca au dat nas în nas cu extraterestrii.
La început o fi fost … carbonul
În viziunea lui André Brack, exobiolog la Centrul de biofizica moleculara din Orléans, punctul de plecare în ancheta efectuata asupra unui posibil extraterestru îl constituie suportul material din care acesta e construit. În primul rând, o fiinta vie presupune existenta unui corp solid si nu a unuia lichid sau gazos, cu o structura instabila. Având în vedere faptul ca legile naturii sunt aceleasi în Univers, structura chimica a acestei forme de viata ar fi, probabil, fondata pe chimia carbonului, un element foarte raspândit în Univers, cele patru legaturi ale sale permitând dezvoltarea unor structuri complexe si variate. Un concurent al carbonului ar putea fi siliciul care are proprietati asemanatoare, dar legaturile dintre atomii sai sunt prea puternice, structurile mai stabile si mai rigide, determinând evolutia unor forme de viata rudimentare. Ar mai fi posibila viata bazata pe bor sau germaniu dar aceste elemente sunt prea sarace în Univers. Sa presupunem, asadar, ca forma de viata a extraterestrului nostru e cladita pe carbon.
Uriasi sau pitici?
Talia sa poate fi variabila întrucât depinde, în special, de marimea planetei din care descinde, mai precis de puterea gravitationala. Cu cât gravitatia e mai mare cu atât talia extraterestrului e mai importanta.
Si acum sa vedem ce iese?
Ce-i lipseste extraterestrului nostru virtual pentru a evolua? O fiinta vie trebuie sa se alimenteze, sa se autoregleze, sa se reproduca. Reproducerea presupune mai multe strategii. Una dintre ele ar fi clonarea, reproducerea identica a unui organism viu, extrem de prolifica pe termen scurt. Pe termen lung însa specia ar avea de suferit întrucât capacitatile de evolutie sunt limitate. Asadar, extraterestrul nostru nu va folosi aceasta strategie. Hermafrodit sau sexuat, el are tot interesul sa se reproduca de mai multe ori pentru a-si asigura amestecul genetic. În acest scop el ar dispune de un organ specific, aflat într-un loc protejat de corp. Pentru a se alimenta i-ar fi suficient sa foloseasca o sursa de energie, având la dispozitie o larga paleta de optiune. Energia poate fi de sorginte electromagnetica, produsa în urma unui proces de fotosinteza; chimica, produsa în urma digestiei sau nucleara. Un cablaj intern ar avea misiunea de a o redistribui ansamblului de organe, evacuând, în final, reziduurile. Bineînteles ca îi sunt indispensabile organele cu ajutorul carora poate apuca un obiect, poate construi, poate desena. Numarul lor poate fi variabil iar articulatiile care le vor asigura o buna maniabilitate, vor fi multiple. Pentru a interactiona cu mediul, extraterestrul are nevoie de organe senzoriale. O sursa bogata de informatii o constituie radiatiile luminoase reflectate de obiecte. Pentru a le percepe, eroul nostru are nevoie de un organ vizual care sa capteze lumina. Asemenea albinelor, el poate polariza lumina pentru a se orienta în spatiu. Vor urma fireste, si celelalte organe senzoriale care pot fi captatori sonori, chimici, tactili, magnetici sau radar. Ele sunt dispuse în asa fel încât sa optimizeze modul de receptie a tuturor stimulilor exteriori. Ansamblul informatiilor e centralizat de creier pentru a înlesni analiza lor. Cu ajutorul acestor organe sunt create sisteme de comunicare foarte variate (unde sonore sau luminoase, emisii chimice etc.) care îi pot permite extraterestrului insertia în viata sociala.
Pâna la urma, tot o „copie” a omului?
O specie extraterestra evoluata ar avea, probabil, o schema functionala asemanatoare fiintelor umane, rezultata în urma unei evolutii care, în linii mari, e marcata de aceleasi jaloane „terestre”: hazard, mutatii aleatorii, selectie naturala etc. Exobiologii americani, Karl Sagan si Francis Drake au ajuns la concluzia ca selectia naturala (pe Pamânt) genereaza fenomenul de convergenta a formelor, lucru atestat de altfel printr-un numitor comun al diferitelor specii. Este vorba de ochi, ale caror forme si structura sunt similare. În opinia celor doi specialisti, aceasta convergenta a formelor ar putea antrena, pe orice planeta locuita, aparitia unei specii inteligente, relativ apropiata de specia umana chiar daca acest lucru se produce pe alte cai biologice.
Dând dovada de lipsa de imaginatie, oamenii îsi închipuie ca extraterestrii tot un fel de „omuleti” ar fi, chiar daca verzi. La aceasta „imagine” a contribuit mult cinematografia americana. Dar pâna la un portret real, va mai trece un timp…
„Carnea” din seminte de floarea-soarelui
Un deseu banal din industria uleiului se transforma într-un burger vegan care...
Comentarii