Anchetele politistilor derulate intr-o incapere dezolanta, cu o masa si doua scaune, ne sunt familiare. Aproape in fiecare film politist apare scena interogatoriului in care suspectul e supus intimidarii. Mijloacele de a-l convinge sa-si marturiseasca faptele sunt diverse. Depind de epoca, de tara, de miza, de atitudinea politistilor. Uneori se recurge la tortura, in special fizica, dar de cele mai multe ori, pentru a se pune in evidenta drepturile omului si fair-play-ul politistilor se procedeaza la tehnici „blande” de convingere. In unele cazuri, suspectul nu e vinovat. Dar tehnicile „blande” ale politistilor il pot convinge sa recunoasca fapte pe care nu le-a comis.
Totul e relativ: chiar si nevinovatia
Septembrie 1986, Montigny (Franta). E ora 1730 cand Alexandre si Cyril, doi baieti de 8 ani, se indreapta cu bicicletele spre calea ferata. E ora 1900 si nu s-au intors acasa. Parintii, nelinistiti, suna la politie. Pompierii si jandarmii incep cautarile si ii gasesc pe copii morti. Ucisi cu lovituri de petre. O moarte terifianta.
Un an mai tarziu apare si un suspect: Patrick Dils, un roscovan de 16 ani care isi marturiseste crima in aprilie. Populatia din Montigny isi topeste revolta intr-un sentiment de usurare. In sfarsit, vinovatul a fost prins. O luna mai tarziu, acesta sustine ca nu i-a ucis pe copii. Prea tarziu. Toata lumea e convinsa de contrariu. E condamnat la inchisoare pe viata, petrecand doar 15 ani in puscarie inainte de a fi recunoscut nevinovat in 2002, dupa 3 procese. Asadar, ne intrebam: daca e nevinovat, de ce si-a marturisit crima? Nimeni n-ar fi facut-o. Nimeni? Lucrurile nu stau chiar asa.
In SUA, mai multe studii au aratat ca 15-20% dintre detinuti au fost fortati sa marturiseasca o culpa de care nu erau responsabili. In aceasta tara miza e uriasa: daca te declari vinovat in cazul unei crime poti ajunge usor la scaunul electric. Cum e posibil atunci ca unii suspecti sa-si asume fapte pe care nu le-au comis? Raspunsul: pentru ca cedeaza in fata tehnicilor folosite de politisti pentru a obtine marturisiri. In special prin o tortura psihologica, folosita frecvent: camera in care subiectul e izolat e mica, goala, fara ferestre, fara ceas pe perete, fara telefon, silentioasa… Nimic nu-i distrage atentia suspectului care se concentreaza asupra aceluiasi film: rememoreaza momentul arestarii, politistul care se indreapta spre el pentru a-i pune catusele. Incetul cu incetul, e cuprins de angoasa. Se intreaba cat va dura totul stiind ca lucrurile se vor complica. Anchetatorii nu-l vor menaja. Mai ales daca sunt convinsi de vinovatia sa.
Interogatoriu infernal
In unele cazuri n-au nevoie de foarte mult timp pentru a-l convinge. Suspectul e asaltat cu intrebari preliminarii de genul: „Iti bati joc de noi? Transpiri, ai? Esti lac de sudoare. Aha, te uiti in jos cand te intreb ceva? Ce ne ascunzi? Te macina vinovatia.” Stresul in fata politistilor creste progresiv dupa cateva ore. Urmeaza cea de-a doua avalansa de intrebari care tintesc inducerea fricii: „O sa iei pe putin 20 de ani! Inceteaza sa negi totul, canalie! Avem amprentele tale. Esti terminat. Inceteaza cu minciunile! Avem un martor.” Intrebari care se repeta de zeci de ori. Uneori, suspectul e lasat o zi sau doua, singur, fara a i se da voie sa doarma. In aceste conditii mentalul cedeaza pe fondul stresului, fricii si a epuizarii fizice. Si esti tentat sa marturisesti.
Terorizati de tasta Alt
La Wiliams College din New York, au fost reuniti 79 de studenti pentru a participa la un test. Oficial, era vorba de evaluarea vitezei lor de a scrie pe tastatura unui calculator. Au fost avertizati sa nu atinga tasta Alt pentru ca programul informatic va fi distrus cu toate datele experimentului. In realitate, calculatorul a fost programat ca sa se opreasca singur la mijlocul testului. In acest moment, cercetatorii acuza cobaiul ca a apasat pe tasta interzisa, cerandu-i sa semneze o hartie prin care recunoaste ca a facut greseala cu pricina. Surpriza e totala: in 69% dintre cazuri, studentii accepta, recunoscand un lucru pe care nu l-au facut.
Procentul e urias. Cercetatorii cunosc insa foarte bine resorturile falselor marturisiri. Mai intai, e vorba de indoiala, apoi de falsa marturisire.
Au fost studiate efectele de la un cobai la altul. Pentru a genera indoiala, cobaiul e pus sa bata la calculator in ritmul unui metronom; fie lent, fie foarte repede. Cand tempoul e lent, studentii au timp sa atinga tastele cu precizie. Cand tempoul e rapid, sunt stresati din cauza riscului de a gresi. Sunt convinsi ca e foarte posibil sa atinga tasta Alt. 35% dintre ei au declarat ca, in varianta tempo lent, e posibil sa fi atins tasta, iar 65%, in varianta tempo rapid. Procentul creste in momentul in care un martor fals care ii monitorizeaza, intervine, declarand ca tasta a fost atinsa.
La inceput, studentul neaga ca ar fi apasat pe tasta „neagra”. Dar imediat se face recurs la cel de-al doilea argument. „Dar, ati vazut bine, programul nu mai functioneaza. Totul a fost sters”. In fata faptului implinit si a interventiei martorului, studentul e pe cale de a ceda. Printre cei care semneaza, unii sunt convinsi ca nu a comis eroarea. Altii insa se lasa convinsi. Interesant e si faptul ca in 35% din cazuri, cobaii care isi marturisesc greseala inventeaza tot felul de detalii pentru a explica cum au ajuns sa atinga tasta interzisa. Intre o astfel de marturisire si cea legata de o crima e o diferenta ca de la cer la pamant. In comisariatul de politie stresul e infinit mai mare.
Tineri si influentabili
Sa revenim la suspectul de cele doua crime. E incoltit de politisti in camera de interogatoriu. Unul dintre ei i se adreseaza pe un ton ridicat: „Hai, spune adevarul. Sa ne imaginam ca ai in fata biciclistii. Sa presupunem ca faci gesturi caraghioase si-si bat joc de tine. Iti sare tandara si arunci cu o piatra spre ei pentru a-i intimida, dar, din nefericire, ranesti unul dintre pusti. Acesta cade la pamant. Esti panicat si arunci o alta piatra lovindu-l pe celalalt.” O noapte intreaga suspectul e bombardat cu acest scenariu si cu acuzatii dure. Acesta cedeaza in cele din urma pentru a coopera cu politistii si pentru a se intoarce cat mai repede acasa. E cea de-a treia intrevedere cu acestia. A fost convocat in octombrie, decembrie si de fiecare data a fost eliberat din lipsa de probe. E convins ca se va intoarce si acum acasa si ca isi va dovedi nevinovatia mai tarziu.
Filmul anchetei
Ce-i de facut pentru a se evita erorile judiciare? O solutie ar fi sa se filmeze interogatoriile. O practica existenta in mai multe tari. Unele filmari sunt insa partiale si discriminatorii, fiind evitate momentele in care suspectul plange, cedeaza nervos. Problema, in opinia unor psihologi se afla in alta parte. Politistii trebuie convinsi de faptul ca tehnica lor de interogatoriu poate mistifica datele. Pentru ca, odata ce vina a fost marturisita prin mijloace de intimidare, juratii vor fi, in general, convinsi de culpabilitatea suspectului, dincolo de probe. Dupa multi ani de detentie, Patrick Dils a fost eliberat din lipsa de probe. Pare incredibil, dar justitia poate functiona si in acest mod aberant.
DORIN MARAN
Comentarii