Stiinta incearca sa faca lumina in zonele cele mai profunde ale realitatii actuale sau istorice. Exista inca multe zone albe, in care n-au fost gasite toate raspunsurile plauzibile. Deseori, arheologia este cea care vine sa umple acest hiatus.
Plasata discret in Piazza Venezia din Roma, la doar o aruncatura de bat de una dintre cele mai aglomerate strazi ale orasului, biserica Santi Apostoli (Sfintii Apostoli) este renumita pentru comorile pe care le pastreaza si le protejeaza. Pe langa faptul ca a gazduit o vreme mormantul lui Michelangelo, biserica a adapostit, inca din anul 556, moaste de o importanta deosebita pentru Biserica Catolica: ramasitele a doi dintre contemporanii lui Iisus, si anume Sfantul Filip si Sfantul Iacob, acesta din urma considerandu-se ca a fost fratele lui Iisus.
O analiza mai atenta
Un studiu din luna februarie vine sa arunce o noua lumina asupra acestui subiect legat de relicva Sfantului Iacob aflata in biserica Sfintii Apostoli din Roma, informeaza TheConversation. Autorii acestui studiu publicat in Heritage Science, au analizat fragmentul de os care ar fi apartinut Sfantului Iacob, datandu-l cu ajutorul mai multor tehnici, cea cu carbon radioactiv, prin termoluminiscenta, prin separarea cromatografica a gazelor dar si prin alte metode spectrografice.
Toate datele au condus la concluzia ca osul femural al Sfantului Iacob apartine cuiva care a trait intre anii 214 si 340 e.n., ceea ce dovedeste faptul ca acesta nu putea fi o ramasita a Sfantului Iacob.
Misterul transportului de moaste
Dar povestea osului Sfantului Iacob aflat in Biserica Sfintii Apostoli de mai bine de un mileniu si jumatate, nu se opreste aici.
Pentru ca, dincolo de faptul ca „relicva” este foarte veche si ca apartine unei persoane decedata cu cateva sute de ani dupa evenimentele descrise in Noul Testament, adusa de undeva din Orientul Mijlociu, ramane istoria fascinanta a mormintelor jefuite, a oaselor de sfinti si mutarea relicvelor de sfinti dintr-un imperiu antic intr-altul. Si aici, arheologia isi uneste eforturile cu istoria pentru a oferi cele mai plauzibile date.
Cand e vorba despre Roma antica, se stie ca familiile comemorau zilele de nastere ale stramosilor lor organizand discrete mese festive la mormintele lor. Acest obicei a fost preluat mai tarziu de primii crestini, care s-au adunat in jurul mormintelor sfintilor lor in zilele lor de nume. Dar a aparut o problema. Pe masura ce crestinismul a devenit tot mai dominant, mormintele sfintilor s-au supraaglomerat.
In plus, mormintele erau adesea situate in afara zidurilor orasului, ceea ce facea sarbatoririle potential riscante. Intr-un efort de a le face mai sigure si mai accesibile, Biserica a hotarat ca ramasitele sfintilor sa fie exhumate si transferate in biserici intr-un proces numit de translatie.
Mutarea ramasitelor sfintilor in biserici a devenit din ce in ce mai frecventa in secolul al IV-lea. Prima mutare cunoscuta a fost cea a Sfantului Babila din anul 354 e.n., care a fost mutat dintr-un cimitir din afara orasului antic Antiohia (langa orasul turcesc de azi Antakya) intr-o biserica bizantina construita special pentru acest eveniment. Ceea ce a urmat a fost un adevarat boom al exhumarilor: Sfantul Timoteu, Sfantul Andrei si Sfantul Luca. Toti au fost mutati in bisericile din Constantinopol (astazi Istanbul) in anul urmator.
Cum mutarile s-au inmultit, trupurile de sfinti erau transportate pe mare sau pe jos, de la morminte in cripte bisericesti au aparut si problemele legate de furturi, de transporturi ilicite, motiv pentru care Biserica acelor vremuri a fost nevoita si sa emita decrete care sa stopeze neregulile.
Mutarea oaselor sfinte a avut o destinatie precisa: din Orientul Mijlociu, unde sfintii murisera, spre centrul Romei, sediul bisericii romano-catolice.
Istoricii presupun ca ramasitele Sfantului Filip si ale Sfantului Iacob au fost prinse in aceasta frenezie a mutarilor. In mod surprinzator, scheletele sunt incomplete, doar niste fragmente de tibie, femur si picior mumificat. Tibia si piciorul sunt atribuite Sfantului Filip, care a fost unul dintre cei doisprezece apostoli originari, si despre care s-a spus ca a fost prezent la „hranirea miraculoasa a celor 5.000”. (Cand Iisus si-a ridicat ochii si a vazut o multime mare venind spre el, i-a spus lui Filip: „De unde sa cumparam paine pentru ca acesti oameni sa manance?”.)
Iar in privinta femurului, se spunea ca apartine Sfantului Iacob, o figura enigmatica din Noul Testament. Sfantul Pavel il numeste „stalpul” primei biserici crestine din Ierusalim. Aceasta pozitie a si dus la moartea sa, dupa cum sustine istoricul iudeo-roman Iosif Flavius (30-100), dupa ce marele preot evreu Ananus l-a ucis cu pietre in anul 70.
O moarte care este descrisa si intr-un manuscris datand de la sfarsitul secolului al X-lea sau inceputul secolului al XI-lea. Pavel il descrie, de asemenea, pe Iacob drept „fratele Domnului”, ceea ce pare sa contrazica in mod direct dogma catolica privind virginitatea de-a lungul vietii Mariei. Asa ca au aparut si teorii speculative, cum ca Iacob era varul lui Iisus sau chiar fratele lui vitreg.
Un licar de cunoastere
Cercetatorii care au analizat fragmentul de femur de la Biserica Sfintii Apostoli sustin ca au descoperit urme de mercur incastrat adanc in porii si fisurile osului, un indiciu comun al tehnicii de mumificare din trecut. Dar au mai fost descoperite dovezi de imbalsamare sporadica si de-a lungul secolelor, chiar si urme de insecticid pe relicve, care au fost datate ca provenind din anii 1950. Este vorba, deci, de contaminari ale acestor relicve care au avut loc de-a lungul timpului si care au fost descoperite cu echipamente ale Unitatii de accelerare a carbonului radioactiv aflate la Universitatea din Oxford, Marea Britanie.
Echipa de cercetatori a mai descoperit urme de ulei de rapita, in timpul sapaturilor, la baza altarului original. In urma datarii cu carbon, s-a apreciat ca uleiul dateaza dintr-o perioada cuprinsa intre anii 267 si 539. Si cum Biserica Santi Apostoli a fost ridicata probabil in jurul anului 556, reiese ca acest ulei este mai vechi decat biserica in sine, el ar proveni din timpul transportului relicvelor din Orientul Apropiat spre o biserica inca neconstruita. „Putem fi siguri ca femurul pastrat de atata timp nu apartine Sfantului Iacob”, este concluzia echipei de cercetatori, „dar descoperirile noastre arunca o licarire de lumina fara precedent in perioada intunecata dintre moartea apostolilor in jurul anului 100 d.Hr. si depozitarea ulterioara a moastelor crestine, secole mai tarziu, in inima Romei”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii