Emotie in lumea stiintei: se repeta istoria?

          Fuziune..

          Fuziune… într-un balon!
          
          Vara lui 1989: Stanley Pons si Martin Fleischman anunta într-o conferinta de presa – lucru fara precedent în practica cercetarii stiintifice! – descoperirea unui nou tip de fuziune nucleara, „în eprubeta”, realizata pe cale electrochimica, dar „disponibilizând” energii la fel de importante ca în procesele de fuziune „fierbinte”. Începe o adevarata febra a repetarii experimentelor. Câteva rezultate o confirma, altele – cele mai multe – sunt contestari vehemente. Primavara lui 2002: presa anunta, cu trei zile înainte de data aparitiei revistei „Science”, realizarea fuziunii „obisnuite” dar… tot pe masa de laborator! Institute importante de cercetari sunt implicate. Imediat se reiau experimentele în alte mari institute de cercetari. Se repeta istoria?
          
          Stirea din 5 martie a.c.
          
          Fenomenul de cavitatie este unul foarte cunoscut în tehnica: formarea de „bubbles”, de mici sfere goale, mici baloane, umplute cu gaz sau cu vapori, într-un curent de lichid. Ajungând în zone de presiune mare, aceste minuscule sfere pot avea efecte devastatoare, distrugând paletele unei turbine sau peretii unei conducte. Imaginati-va acum niste astfel de baloane, formate într-un mediu de acetona în care exista si atomi de deuteriu (izotopul greu al hidrogenului). Imaginati-va un experiment care produce în aceste baloane, atomi de tritiu, izotopul super-greu al aceluiasi hidrogen, plus alte reactii nucleare, tipice unui proces de fuziune! Fuziune pe masa de lucru, au strigat cercetatorii imediat ce articolul lor a fost acceptat de binecunoscuta revista Science! Pentru ca Rusi P. Taleyarkhan si colegii sai au realizat ca prin implozie, temperatura în interiorul baloanelor poate atinge 10 milioane de grade. La fel de fierbinte ca Soarele în centrul sau!
          
          De la Oak Ridge la revista Science
          
          Drumul de la cercetarile initiate la celebrul institut de la Oak Ridge pâna la aparitia recenta a revistei Science purtând imaginea experimentului pe coperta, nu a fost unul scurt si nici nu s-a încheiat înca!
          Pentru ca daca este vorba sa se gândeasca deja la aplicatii energetice – acesta fiind de fapt visul final – fizicienii trebuie sa poata demonstra ca reactia poate produce mai multa energie decât energia strict necesara pentru declansarea si întretinerea reactiei (sa ne amintim ca într-o reactie de fisiune, de rupere a nucleului atomic, un neutron este folosit ca proiectil si 2-3 alti neutroni sunt produsi, asigurând astfel reactia în lant si deci energia!).
          Evident ca rezultatele anuntate (ca si acum 13 ani, înainte de aparitia „oficiala” a articolului!) de echipa de la Oak Ridge (un nume de legenda în istoria contemporana a fizicii) au produs mare emotie si imediat toata lumea s-a grabit sa le verifice. Dar, stupoare! La energia anuntata de Taleyarkhan si colegii sai, nu s-a regasit nici vreo emisie de neutroni, nici vreo legatura, cum se afirmase, cu fenomenul de sonoluminiscenta (un spectaculos fenomen care, în cuvinte foarte simple, transforma o unda sonora în una luminoasa). De ce a publicat Science rezultatul înainte de a fi verificat si de altii? Unii s-au înfuriat si au reprosat cunoscutei reviste. Care a raspuns însa ca nu regreta decizia si ca cea mai buna solutie de a verifica un rezultat este ca mai întâi sa-l faci cunoscut…
          
          Se va realiza oare vreodata „fuziunea pe masa de laborator”?
          
          De ce se genereaza atâta emotie în jurul unor experiente de fuziune? Raspunsul este simplu: spre deosebire de „sora” sa, fisiunea, acest fenomen fizic permite obtinerea de energie „curata” (adica scapându-ne de teroarea deseurilor radioactive).
          Este însa cu totul altceva a afirma posibilitatea macar de a studia asemenea fenomene nu în uriasele instalatii ale fizicii moderne, ci… pe o simpla masa de laborator. Asa s-a întâmplat, cum spuneam, cu fuziunea la rece. Întrebarea este: va fi înregistrata aceeasi dezamagire si în ceea ce priveste noul tip de fuziune? Afirmatia cea mai frecventa în acest moment este ca si cei care cred si cei care nu cred trebuie lasati sa-si continue lucrul si verificarile. Pentru ca în joc este un rezultat major: un nou fenomen fizic si în acelasi timp obtinerea unei metode radical noi de producere a energiei. „De ce sa nu schimbam lumea?” este titlul sub care câtiva oameni de stiinta americani desfasoara o adevarata campanie. De ce nu, deci, de vreme ce tot ce avem de facut este sa-i lasam pe cei interesati sa mai lucreze câteva luni sau câtiva ani…
          
          Graba prematura a publicarii?
          
          Acesta a fost de fapt reprosul major facut si cercetatorilor, si revistei care le-a publicat rezultatele. Dar, este într-adevar un lucru chiar atât de condamnabil? În primul rând ca cercetarile erau efectuate la un cunoscut si foarte serios institut (în cazul fuziunii la rece s-a mers pâna într-acolo ca era acuzata… „ambitia” mormonilor din Utah de a se impune printr-un rezultat de senzatie!). Apoi, fenomenul în sine este remarcabil. În fine, impactul asupra viitorului este unul formidabil: sa ne imaginam un reactor care functioneaza cu combustibil obtinut din apa din jurul sau! Si totusi, fenomenul de fuziune în sine este înca insuficient studiat si cunoscut: „Daca rezultatele sunt confirmate – spune prof. Fred Bechetti de la Universitatea Michigan – atunci vom avea un instrument unic si compact pentru studiul fuziunii în laborator!” Revista Science s-a gândit probabil ca o asemenea „promisiune” si chiar daca ramâne la acest stadiu, justifica graba de a accepta si a publica un asemenea articol…
          Scepticism din partea unora? Asa ceva nu a stricat niciodata: mai mult, a „împins” lucrurile mai departe si uneori chiar si cu mai multa putere. Mai ales ca echipa realizatoare a afirmat de la bun început ca „nu a obtinut mai multa energie decât a consumat”, iar Dr Lee Reidinger, directorul adjunct pentru cercetare al Oak Ridge National Laboratory, a afirmat ca institutul a hotarât sa publice toate rezultatele, si cele pozitive, si cele negative.
          
          Stim ce a fost? Stim ce va fi?
          
          Si mai este un element foarte important: aparându-se în fata valului de critici, cu atât mai puternice cu cât „amintirea” dezamagirilor generate de fuziunea la rece mai este înca vie, fizicienii americani sunt foarte fermi: ei au aratat ca se poate, nu au pretins niciodata ca au si realizat efectiv acest lucru! Si, în fond, nimeni nu poate spune cu exactitate nici ce s-a petrecut cu adevarat, nici care va fi viitorul fuziunii la rece si al tuturor tipurilor de fuziune în general. În principiu, vor raspunde mai ales fizicienii, putem banui, sau ghici, sau visa la ceea ce va fi – ceea ce da emotie si farmec cercetarii stiintifice. Iata însa ca uneori nici despre trecut nu avem o imagine suficient de clara. Ceea ce face în fond ca sa fie înca si mai pasionanta…