S-a scris despre genii de pe vremea lui Aristotel si a lui Platon, urmarindu-se sa se explice ce e geniul si daca exista o legatura intre acesta si nebunie. S-a descoperit recent faptul ca schizofrenia si geniul sunt asociate cu aceeasi gena care mareste capacitatea creierului de a procesa informatii, controland in acelasi timp si un circuit nervos implicat in aparitia schizofreniei. Pot exista corelatii intre cele doua extreme dar acestea se exclud in cea mai mare parte a superdotatilor si geniilor.
MattRach, un virtuoz al chitarei electrice
La 17 ani a parasit satul in care se nascuse (in apropiere de Valenciennes, Franta) pentru a cuceri lumea. Ii apar 60 de clipuri pe MySpace si multe altele pe Web. Are 20 de milioane de vizitatori iar lantul sau personal pe Youtube are 30.000 de abonati. Este, neindoielnic un as al chitarei.
Secretul sau? Un talent iesit din comun. Dar si studii de formatie clasica. La 8 ani a primit o chitara electrica, a urmat cursuri de conservator, a lucrat cu maestri ai chitarei electrice. Acum e sponsorizat de Fender, un fabricant legendar de chitare.
Stuart Jay Raj, asul poliglot
„Am inceput sa vorbesc de mic thailandeza, indoneziana, chineza, japoneza, daneza, spaniola, rusa, birmaneza”, marturiseste Raj, un australian hiperpoliglot. Vorbeste perfect 15 limbi, si aproape curent, inca 15. O inclinatie deosebita? Deloc, spune el cu modestie. A crescut in cartierul Sydney, cu o populatie majoritara din chinezi si indonezieni unde a invatat 4 limbi asiatice. In familie comunica adesea in cod morse cu bunicul sau (care stia 12 limbi, fiind expert in decriptare in cel de-al doilea razboi mondial) ca sa nu fie inteles de ceilalti. Comunicau tapotand semnale cu degetele, pe masa. Mama sa isi incanta musafirii recitand in thailandeza in timp ce sotul vorbea in hindusa. Stuart a creat o societate de comunicatii in Thailanda, organizand reuniuni cu ministri. Studiaza in continuare, asculta inregistrari, cantece, vizioneaza filme in versiune originala, invatand inca si inca o limba straina, cu usurinta…
Geniu si nebunie
Exista cazuri celebre, cum ar fi, de pilda, cel al lui Vincent Van Gogh. S-a sinucis la 37 de ani dupa ce a ajuns intr-un azil de nebuni, facand repetate crize. Cu doi ani inainte, il amenintase pe prietenul sau Gauguin cu o lama de ras, pe care a intors-o, la un moment dat, impotriva sa, taindu-si o ureche pe care i-a oferit-o unei prostituate. Multi oameni de stiinta au facut legatura intre nebunie si geniu artistic. Unul dintre cazurile studiate a fost cel al americanului John Nash, a carui poveste s-a regasit in filmul „Un barbat de exceptie”. Acest individ superdotat, innebunit dupa matematici, isi incepe cariera, stralucitor, la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, la inceputul anilor ’50. Curand devine dezagreabil, arogant si agresiv. In 1959, la 31 de ani e diagnosticat ca schizofrenic.
O ia pur si simplu razna: pretinde ca schimba mesaje codate cu extraterestrii, se considera mare profet si salvator al lumii. E internat in mai multe randuri si, minune! (astfel de cazuri pot fi tinute sub control cu o medicatie severa, dar rareori rezolvate): omul revine la normalitate. Maladia sa a fost disputata multa vreme, generand rezerve legate de acordarea premiului Nobel in 1994 pentru lucrarea sa „Teoria jocurilor” pe care a elaborat-o in vremea studentiei. Se pot adauga multe, multe alte nume de savanti nebuni. De pilda Kurt Gödel autor al unei teoreme matematice importante, cel care a murit de foame in 1978, pentru ca s-a temut ca va fi otravit.
Fizicianul Ludwig Boltzmann, unul dintre primii care au acreditat existenta atomilor, a fost un maniac depresiv, care pendula intre euforie si dorinta de suicid. Devine celebru in urma studiilor asupra infinitului dar, in acelasi timp, se erijeaza intr-un mesager al lui Dumnezeu. Sfarseste intr-un spital psihiatric. Cum se explica acest raport intre geniu si nebunie? Acesti creatori au uneori sentimentul ca sunt deasupra lumii, sunt inclinati spre excese etc. Dar asta nu inseamna ca pentru a fi savant, trebuie sa fii si nebun. Nebunia e doar o derogare de la normalitate. Cea a unei minti sanatoase.
Creierul lui Einstein
Cand a murit, in 1955, corpul sau a fost incinerat, cu exceptia creierului care, din acea vreme ii intriga pe specialisti. A fost cantarit, masurat, fotografiat, analizat chimic etc. pentru a se stabili o legatura intre acesta si geniul savantului. A fost reperata o anomalie. Se stie ca traseul de la suprafata creierului e acelasi la toti indivizii. Nu si la Einstein. Una dintre circumvolutiuni nu urmeaza itinerariul normal. Acest detaliu e suficient pentru a explica geniul? Unii oameni de stiinta cred asta. In opinia lor, aceasta anomalie ar fi permis zonei creierului situata in spate, sa se dezvolte mai mult. O zona implicata in gandirea matematica si in vizualizarea spatiala. Majoritatea oamenilor de stiinta nu sunt insa de acord cu aceasta interpretare. Geniul lui Einstein ar putea fi explicat mai degraba prin circuitele microscopice care leaga neuronii. Pentru asta e nevoie de cartografierea acestei retele compuse din miliarde de increngaturi si ramificatii, repartizate in numeroase locuri ale creierului, pentru a intelege cum functiona spiritul savantului. Deocamdata, acest lucru e imposibil. Oricum, creierul sau ne da o lectie, banala, la urma urmei: geniul nu e incompatibil cu un creier „malformat”.
Urechea absoluta, un dar de la Dumnezeu
Cand ascultam muzica suntem capabili sa distingem inaltimea notelor. Cele grave, cele ascutite. Un muzician experimentat le poate numi: do, re, mi etc. in fata unui sunet izolat, cea mai mare parte dintre noi nu poate recunoaste un La sau un Sol. Iar intr-un context muzical e cu totul imposibil. O putem face doar daca avem o ureche absoluta. O putere „magica” ce permite recunoasterea instantanee, la fel de usor cum recunoastem culorile; orice nota, emisa vocal sau de un instrument devine identificabila. Mozart, de pilda, era dotat cu un astfel de „organ”. Sau Ella Fitzgerald si multi, multi alti muzicieni si cantareti al caror numar nu depaseste 2000.
E posibil insa sa fim dotati cu aceasta capacitate potentiala. Intr-un studiu american a fost comparata auditia unor adulti cu cea a unor bebelusi de 8 luni si s-a constatat ca micutii fac mai bine diferenta intre notele izolate. Asta înseamna ca suntem nascuti cu aceasta perceptie auditiva mai mult sau mai putin performanta dar cei mai multi dintre noi o pierd cu timpul. Pentru a o pastra, cea mai buna solutie ar fi aceea de a exersa cat mai devreme posibil. 50% dintre cei care încep studiul muzicii înainte de 4 ani isi activeaza urechea absoluta. Dupa 12 ani, procentul scade la 2%. Dar asta nu înseamna ca nu poti deveni muzician si fara acest dar de la Dumnezeu. Cu pasiune si munca, si cu talent, evident, poti deveni un pianist de renume sau un rocker cu mii de fani.
DORIN MARAN
Comentarii