Imbratisand de timpuriu cariera de cleric, Richeliu a devenit episcop in 1608 si va intra in politica. Servindu-l cu credinta pe atotputernicul favorit al reginei-mama, Maria de Medicis, italianul Concino Concini, a fost numit secretar de stat in 1616. Prins in vartejul intrigilor de la curte, dupa asasinarea lui Concinci – din ordinul tanarului dar ambitiosului Ludovic XIII – Richeliu este trimis in exil, la Avignon, gasindu-si consolare in rugaciune si scris. Dupa moartea favoritului suveranului, ducele de Luynes, in 1621, Richeliu iese din conul de umbra in care fusese aruncat si, incet-incet, reintra in gratiile regelui.
Curand, gratie capacitatilor sale deosebite va fi numit cardinal in 1622, pentru ca in august 1624, Ludovic XIII sa-l numeasca „ministru sef”, adica primul premier cunoscut in istorie. A cautat sa consolideze puterea regala si sa zdrobeasca diversele fractiuni aristocratice, restrangand privilegiile nobilimii si transformand Franta intr-un stat puternic centralizat. Pe plan extern, principalul sau obiectiv a fost stoparea expansiunii dinastiei de Habsburg si, desi cardinal al Sfantului Scaun, n-a ezitat, in interesul Frantei, sa incheie aliante cu principii protestanti, in cursul Razboiului de 30 de ani, ce a sfasiat Europa intre 1618-1648.
Richeliu a ramas in istorie si ca patron al artelor si fondator al Academiei Franceze. Catre sfarsitul vietii, din cauza comportamentului sau duplicitar, intru totul fidel parca „Principelui” lui Machiavelli, Richeliu isi facuse numerosi dusmani, inclusiv Papa Urban VIII, cu care a intrat in conflict pe marginea numirii legatului papal in Franta; in cele din urma, conflictul va fi aplanat, Papa ridicandu-l la functia de cardinal pe Giulio Mazarini, unul dintre cei mai credinciosi aliati politici ai lui Richeliu si care il va inlocui pe acesta, ca prim-ministru al Frantei, dupa moartea sa, in 1642.
GABRIEL TUDOR
Comentarii