Exista la noi un fel de anecdota care spune ca unii indivizi, atunci când nu mai au nicio treaba, îsi dezbraca haina si o pazesc ca nu cumva sa le-o fure vreun hot închipuit. Din nefericire, sunt tot mai multi cei ce se baga astfel în seama, inventând probleme pe care tot ei „stiu” cel mai bine sa le rezolve. Si atunci vin si cer cu orice pret sa îsi impuna viziunile patologice, dar si – obligatoriu – modul de contracarare a acestora. Culmea e ca traim într-o lume în care sarlatania prinde la foarte multi, reactiile de adeziune la teoriile maladive fiind absolut halucinante.
Într-un articol publicat recent în acest colt de pagina abordam fugitiv un fenomen extrem de periculos manifestat la scara planetara si care deja zdruncina puternic din temelii societatea umana sanatoasa. Este acea pervertire a ideii de sexualitate catre cele mai aberante si mai monstruoase forme de manifestare, pentru care militeaza cohorte de activisti ce invoca perfid notiuni altfel generoase precum libertatea, egalitatea (poate si fraternitatea, ca sa ne amintim o binecunoscuta triada a unui slogan pasoptist elaborate din zonele organizatiilor oculte!), însa în paralel cu mesaje violente ce trimit cumva la actiunile devastatoare ale talibanilor.
În aceasta idee, mentionam aici doar o astfel de idee extrem de agresiva, sustinuta recent de o anume Laura Pora, lider feminist foarte vocal: „cuplul este o institutie care trebuie distrusa, dintr-o perspectiva feminista”. Personajul respectiv îsi afirma cu infatuare preferintele pederaste si placerea de a privi barbati gay în ipostaze intime, aliniindu-se fara echivoc alaturi de alti dezaxati ce-si fac de cap în public cu binecuvântarea oligarhilor ajunsi sa conduca lumea.
Creatura respectiva (e dificil si chiar riscant sa spui ca e vorba despre o femeie sau un barbat, din numeroase motive) se revendica asadar din miscarea feminista care, desi la origine avea obiective remarcabile privitoare la aducerea femeii pe plan de egalitate sociala cu barbatii, a fost convertita pe nesimtite în actiuni tot mai agresive, intolerante, pâna la extremism. Pastrând proportiile, e ceva similar cu aparitia, impunerea si evolutia în lumea moderna si contemporana a altor „-isme”, indiferent de domeniul de manifestare: politic (comunism), religios (islamism), ideologic (nationalism) etc.
Exista însa si strategii paralele mai degraba oculte ce îsi propun demonizarea mai întâi ocazionala, apoi tot mai frecventa, pâna la ostracizarea plenara a unor asemenea notiuni fundamental pozitive si sanatoase. Sa mentionam doar ideea de nationalism: iubire pentru tara si poporul din care faci parte, pentru valorile lui pozitive stravechi si perene, pentru istoria, integritatea si dreptul sau la afirmare în lume si asa mai departe.
Astazi, patriotismul e considerat mai curând ceva de luat în râs, iar nationalismul, demonetizat si din zona politicului, pare chiar un real pericol, opus democratiei. Ceea ce nu e nici pe departe adevarat. Caci altfel, ar trebui poate sa ardem în piata publica tot ce ne leaga de parinti, bunici, stramosi, ca sa putem devora, în linistea instinctelor vaduvite de ratiune, resturile de la ospetele eminentelor cenusii ale unei noi ordini sclavagiste.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii