Univers, sub-univers, multivers!

          IPOTEZA Potrivit cosmologului Andrei Linde, o infinitate de Mari Explozii, asemanatoare cu aceea din care s-a nascut Universul nostru, se petrece vesnic.
          
           Marea Explozie (Big Bang) care s-a produs acum 15 miliarde de ani a fost, fara îndoiala, clipa în care s-a nascut Universul „nostru” definit prin patru dimensiuni – trei spatiale si una temporala.

          IPOTEZA Potrivit cosmologului Andrei Linde, o infinitate de Mari Explozii, asemanatoare cu aceea din care s-a nascut Universul nostru, se petrece vesnic.
          
           Marea Explozie (Big Bang) care s-a produs acum 15 miliarde de ani a fost, fara îndoiala, clipa în care s-a nascut Universul „nostru” definit prin patru dimensiuni – trei spatiale si una temporala. Însa Andrei Linde, de la Universitatea Stanford (California), unul din cei mai mari cosmologi contemporani, sustine ca s-ar forma în permanenta o infinitate de alte universuri, gigantice „bule de spatiu-timp”, despartite de distante inimaginabile – distante ce ar necesita scrierea unui kilometru de cifre pentru a le putea exprima! De la infinitatea lumilor imaginata de Giordano Bruno, la infinitatea universurilor lui Linde au trecut patru veacuri – doar o farâma infima din timpul Universului!
          
          Traim într-un banal sub-univers
          
           Unele dintre aceste universuri ar putea fi mult mai batrâne decât al nostru si au avut parte de un Big Bang al lor cu mult înainte. Altele, chiar în aceasta clipa când cititi revista „Magazin”, îsi încep istoria… Aceste universuri ar putea foarte bine sa aiba legi ale fizicii total diferite de legile pe care le cunoastem. Ce le-ar putea împiedica, bunaoara, ca spatiu-timpul lor sa aiba 4, 6 sau chiar 10 dimensiuni? Fiecare dintre aceste universuri – imense insule de materie – ar constitui o infima parte din adevaratul UNIVERS, cu litere mari, la originea caruia ar fi fost adevaratul BIG BANG! Asa cum, prin comparatie, galaxiile sunt aglomerari de sisteme stelare, iar Universul „nostru” (de fapt un „sub-univers”!) este alcatuit dintr-o multitudine de galaxii, tot astfel UNIVERSUL este o aglomerare de „sub-universuri” izolate! Aceasta realitate înfricosatoare prin maretia ei a fost denumita Multivers de catre astronomul britanic Martin Rees în cartea sa „Before the Begining. Our Universe and other” (Înaintea Începutului. Universul nostru si alte universuri). Multiversul s-ar regenera vesnic si nu va cunoaste niciodata sfârsit. Numai (sub)Universul „nostru” si toate celelalte sub-universuri au avut un început si, din pacate, vor avea parte si de un sfârsit…
          
           De ce nu-i Universul „nostru” cât un proton?
          
           Aceasta noua viziune care revolutioneaza cosmologia nu-i câtusi de putin rodul unor simple exercitii de imaginatie sau elucubratii ale unor minti nu tocmai la locul lor. Ea nu este decât rodul unor cercetari stiintifice îndelungate, începute prin anii ’70, care cautau sa ofere raspuns unor întrebari pe care teoria big bang – elaborata cu 50 de ani mai înainte – izbutise doar sa le ridice, fara sa le si poata rezolva. Printre acestea, spre exemplu, de ce repartizarea materiei în Univers este atât de omogena la scara mare? Daca luam o portiune de Univers de zece miliarde de ani-lumina, observam în orice directie ca galaxiile sunt dispuse într-o maniera extrem de regulata. De unde si de ce aceasta uniformitate? Si, iarasi, de ce spatiul este plat si nu curb? În fond, potrivit teoriilor fizicii cuantice, spatiul ar trebui sa fie extrem de curbat sub influenta materiei continute. Potrivit calculelor, raza Universului, daca spatiul ar fi curb, ar trebui sa masoare circa 10 la minus 33 cm, (adica 0,000000000000000000000000000000001 cm!) cu mult mai mica decât raza unei particule ca protonul… Totusi este de domeniul evidentei ca nu traim într-un… proton, deci Universul „nostru” e, desigur, cu mult mai mare decât un proton si, în plus, toate observatiile de pâna acum ne indica faptul ca spatiul e cât se poate de… plat cât vedem cu ochii, pâna hat, la hotarele Universului observabil! Altfel spus, doua linii paralele, masurând fiecare o lungime de 10 la puterea 26 m (adica 100.000.000.000.000.000.000.000 km – marimea Universului observabil) binevoiesc sa ramâna paralele si nu au de gând sa se întâlneasca vreodata! Altminteri, într-un spatiu curb – ca suprafata unui balon – liniile paralele sfârsesc totdeauna prin a se intersecta. Cine, asadar, „minte”? Teoriile fizicii cuantice sau observatiile astronomice? Dar daca toate au dreptate?… Cum au rezolvat fizicienii acest paradox vom vedea într-un numar viitor!