Viermele vietii, in calea mortii

          Cercetatorii japonezi au creat, în premiera, noi bacterii, pâna acum necunoscute pe Pamânt
          Straniul „vierme al vietii” se autofecundeaza
          
          Caenorhabditis elegans este un vierme minuscul, de numai 1 milimetru lungime si care ajunge la maturitate în trei zile. Deoarece e transparent, biologii pot urmari direct, la microscop, diviziunea celulelor sale.

          Cercetatorii japonezi au creat, în premiera, noi bacterii, pâna acum necunoscute pe Pamânt
          Straniul „vierme al vietii” se autofecundeaza
          
          Caenorhabditis elegans este un vierme minuscul, de numai 1 milimetru lungime si care ajunge la maturitate în trei zile. Deoarece e transparent, biologii pot urmari direct, la microscop, diviziunea celulelor sale. Drept urmare, s-a stabilit ca prin intemediul unui preparat chimic pot fi declansate în mod artificial mutatii genetice specifice în organismul animalului, fiecarei mutatii corespunzându-i o gena particulara. Una dintre aceste gene este implicata în asa-numitul fenomen de moarte programata (apoptoza), care permite ca orice vietate sa treaca din stadiul embrionar, în cel de adult, gene analoge existând si la om. Extrem de important este ca o cât de mica dereglare a acestui program antreneaza proliferarea anormala a celulelor si genereaza astfel boli mortale, de tipul cancerului.
          Aceeasi vietate care a trezit interesul maxim al cercetatorilor, C. elegans, si-a mai relevat o caracteristica stupefianta. 99,9% din indivizi sunt hermafroditi, mai exact femele cu doi cromozomi X, capabile sa produca sperma si sa se autofecundeze, ramânând doar 0,1% masculi, cu un singur cromozom X. Cu ce finalitate? S-a descoperit ca, supuse stresului cauzat de absenta hranei, jumatate din larvele hermafrodite nascute din reproductia sexuala se transforma în masculi, ceea ce nu se poate întâmpla cu larvele nascute prin autofecundare. Acesti masculi „transformati” sunt mai rezistenti si traiesc mai mult timp, în comparatie cu ceilalti indivizi!
          Experimente realizate mai întâi pe plante, apoi pe C. elegans si pe drosofila cunoscuta si ca „musculita de otet”, au demonstrat ca introducerea, într-un organism, a unui exemplar suplimentar al unei gene deja prezente, determina inhibarea expresiei acesteia. Ulterior, testele efectuate pe soareci au aratat ca asa-numitele fragmente de ARN interferente dezactiveaza numai genele complementare. Iar daca în explicarea acestui mecanism persista înca unele necunoscute, se afirma fara echivoc ca efectele biologice pot fi absolut remarcabile. Astfel, s-a putut bloca in vitro infectarea de celule umane cu virusii SIDA si al poliomielitei. Totusi, pâna la utilizarea metodei ca arma terapeutica, mai ramâne de parcurs un drum lung.
          Daca realizarile descrise mai sus pot fi considerate exceptionale, exista si experimente mai avansate, care însa au suscitat si critici vehemente. Ele îi incrimineaza pe cercetatorii japonezi care au modificat structura ADN a bacteriei Escherichia coli, obtinând astfel, practic, o bacterie absolut noua, cu un patrimoniu genetic propriu. Temerea ca, mergând pe aceasta cale, s-ar putea crea si alte organisme vii, cu însusiri periculoase, este perfect justificata.