Spre deosebire de Vasco da Gama si Almeida, care se dovedisera militari mediocri, Albuquerque s-a dovedit a fi nu doar un om de actiune, ci si un militar încercat. Asa se explica cum de a reusit sa faca fata nu doar situatiilor de lupta, ci si situatiilor neprevazute. Vazand ca intrase într-un impas si ca lucrurile se complicau la Hormuz, Albuquerque a ajuns la concluzia ca cea mai înteleapta decizie este sa abandoneze planurile de asalt final al portului si sa paraseasca zona. Dar nu dintr-un impuls de pasivitate, ci dintr-o hotarare ofensiva, pe care o planuise în avans.
În aceste conditii a hotarat sa-si îndrepte flota spre Marea Rosie pentru a ajunge la Cochin. Aici l-a gasit pe viceregele Almeida care nu-i trimisese întaririle promise, în schimb era hotarat sa nu-i cedeze lui Albuquerque scaunul de vicerege pe care-l ocupa fara hotarare. Si daca vorba buna n-a fost suficienta, tot amenintarea armelor a fost cea care a avut ultimul cuvant.
Pentru ca impasul a fost sfaramat în momentul în care la Cochin a ajuns o imensa flota condusa de Fernao de Coutinho, întamplator un om de-al lui Albuquerque. În fata acestei situatii Almeida s-a vazut fortat sa-i cedeze postul rivalului sau. De suparare, Almeida si-a varsat amarul plecand în nord pentru a pune stapanire pe Cannanore, apoi a eliminat Dabul si a distrus flota inamica la Diu. Considerand ca si-a facut datoria, Almeida s-a gandit ca de-acum se putea întoarce la Lisabona acoperit de glorie, e drept o glorie nu prea stralucitoare si cam goala la punga.
Din pacate pentru el, planurile lui de revenire în tara i-au fost date peste cap de o întamplare la care a fost, în acelasi timp, si martor si victima. Ajuns undeva pe coasta Africii de Sud, Almeida a fost ucis în timpul unei lupte absolut stupide si inutile cu niste indigeni de prin partea locului care n-au avut suficient respect pentru fosta sa functie de Vicerege portughez. În schimb, pozitia lui Albuquerque s-a întarit.
În urmatorii sase ani, mai exact între 1509 si 1515, el a fost recunoscut drept singura autoritate a imperiului portughez în Estul lumii. În multe privinte, el poate fi comparat cu colegii sai din Spania care alesesera calea vestului la putina vreme dupa descoperirea celui de-al „patrulea continent” de Cristofor Columb (sau englezul John Cabot). Ca si în cazul spaniolilor în America, principalul motiv al lui Albuquerque a fost sa cucereasca, sa domine.
Spre deosebire de spanioli, care au gasit un teren virgin, populat de „primitivi” neînarmati adecvat pentru razboaie de uzura, Albuquerque s-a vazut confruntat cu o rezistenta acerba din partea unor inamici puternici a caror îndemanare si dotare militara nu erau cu nimic mai prejos decat nivelul atins de portughezi. Daca în vest, în America, spaniolii au dus un razboi disproportionat, în est, înfruntarea a fost echilibrata si nu si-a avut neaparat învingatori anuntati.
E drept ca, aici, în Est, strategia militara era ceva mai complicata, cel putin în cazul lui Albuquerque care stia cateva lucruri foarte clar: ca trebuie sa rezolve problema amenintarilor din nord si ca, în rest, trebuia sa-i lase pe adversarii lui sa se lupte unul cu celalalt pana la distrugere, în vreme ce el urma sa puna mana pe centrele comertului cu mirodenii din care portughezii fusesera sistematic respinsi cata vreme apelasera doar la arta negocierilor economice cu actorii zonali.
Gandind astfel, era firesc ca si Goa, al doilea centru comercial dupa Calicut, sa cada sub privirile pofticioase ale lui Albuquerque. Dar Goa nu era atractiv doar ca nod al negotului, ci, pentru portughez, era si o zona instabila din punct de vedere militar: era avanpostul cel mai sudic al puterii musulmane în zona care constituia o amenintare constanta pentru asezarile de pe coasta Malabar. Poate ca lucrurile nu stateau chiar asa, dar pentru Albuquerque acestea au fost argumente suficiente pentru ca în luna martie a anului 1510 sa atace portul Goa. Era un risc asumat cu luciditate. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii