Exista viata pe Marte?

          ..

          …Nu stim: poate ca da, poate ca nu. Schiaparelli, pe vremuri, fotografiase chiar canale martiene, deci dovezi sigure ale unei civilizatii. Dar în anul 1965, când NASA si-a trimis primul emisar catre planeta vecina, fotografiile expediate de „Mariner IV” acasa au semnalat cratere, nu canale, gheata… uscata si o atmosfera subtire, incapabila sa sustina viata. Cei doi „vikingi” care i-au urmat în anii ’70 au reusit un exceptional spectacol televizat, primul de pe o alta planeta, în afara celor transmise de pe Luna, în anii 1969-1974. Însa n-au putut da un raspuns pozitiv la întrebarea pentru care au fost trimisi atât de departe. Dar, sa o recunoastem, nici unul negativ – sau nu cu totul negativ. Dupa „Vikingi”, Marte devine, pentru o vreme, o planeta exagerat de discreta, refuzându-ne emisarii. Rusii, de pilda, în ciuda insistentelor încercari, n-au reusit nici o „expeditie martiana”, unele sonde disparând inexplicabil, chiar în apropierea Planetei Rosii, catre sfârsitul deceniului IX al secolului trecut, iar ultimul esec, cel al „probei” numita „Mars ’96” însemnând si o pierdere în aparatura – ruseasca dar si furnizata de Agentia Spatiala Europeana – în valoare de mai multe sute de milioane de dolari, înghitita de Oceanul Pacific, imediat dupa lansarea ratata.
          Totusi, „Mars Surveyor”, lansat de NASA în noiembrie 1996, a fost un succes, acoperind amintirea pierderii lui „Mars Observer” în 1993, care înghitise aproape 1 miliard de dolari. „Pathfinder”, în 1997, a fost un adevarat triumf, cu micul sau rover, „Sojourner”, misunând pe suprafata planetei vecine si aprinzând imaginatia si sperantele pamântenilor: poate, cumva…
          Dar nici „Sojourner” nu a fost remarcat de eventualii omuleti verzi si nici nu a descoperit nici cea mai mica urma de viata pe Marte. Cum urmatoarele doua misiuni ale NASA în 1999 – „Mars Climate Orbiter” si „Mars Poland Lander” – au esuat lamentabil, sa observam implicarea altor organisme în cursa martiana: „Nozumi (Planet B)”, sonda japoneza, a decolat în 1998 si va ajunge în ianuarie 2004 în apropierea vecinei iar „Mars Express”, al Agentiei Spatiale Europene, daca totul va merge bine, va efectua traseul Terra-Marte între iunie si decembrie 2003, profitând de apropierea celor doua planete, în mersul lor celest. Ambele, o data instalate pe orbite circummartiene vor încerca, rotindu-se doar la câteva sute de kilometri deasupra misterioasei Planete Rosii, sa raspunda tot la întrebarea care ne framânta: poate, totusi, exista viata pe Marte?…
          Întrebarea continua sa ramâna pe cer – încapatânarea umana fiind, se stie, fara margini. Între mai si iulie 2003, NASA va trimite în spatiu o sonda cu doua rovere (vehicule), care vor fi descarcate (parasutate) pe solul martian, în ianuarie 2004. „Mars Reconaissence Orbiter”, tot al NASA, va decola în 2005 si va începe sa spioneze omuletii verzi – daca ei exista… – sau urmele trecerii lor prin timp – daca ele exista… – începând cu 2006. Tot NASA îl va trimite, probabil, în 2007, pe „Scout 1”, din care va fi debarcat în atmosfera martiana un mic aparat de zbor si, în combinatie cu ESA, „Netlander”-ul, cu plecare în 2007 si sosire în zona martiana în 2008. În 2009, tot NASA prevede decolarea unei probe – „Smart Lander” – care va amartiza , iar din cala navei va iesi la plimbare, vigilent, un „Long Range Rover”, adica un vehicul capabil sa se deplaseze pe distante lungi prin desertul martian.
          În care deplasari , cine stie ce vede… „Scout 2” va pleca în 2011, se spune în ambitiosul nou plan martian al NASA, si va instala un punct automat de observatie si o antena permanenta de emisie într-un loc cu larga vizibilitate, iar hat, în 2014 si 2016, vor avea loc, gândesc proiectantii agendei cosmice, primele actiuni dus-întors, când nave vor reveni de pe Marte cu mostre de sol pe care, studiindu-le în detaliu acasa, vom gasi, speram, macar urmele microscopice de viata – bacteriile care îsi anuntasera prezenta pe meteoritul rupt din Marte, cazut în Antarctica, descoperit în august 1996 si, din nou, datator de sperante…
          …Culmea, pâna si literatura SF pare cuprinsa de îndoieli, la întrebarea din titlul articolului. Dupa ce martienii erau dati ca siguri – vezi H.G. Wells, Alexei Tolstoi, Edgar Rice Burroughs, I.M. Stefan – dupa ce Ray Bradbury îi prezentase, în „Cronici martiene”, ca victime ale pamântenilor colonizatori, iata ca extraordinarul Kim Stanley Robinson, cu a sa trilogie „Marte rosu”, Marte verde”, „Marte albastru” – un fel de „Razboi si pace” a secolului XXI – ne avertizeaza ca martienii vor începe sa existe în anul de gratie 2020, atunci când primul pamânteam, pe numele sau John Boone, va pune piciorul pe suprafata lui Marte. Care va fi apoi îmblânzita si domesticita de „martienii” din – doar – urmatoarele doua secole…